18 definiții pentru margraf marcgraf margrav


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARGRAF s. m. Titlu de noblețe al unor principi germani din orînduirea feudală, ale căror principate erau (sau fuseseră cîndva) mărci4; persoană care avea acest titlu. Cf. NEGULICI. Orașul. . . rămase tot în starea aceasta pînă ce veni Leopold cel Vestit, primul margrav al Austriei, ieșit din casa de Babenberg. FILIMON, O. II, 65, cf. COSTINESCU. Prințișorii și margrafii nemțești. . . voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III, 142. Vechii noștri landgrafi, marcgrafi. . . mai toți mureau de podagră ori de vrun atac fulgerătoriu. CONTEMPORANUL, II, 247, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: margrafi. – Și: (învechit, rar) marcgráf, margráv s. m. – Din germ. Markgraf. – Margrav < fr. margrave.

MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci3; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.[1]

  1. După alte surse, și: margrav. LauraGellner

margraf sm [At: NEGULICI / V: rcg~, ~av / Pl: ~i / E: ger Markgraf, fr margrave] 1 Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani ale căror principate erau sau fuseseră cândva mărci4 . 2 Persoană cu titlu de margraf (1).

MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci3; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în orînduirea feudală de unii demnitari sau nobili feudali germani, ale căror țări erau (sau fuseseră cîndva) mărci3. Prințișorii și margrafii nemțești... voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III 142. – Variantă: marcgráf (CONTEMPORANUL, II 247) s. m.

MARGRÁF s.m. Titlu dat principilor feudali germani care conduceau o marcă3; persoană care avea acest titlu. [Var. margrav s.m. / < germ. Markgraf, cf. fr. margrave].

MARGRÁF s. m. principe feudal german care conducea o marcă4. (< germ. Markgraf, fr. margrave)

MARCGRÁF s. m. v. margraf.

margrav m. titlu dat odinioară unor mici principi germani.

*margráv m. (fr. margrave, d. germ. márk-graf, adică „conte de la hotar, de la margine”, decĭ „marchiz”. V. graf). Titlu dat în vechea Germanie șefilor de provinciĭ de la hotar: margravu Brandenburguluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARGRÁF s. marchiz, (înv.) marchion. (L-a înnobilat ~.)

MARGRAF s. marchiz, (înv.) marchion. (L-a înnobilat ~.)

Intrare: margraf
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • margraf
  • margraful
  • margrafu‑
plural
  • margrafi
  • margrafii
genitiv-dativ singular
  • margraf
  • margrafului
plural
  • margrafi
  • margrafilor
vocativ singular
  • margrafule
  • margrafe
plural
  • margrafilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marcgraf
  • marcgraful
  • marcgrafu‑
plural
  • marcgrafi
  • marcgrafii
genitiv-dativ singular
  • marcgraf
  • marcgrafului
plural
  • marcgrafi
  • marcgrafilor
vocativ singular
  • marcgrafule
  • marcgrafe
plural
  • marcgrafilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • margrav
  • margravul
  • margravu‑
plural
  • margravi
  • margravii
genitiv-dativ singular
  • margrav
  • margravului
plural
  • margravi
  • margravilor
vocativ singular
  • margravule
  • margrave
plural
  • margravilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

margraf marcgraf margrav

  • 1. Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci; persoană care avea acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: marchion marchiz attach_file un exemplu
    exemple
    • Prințișorii și margrafii nemțești... voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III 142.
      surse: DLRLC

etimologie: