3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARȚ1 s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

marț2 s [At: CONV. LIT. XXI, 28 / V: ~i s / E: tc mars cf it marcio, marzo] 1-2 (Îe) A face (sau a fl, a rămâne etc.) ~ (A câștiga sau) a pierde la unele jocuri, în special la jocul de table, în condițiile în care se punctează dublu. 3-4 (Îae) (A întrece sau) a fi întrecut cu mult. 5-6 (Îae) (A pune sau) a fl pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic.

marț1 [At: CORESI, EV. 144 / V: (înv) ~i, ~ius / E: ml martius (mensis)] (Îvp) 1 ss Luna martie. 2 sn Mărțișor (2).

MARȚ1 s. n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

MARȚ s. m. invar. (Și în forma marți, numai în expr.) A face sau a fi (a rămîne) marț = a) (la jocul de table) a bate (sau a fi bătut), a repurta o victorie (sau a suferi o înfrîngere) dublă într-un singur joc; b) (fig., familiar) a învinge (sau a fi învins), a depăși (sau a fi depășit) într-o anumită împrejurare. Nu e decît un an... de cînd a auzit-o el făcînd marți pe m-me Krauss de la Opera din Paris. DELAVRANCEA, S. 143. Buciume, cimpoaie și alte multe... cîntau într-o unire, de rămîneau marți cei mai buni muzicanți. ISPIRESCU, L. 237. Pot face marț pe un profesor de universitate. CARAGIALE, O. III 169. Variantă: marți s. m.

MARȚ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărțișor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărțișor. /<lat. martius

Marț m. numele popular al lunei lui Martie. [Lat. MARTIUS (MENSIS)].

marț a. termen de joc, în locuțiunea a face marț: 1. a bate cu desăvârșire (în jocul de table); 2. fig. a covârși, a da de rușine pe cineva, [it. MARCIO, dial MARZO].

1) marț n., pl. urĭ (d. lat. martius, adj. d. Mars, Martis, Marte; mrom. marțu. V. martie). Munt. est. Mărțișor, breloc (monetă, medalie) pe care-l poartă fetele de la 1 Martie pînă la 1 April atîrnat la gît cu o sfoară roșie cu alb în credință că nu se vor pîrli de soare în acel an.

2) marț n. (turc. mars, cîștig duplu la table, d. it. marcio [lat. márcidus. V. mîrced], putred, potopit; perderia marcia, a fi marț la joc). Fam. A face marț pe cineva, a-l pune’n cofă, a-l învinge de tot. V. mat 1.

MARȚI2 s. n. v. marț1.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marț3 (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

marț2 (martie) (pop.) s. n., g.-d. lui marț

marț (martie, mărțișor) s. n., (mărțișoare) pl. márțuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARȚ s. v. martie, mărțișor.

arată toate definițiile

Intrare: Marț
Marț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Marț
Intrare: marț (expr.)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ma
  • marțul
  • marțu‑
plural
  • marțuri
  • marțurile
genitiv-dativ singular
  • ma
  • marțului
plural
  • marțuri
  • marțurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N63)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marți
  • marțiul
  • marțiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • marți
  • marțiului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: marț (lună, obiect)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ma
  • marțul
  • marțu‑
plural
  • marțuri
  • marțurile
genitiv-dativ singular
  • ma
  • marțului
plural
  • marțuri
  • marțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marț (expr.) marți

  • 1. expresie A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț =
    surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.1. a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Nu e decît un an... de cînd a auzit-o el făcînd marți pe m-me Krauss de la Opera din Paris. DELAVRANCEA, S. 143.
        surse: DLRLC
      • Buciume, cimpoaie și alte multe... cîntau într-o unire, de rămîneau marți cei mai buni muzicanți. ISPIRESCU, L. 237.
        surse: DLRLC
      • Pot face marț pe un profesor de universitate. CARAGIALE, O. III 169.
        surse: DLRLC
    • 1.3. a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic.
      surse: DEX '09

etimologie:

marț (lună, obiect)

etimologie: