16 definiții pentru marfă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marfă [At: CORESI, ap. GCR I, 23/34 / V: (îrg) ~rhă (Pl: ~rhe, ~rhă), (Ban) ~rvă (Pl: ~rve, ~rvă), ma (Pl: ~re, ~ră), (sst) mărhă / Pl: mărfuri, (înv) ~fe, mărfi / E: mg marha] 1 sf (Îrg; Trs; Ban; îf marhă, marvă, mară) Vită cornută, mai ales bou sau vacă. 2 sf (îrg; Trs; Ban; pgn) Animal domestic Si: dobitoc. 3 sf (Pgn; îs) ~ sălbatică Animal sălbatic, mai ales cerb sau căprioară. 4 sf (Dep; rar) Om grosolan, prost sau lipsit de bun-simț Vz dobitoc, vită. 5 sf (Ban; îf mară) Prăsilă. 6 sf (Înv) Avut, constând din vite sau din diverse bunuri mobile Si: avere, bogăție. 7 sf Bun (material) produs al muncii și destinat schimbului pe piață. 8 sf (Îs) ~ monedă sau ~fa monedei Monedă considerată ca echivalent de schimb Si: bani. 9 sf (Pfm; îe) A-și lăuda ~fa (ca țiganul ciocanul ori pila) A-și lăuda lucrurile pe care le posedă sau meritele personale. 10 sf (Pop; îe) Nu-mi vinde el mie ~ Nu mă poate înșela, deoarece cunosc situația reală. 11 sf (Reg; îe) A lua (pe cineva) ~ A lua pe cineva în spate, în cârcă. 12 sf (Dep; îe) Bună ~ sau ~ bună Se spune despre un om șmecher sau imoral. 13 sf (Rar; îe) Altă – Se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. 14 sf (Rar; îae) Bun material ! 15 sf (Euf) Lucru furat. 16-17 sf, a (Fam; cu valoare de superlativ) (Obiect, realizare, relație etc.) Formidabil Si: (arg) mișto.

MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului pe piață. Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului? CREANGĂ, A. 57. Spune-mi însă mai-nainte, pentru banii ce ni-ai dat, Ce fel de marfă anume să-ți dea. HASDEU, R. V. 53. Marfa lui e marfă ce nu aduce pagubă. NEGRUZZI, S. I 285. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a se lăuda cu ceea ce are, a-și face reclamă.

márfă adj. inv. (arg. tinerilor) ♦ 1. Bun; frumos; de calitate ◊ „Mi-am luat niște blugi marfă.2. De treabă ◊ „Profa de mate e marfă, n-a picat pe nimeni.”

MÁRFĂ mărfuri f. 1) Bun (material) destinat schimbului pe piață. 2) Totalitate a obiectelor destinate vânzării. * A-și lăuda ~a a lăuda ceea ce îi aparține. [G.-D. mărfii] /<ung. marha

marfă f. ceea ce se vinde și se cumpără (afară de imobile). [Tr. marhă, vită (și marfă) = serb. MARHA, vită: vitele sunt, la popoarele pastorale, principalul obiect de transacțiune].

márfă f., pl. mărfĭ și maĭ des n. mărfurĭ (ung. marha, avere [în banĭ], vite; sîrb. mârha și mârva, vite, marfă; bg. dial. marva, rut. márha, și [după rom.] márfa, d. vgerm. mar[i]ha, cal, ngerm. mähre, mîrțoagă [V. mareșal]; celtic marka, irlandez mark, cal. Cp. cu lat. pecunta, banĭ, pecus, vită, și got. faihu, vite, proprietate, germ. vieh, vită. Cp. și cu dobitoc și socotesc). Vechĭ (marhă, pl. e). Vită. Avere mobilă. Azĭ (marfă). Lucrurĭ mobile de vînzare: marfa dintr’o prăvălie, dintr’un depozit, dintr’o corabie. (Și azĭ în Maram. Trans. Ban. marhă, vită. În Ban. [după sîrb.] și marvă). V. mărfar și mărhaĭe.

prodúcție-márfă s. f. (ec.) Producție sub formă de marfă ◊ „Volumul producției-marfă crește cu 24 la sută față de anul trecut, productivitatea muncii sporește cu 17 la sută.” Sc. 24 XII 74 p. 2. ◊ „Realizarea suplimentară [...] a unei producții-marfă în valoare de 12 milioane.” Sc. 27 XI 75 p. 2. ◊ „Ponderea produselor noi și reproiectate – 60 la sută din valoarea producției-marfă [...]” Sc. 9 III 78 p. 1. ◊ Producție-marfă peste plan.” Sc. 13 V 83 p. 1 (din producție + marfă; probabil formație mai veche)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mărfii; pl. mărfuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÁRFĂ s. 1. produs, (înv. și pop.) negoț, (înv.) metah, negustorie, product. (A vândut ~ la piață.) 2. articol. (O ~ de bună calitate.)

MARFĂ s. 1. produs, (înv. și pop.) negoț, (înv.) metah, negustorie, product. (A vîndut ~ la piață.) 2. articol. (O ~ de bună calitate.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

márfă (mắrfuri), s. f.1. (Trans., Maram.) Vite. – 2. (Înv.) Provizii. – 3. Obiecte de negoț. – Var. (înv., Trans.) marhă, (Banat) marvă. Sl. (sb., cr., rut.) marha (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 186) și mag. marha (Gáldi, Dict., 144), din v. germ. mariha „cal.” – Der. mărfar (var. marfagiu), s. m. (negustor). Din rom. provin rut. marfa (Miklosich, Wander., 17; Candrea, Elemente, 408; Berneker, II, 19), mag. márfa (Edelspacher 18).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

marfă, mărfuri I s. f. 1. prostituată. 2. obiect de contrabandă. II adj. invar. foarte bun, de calitate superioară.

marfă de marfă v. marfă (II.)

marfă udă expr. (intl.) delincvent arestat / închis.

Intrare: marfă
substantiv feminin (F94)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marfă
  • marfa
plural
  • mărfuri
  • mărfurile
genitiv-dativ singular
  • mărfi
  • mărfii
plural
  • mărfuri
  • mărfurilor
vocativ singular
plural