MĂRGĂRIT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărint s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgălit sn vz mărgărit

mărgări vi [At: TEODORESCU, P. P. 80 / Pzi: ~resc / E: drr mărgărit] (Pop; d. copaci, de obicei în colinde) A se împodobi cu flori ca de mărgăritar (8).

mărgărint sn vz mărgărit

mărgărit [At: (a. 1641) BV I, 115 / V: (pop) ~int, (reg) ~ălit / Pl: ~e, ~uri / E: gr μαργαρίτης cf lat margaritum] 1 sn (Îvp) Perlă folosită ca podoabă. 2 a (Îla) De ~ Încrustat cu perle. 3 sn (Fig) Lucru de mare valoare, prețios. 4 sn (Bot; pop) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 5 a (Pop; d. copaci) Împodobit cu flori ca de mărgăritar (8). 6 sn (Bot; reg) Vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). 7 sn (Ent; Mun) Buburuză (Coccinella septempunctata).

MĂRGĂRIT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrimioară. [Var.: (2) mărgărint s. m.] – Din ngr. margharítis.

MĂRGĂRI, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Popular, în urări) A prospera, a înflori. Vrei să te sorcovăiesc? Să înflorești, să mărgărești! DELAVRANCEA, S. 187. Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr. TEODORESCU, P. P. 159.

MĂRGĂRINT s. n. v. mărgărit¹.

MĂRGĂRIT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Popular, despre pomi) împodobit cu flori; înflorit. Născut-au, crescut-au, Doi meri împletiți, De vară-nfloriți Cu flori mărgăriți, Cu flori de arginți. TEODORESCU, P. P. 80.

MĂRGĂRIT¹, mărgărite, s. n. 1. Mărgăritar (1). «înșir-te mărgărite» este titlul unui basm popular. 2. (Și în forma mărgărint) Nume dat la două plante: a) mărgăritar (3); b) lăcrimioară. Rîd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint. ANGHEL, P. 11. Mărgărit de toți iubit, Cu floarea albă, focoasă. ȘEZ. VII 22. – Variantă: mărgărint s. n.

MĂRGĂRINT s. n. v. mărgărit¹.

MĂRGĂRIT¹ ~e n. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar; perlă. 2) Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. /<ngr. margharitis

MĂRGĂRIT² ~ți m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgăritar; lăcrimioară. /<ngr. margharítis

mărgărint n. (poetic) mărgăritar: ca un strat de mărgărint AL.

mărgărít n., pl. urĭ (ngr. margaritis, vgr. -ites, d. pers. mervârîd, de unde și turc. mervarid și arm. markarid; lat. margaritum și -ita, it. margarita și margherita, fr. marguerite; bg. sîrb. margarit. V. mărgea, mărgean). Mărgăritar din scoĭcă (Vechĭ). S. m. Mărgăritar (plantă). – Și mărgărint (după argint).

margarit s. n.

mărgări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgăresc, 3 pl. mărgărește, imperf. 1 mărgăream; conj. prez. 1 sg. să mărgăresc, 3 să mărgărească

mărgărit¹ (floare) (înv., pop.) s. m.

+mărgărit² (perlă) (înv., pop.) s. n., pl. mărgărite

mărgări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgăresc, imperf. 3 sg. mărgărea; conj. prez. 3 să mărgărească

mărgărit (înv., pop.) s. m.

mărgări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgăresc, imperf. 3 sg. mărgărea; conj. prez. 3 sg. și pl. mărgărească

mărgărit (bot.) s. m.

mărgărit (perlă) s. n., pl. mărgărite

mărgărit (mărgărint) (plantă) s. m., pl. -; s. n., pl. mărgărite (mărgărinte) / mărgărituri (mărgărinturi)

mărgărit (mărgărite), s. n. – 1. Perlă. – 2. Plantă (Loranthus europaeus). – Var. mărgărint. Ngr. μαργαρίτης (Candrea; Scriban), cf. bg., sb. margarit. Este cuvînt identic cu mărgăritar, s. n. (perlă, plantă; Loranthus europaeus, Convallaria maialis), mr. mărgăritar(e), din ngr. μαργαριτάρι (Murnu 35; Meyer 260), cf. alb., bg. margaritar. – Der. mărgăritărea, s. f. (iris). Mărgărită (var. margarită), s. f. (margaretă, Chrysanthemus leucanthemum), din fr. marguerite, a fost apropiat fonetic de mărgăritar. Cf. mărgea.

MĂRGĂRIT, Apostol (1836-1903, n. Abdela, Grecia), pedagog român. M. coresp. al Acad. (1889). A susținut pe lângă guvernul român necesitatea deschiderii unei școli românești la Vlaho-Clisura. Ca inspector al școlilor din Macedonia (1878-1902), a contribuit la înființarea a peste 100 de școli primare și secundare. A promovat cauza românească prin lucrări publicate în străinătate („Études historiques sur les Valaques du Pinde, par un Vlaque Epirote”).

Mărgărinta, Mărgărit, -a, -escu v. Margareta. I 2, 3.

MĂRGĂRIT s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, perlă, vaca-domnului, vâsc.

mărgărit s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. LĂCRIMIOARĂ. MĂRGĂRITAR. MĂRGĂRITĂREL. PERLĂ. VACA-DOMNULUI. VÎSC.

Înșir-te mărgărite este titlul unui frumos basm popular. Bolintineanu a descris în versuri povestea cu acest titlu. Chiar din primele strofe aflăm tîlcul expresiei: „Mii de candele lucesc La palatu-mpărătesc, Căci se face clacă mare Spre-a-nșira mărgăritare. […] Fiecine – istorisește Istoria ce dorește.” (Opere alese, vol. I, pag. 248) Așadar, în timp ce mărgelele scumpe de mărgăritar erau înșirate pe ață, se povesteau felurite întîmplări: „înșir-te mărgărite!”. Inspirat de basmul popular, Victor Eitimiu a scris o piesă în versuri cu același titlu. Formula aceasta, pe care o repetă povestitorul pentru a arăta că povestirea nu s-a terminat, a devenit o expresie care vestește că un fapt sau o acțiune continuă. Cum spune Alecsandri: „Înșiră-te mărgărite/ Pe lungi fire aurite,/ Precum șirul din poveste,/ Că-nainte mult mai este.” FOL.

MĂRGĂLÍT s. n. v. mărgărit.

MĂRGĂRI vb. IV. Intranz. (Popular, despre copaci, de obicei în colinde) A se împodobi cu flori ca de mărgăritar (II 1). Doi meri împletiți, De varâ-nfloriți. . . Cu flori mărgăriți, Cu flori de arginți. TEODORESCU,. P. P. 80. ◊ F i g. Să înflorești, să mărgărești!. . . Ca un măr, ca un păr! DELAVRANCEA, S. 187, cf. TEOSDORESCU, P. P. 159. Să-nfloriți, Să mărgăriți, Peste vară, Primăvară. ap. ODOBESCU, S. III, 232, cf. PĂSCULESCU, L. P. 34, 40. Eu de mulțumită lor, înfloream Și mărgăream, Sus în slavă mâ-nălțam. PAMFILE, CR. 105, cf. 106. - Prez. ind.: mărgăresc. – Derivat regresiv de la mărgărit.

MĂRGĂRÍNT s. n. v. mărgărit.

MĂRGĂRÍT s. n. I. (Învechit și popular) Perlă (folosită ca podoabă). Venitu-ț-au. . . corabiia cu pietrile și m&rgărinturile ceale luminate? DOSOFTEI, V. S. decembrie 247^v/ll. Piatra, mărgăritul lucesc cu credință. id. PS. 150/2. ◊ (Cu sens colectiv) Și alții, Doamne, Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint. COȘBUC, P. I, 55. * (Popular, în basme, în formula înșir(ă)-te, mărgărite) Înșiră-te, mărgărite, Pe lungi fire aurite. ALECSANDRI, P. II, 180. Înșir-te mărgărite! [titlu]. EFTIMIU, Î., cf. ZANNE, P. II, 840. ◊ Loc. adj. De mărgărit = bătut, încrustat cu perle. Și jupînul gazdă a încălecat pe un cal graur, Cu șaua de aur, Și cu frâul de mărgărint. POP., ap. GCR II, 333. ♦ Fig. Lucru de mare valoare, prețios. Evanghelie rumânească cu învățătură, ce se cheamă mărgăriți a. 1641). BV I, 115. II. (Bot.) 1. (Popular) Lăcrimioare (Convallaria majalis) Cîmpul lung și lat albește Ca un strat de mărgărint. ALECSANDRI, POEZII, 356. Rîd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint. ANGHEL, Î. G. 9, cf. 10. Și dintre foi tivite cu argint Vor crește ciucuri albi de mărgărint. TOPÎRCEANU, P. 269. Ca un vlăstar de mărgărit. ARGHEZI, VERS. 113. Mărgărit dă toți iubit, Cu floare albă, flocoasă, Ca o tînâră frumoasă. ȘEZ. VII, 22. ◊ (În formule stereotipe, în poezia populară) Foaie verde mărgărit, Frunza-n codru mi-a-nverzit. TEODORESCU, P. P. 352, cf. 293. Frunzuleană mărgărint, De-amărît și necăjit Nu văd iarba pe pămînt. SEVASTOS, C. 81, cf. 198. Foaie verde mărgărint, bată-te crucea urît, La grea vreme m-ai pălit. ȘEZ. I, 211, cf. 103, III, 19, IV, 141, 218. Frunzuliță mărgărit, Eu pe cîte le-am făcut Pe toate le-am potrivit. MAT. FOLK. 112. Frunzuliță mărgălit, Mărgălit, mîndro-nflorit. I. CR. II, 215. ◊ F i g. Prăbușite lîngă gard, în stradă, Mamele strîngeau năfrămi de mărgărint. VINTILĂ, O. 13. Ce-ai în gură, Mărioară? – Mărgărit și scorțișoară, Ce miros de te omoară. TEODORESCU, P. P. 324. ♦ (Adjectival, popular, despre copaci) Împodobit cu flori ca de mărgăritar (II 1). Văzui vișin înflorit, mărgărit; sub vișin înflorit, mărgărit, sînt trei surori. ȘEZ. II, 95. Trag caii sî meargî La măr mărgărint, Meri di argint. MAT. FOLK. 1 472. Un măr mărgărint Cu flori d-argint. VICIU, COL. 93, cf. 91. 2. (Regional) Vîsc-de-stejar (Loranthus europaeus). PANȚU, PL. II. (Entom. ; prin Munt.) Buburuză (Coccinella septempunctata). ALR I 1889/700. Mărgărit, mărgărit, spune-ncotro mă mărit. ib. 1 889/805. – Pl.: mărgărite și mărgărituri. – Și: (popular) mărgărint, (regional) mărgălit s. n. – Din gr. μαργαρίτης. Cf. lat. m a r g a r i t u m.