3 intrări

51 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

mari sfs [At: MOLNAR, I. 377/9 / E: fr marine, it imarina] 1 (Csc) Ansamblu al vaselor și unităților navale ale unei țări, precum și personalul aferent Vz flotă. 2 Știință și tehnică a navigației.

MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

MARÍNĂ s. f. Ansamblul navelor, al unităților navale ale unei țări, precum și personalul care lucrează pe ele. Marina militară.Marina lor de comerciu rivaliza cu marina italiană și cu marina franceză. GHICA, S. 93. Un une ofițer din marina franceză. NEGRUZZI, S. I 328.

marínă1 (flotă, navigație) s. f., g.-d. art. marínei

marínă2 (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

MARÍNĂ s.f. 1. Flotă navală a unui stat și personalul aferent. 2. Știința și tehnica navigației pe mări. [< fr. marine, it. marina].

MARÍNĂ s. f. 1. flotă navală a unui stat și personalul aferent. 2. știința și tehnica navigației pe mări. (< fr. marine, it. marina)

MARÍNĂ f. Totalitate de nave maritime ale unui stat, luate împreună cu personalul care lucrează pe ele; flotă navală a unui stat. /

marină f. 1. arta navigațiunii pe mare; 2. serviciul marinarilor: ofițer de marină; 3. puterea navală a unei națiuni (constând din cuirasate, torpiloare, încrucișetoare, canoniere, etc.): marina militară a Angliei e cea mai puternică din lume; 4. tablou reprezentând vr’o vedere pe mare.

marin, ~ă [At: VALIAN, V. / Pl: ~i, ~e / E: fr marin, -e] 1 a Care ține de mare2 . 2 a Referitor la mare2. 3 a Care este produs de acțiunea mării2. 4 a Caracteristic mării2. 5 a (D. plante și animale) Care crește sau trăiește în mare2 Si: (nob) marinesc. 6-7 sf, a (Șîs Pictură ~) (Pictură) care reprezintă un peisaj de mare. 8 a Referitor la navigația pe mare Si: maritim (4).

marina1 [At: SADOVEANU, O. A. II, 208 / E: nct] (Plu) 1 i Termen prin care se dă comanda ca bușteanul să fie rotit o dată pe grosimea lui, cu ajutorul țapinelor. 2 av (D. bușteni; îcs) A da ~ A da de-a rostogolul, răsucind pe loc.

marina2 vt [At: LEXIC REG. 104 / V: ~ni / Pzi: (pbl) ~nesc / E: cf marina1] (Plu; c. i. bușteni) A roti o dată pe grosime.

marina3 vt [At: POLIZU / Pzi: ~nez / E: fr mariner, ger marinieren] (C. i. pește, came etc.) A prepara pentru consum imediat sau pentru coservare, prin lăsare într-un sos condimentat, care conține ulei, oțet și zahăr.

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare2, care trăiește sau crește în mare2, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigația pe mare2; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare2, care trăiește sau crește în mare2, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigația pe mare2; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. De mare; care ține de mare, care se referă la mare, care trăiește în mare. Faună marină.Mai stăruie parcă în auz, foșnetul marin de talazuri rostogolite, BOGZA, C. O. 329. Bolnavi trimiși să respire aer marin. C. PETRESCU, Î. I 12. ◊ Pictură marină = pictură care înfățișează o priveliște a mării.

MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara (carne, pește etc.) cu un sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diverse condimente (uneori în vederea conservării).

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

MARÍN adj. 1. v. maritim. 2. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adâncurile ~.)

arată toate definițiile

Intrare: marină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mari
  • marina
plural
  • marine
  • marinele
genitiv-dativ singular
  • marine
  • marinei
plural
  • marine
  • marinelor
vocativ singular
plural
Intrare: marin
marin adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marin
  • marinul
  • marinu‑
  • mari
  • marina
plural
  • marini
  • marinii
  • marine
  • marinele
genitiv-dativ singular
  • marin
  • marinului
  • marine
  • marinei
plural
  • marini
  • marinilor
  • marine
  • marinelor
vocativ singular
plural
Intrare: marina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • marina
  • marinare
  • marinat
  • marinatu‑
  • marinând
  • marinându‑
singular plural
  • marinea
  • marinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • marinez
(să)
  • marinez
  • marinam
  • marinai
  • marinasem
a II-a (tu)
  • marinezi
(să)
  • marinezi
  • marinai
  • marinași
  • marinaseși
a III-a (el, ea)
  • marinea
(să)
  • marineze
  • marina
  • marină
  • marinase
plural I (noi)
  • marinăm
(să)
  • marinăm
  • marinam
  • marinarăm
  • marinaserăm
  • marinasem
a II-a (voi)
  • marinați
(să)
  • marinați
  • marinați
  • marinarăți
  • marinaserăți
  • marinaseți
a III-a (ei, ele)
  • marinea
(să)
  • marineze
  • marinau
  • marina
  • marinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)