MARTAC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

martac sm [At: COSTINESCU / V: ~tec, măr~, mâr~ / Pl: ~aci / E: tc mertek] 1 (Reg) Grindă lungă și groasă. 2 (Reg; mpl) Fiecare dintre căpriorii unei case. 3 (Reg) Chingă a căpriorilor unei case. 4 (Reg) Lemn gros care se fixează cu capătul de sus în grinda unei case și cu cel de jos pe căpriori. 5 (Reg; mpl) Fiecare dintre lemnele care leagă între ele capetele de sus ale unui pătul sau ale unui pătuiac. 6 (Reg; mpl) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate câte două cruciș, care se așază de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fân etc. 7 (Reg; mpl) Fiecare dintre parii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un bordei. 8 (Reg) Par sau stâlp mai gros, folosit în construcții. 9 (Olt; mpl) Nojițe (1).

MARTAC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, întrebuințat ca material de construcție. – Din tc. mertek.

MARTAC, martaci, s. m. (Învechit) Par, stîlp de lemn, întrebuințat ca material de dulgherie în construcții (mai ales la bordeie). [Pe grindă] se pun martaci, cu un capăt pe grindă și cu altul pre pămîntul dela marginea bordeiului. IONESCU, M. 151.

martac n. 1. par, gros; 2. pl. căpriori la învelișul unui bordeiu. [Turc. MERTEK].

martác m. (turc. mertek, grindă în patru muchĭ). Par orĭ prăjină groasă. Căprior care susține crăngile, paĭele și lutu acoperemîntuluĭ unuĭ bordeĭ: Bordeĭaș, bordeĭ, bordeĭ, Cu mărtăceiĭ de teĭ (P. P.)! – Și mărtac și mîrtac (Mold. Trans.). V. papaĭnog și furcă.

martec sm vz martac

mărtac sm vz martac

mârtac¹ sm [At: H XVIII, 139 / Pl: ~aci / E: mârtan css] (Ban; Trs) Cotoi.

mârtac² sm vz martac

mărtác, V. martac.

mîrtác, V. martac.

martac (pop.) s. m., pl. martaci

martac (pop.) s. m., pl. martaci

martac s. m., pl. martaci

MARTAC s. v. căprior, cătușă, chingă.

martac s. v. CĂPRIOR. CĂTUȘĂ. CHINGĂ.

MÂRTAC s. v. cotoi, motan, pisoi.

mîrtac s. v. COTOI. MOTAN. PISOI.

martac (martaci), s. m. – Par, țăruș. Tc. mertek „lemn fasonat” (Șeineanu, II, 249; Berneker, II, 38; Tiktin; Lokotsch 1458), cf. bg. martak. – Der. mărtăci, vb. (a pune bîrne la acoperiș).

MARTÁC s. m. (Regional) 1. Stîlp de lemn sau bîrnă, par, prăjină, scîndură etc., folosite în diverse lucrări de construcție, mai ales la casele și acareturile țărănești: a) Grindă lungă (com. FURTUNĂ) și groasă (CONV. LIT. XLIV₂, 396). b) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre căpriorii unei case. Cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U., ȘIO II₁, 249. Furca, ca un lucru de cinste, nu se poate ținea oriunde, ci numai la coardă, pe cuptor, iar dacă s-a învechit, în pod, supusă la un mărtac. PAMFILE, I. C. 11. Căpriorii. . . se zic mîrtaci. H IX 123, cf. CHEST. II 258/18. ♦ Chinga căpriorilor unei case. Cf. I. CR. VI, 313, ALR I 666/690, 700, 960, ALR II 3768/872, 886, 899, 987. c) Lemn gros care se fixează cu capătul de sus în grinda unei case și cu cel de jos pe căpriori. Cînd cu paloșul că da, Grinda casei o tăia. . . Venea grinda tot trosnind, Mîrtacii tot pîrîind. PĂSCULESCU, L. P. 268. Am doisprezece frați Și dorm p-un căpătîi culcați (Mîrtacii casei), id. ib. 89. d) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre lemnele care leagă între ele capetele de sus ale unui pătul sau ale unui pătuiac. Cf. I. CR. VIII, 90, CIAUȘANU, V. 178. e) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate cîte două cruciș, care se așază de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fîn etc. Cf. N. REV. R.VIII, 87, VICIU, GL., COM. din AVRIG-SIBIU, CHEST. II 258/18, ALRM SN I h 94. f) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre parii care (avînd unul dintre capete înfipt în pămînt) susțin un bordei. Pe grinda, care este de o jumătate stînjen afară de pămînt, se pun martaci cu un capăt pe grindă și cu altul pe pămîntul de la marginea bordeiului. I. IONESCU, M. 151, cf. ȘIO II₁, 249. g) Par (BARCIANU, ALEXI, W., MDT) sau stîlp mai gros (COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U.), întrebuințat în construcții (GRAIUL, I, 285, I. CR. VIII, 90). Cînd viu de la pășune. . . oile stau în strungi, locul din spatele stînei, îngrădit cu gard de. . . martaci. DIACONU, P. 22, cf. GRAIUL, I, 285. Eu îi fac cu capul, El îmi face cu mîrtacul. PĂSCULESCU, L. P. 112. 2. (Prin nord-estul Olt.; la pl.) Nojițe petrecute peste obielele opincilor. CIAUȘANU, V. 178. - Pl. : martaci. - Și: martéc (ALR I 666/690), mărtác, mîrtác s. m. – Din tc. mertek.

MARTEC s. m. v. martac.

MĂRTÁC s. m. v. martac.

MÎRTÁC¹ s. m. (Ban., Transilv.) Pisoi, cotoi. Cf. H XVIII 139, 268, L. COSTIN, M. B. 14, ALR I 1135/24, 109, 138. - Pl. : mîrtaci. – De la mîrtan, cu schimbare de suf.

MÎRTÁC² s. m. v. martac.