MARȚ¹ subst. 1. Subst. sg. (învechit și popular) Luna martie. Praznicul paștilor, în luna lu marți. CORESI, EV. 144. Luna lu marț. LEX. MARS. 227, cf. ANON. CAR. Începutu lui marț (a. 1813). IORGA, S. D. XIII, 86, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Guștere omorît în marț. JIPESCU, O. 74, cf. MARIAN, S. R. I, 96. Dar să-l terminați Din luna lui marți. MAT. FOLK. 18. După crăsun vine luna lu cârindar, dup-aia să pune faur, dup-aia marț. DENSUSIANU, Ț. H. 172. Marț. . . se aude în. . . Prahova, GR. S. II, 313, cf. CIAUȘANU, V. 178, ALR II 2409/27, 95, 833. 2. S. n. (Popular) Mărțișor (I 2). Cf. COSTINESCU. Legătura marțului este făcută dintr-un fir de bumbac roșu și unul de mătasă albă. MARIAN, S. R. II, 137. Hai să punem mărfuri la mînă să him sănătoși! ALR II/I MN 112, 2833/769, cf. ib. 2833/723, 762, 928. – Pl.: (2) marțuri și (regional) mărfuri. - Și: marți, márțiu (PONTBRIANT, D., COSTINESCU, MARIAN, S. R. I, 96) Subst. - Lat. martius [mensis].