7 definiții pentru mangăr


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mangăr sm [At: MOXA, 370/16 / V ~gâr, (rar) ~gher, (reg) mângă, mân~, mângâr / Pl: ~i / E: tc mangir] 1 Veche monedă divizionară turcească de aramă, care a circulat și la noi, ce valora un sfert dintr-o aceea. 2 (Înv; îe) A da ~ul cel de apoi A muri. 3 (Arg; lpl) Bani. 4-5 (Înv; arg; la jocurile de copii; îcr cingâr; țangăr) Număr de (6 sau) 9.

MANGĂR s. m. (Mold., ȚR) Veche monedă divizionară turcească. A: Au dat mangărul cel de apoi. PSEUDO-MUSTE. B: Pentru un mangăr ce dă omul săracului aicea, Dumnezeu-i dă de 100 de ori mai mult. ÎNV. 1642, 12v. Va cere mangîri sau altceva de la cei ce să priceștuiesc. ÎNDREPTAREA LEGII. Kodratŭ. Rantŭ: Fileariu, mangăr. LEX., 118r. Să dea preț de doi mangări. NEAGOE. Nici unul numește atît de sărac și lipsit cît să n-aibă măcar numai doi mangîri. MĂRGĂRITARE 1346 ; cf. MARDARIE, 104, 136, 288; ST. LEX., 291; LEX. 1683, 28v, 42r. Etimologie: tc. mangır.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

mangări s. pl. v. BAN. FRANC. GOLOGAN. PARA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mangắr (-ri), s. m.1. (Înv.) Monedă turcă de cupru, de mică valoare. – 2. (Arg.) Bani. – Var. mangîr. Mr. mangăre. Tc. mangir (Șeineanu, II, 246), cf. ngr. μαγϰούρι, bg., sb. mangura.


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÁNGĂR s. m. 1. Veche monedă divizionară turcească de aramă, care a circulat și la noi (și care valora un sfert dintr-o aceea). Puseră să dea bir. . . cîte 6 mangăr. MOXA, 370/16. Cine. . . va cere mangîri sau altceva de la cei ce se priceștuiesc, aceluia să i se ia darul (a. 1652). ap. CADE. Dete chin pre văduvă să dea preț de doi mangări. NEAGOE, ÎNV. 272/4. Nici unul nu este atît de sărac și lipsit, cît să n-aibă măcar numai doi mangîri (a. 1746). ap. TDRG. Să nu plătească nici un mangîr. GORJAN, H. I, 28/35, cf. I. BRĂESCU, M. 78, ȘIO II1 246. ◊ Expr. (Învechit) A da mangărul cel de apoi = a muri, a da ortul popii. Bătut la talpe până au dat mangărul cel de apoi. MUSTE, LET. III, 13/22, cf. MAG. IST. III, 14/28. ♦ (Argotic, la pl.) Bani. V. l o v e l e, b i ș t a r i. Cf. BUL. FiL. II, 204, ib. V, 190, 261, GR. S. VII, 118. 2. (În formule de eliminare la jocurile de copii, de obicei în corelație cu ț a n g ăr, c i n g î r) Numărul 6 (H IV 258) sau 9 (RĂDULESCU-CODIN). țangăr, mangăr, na cartof, MAT. FOLK. 517. Cingîr, Mîngîr, Olar, Păscar. PAMFILE, J. I, 42, cf. 45. - Pl.: mangări. – Și: mángîr, (rar) mángher (BUL. FIL. II, 204), (regional) mîngăr (RĂDULESCU-CODIN), mîngîr, mîngă (H IV 258) s.m. – Din tc. mangir.

Intrare: mangăr
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mangăr
  • mangărul
  • mangăru‑
plural
  • mangări
  • mangării
genitiv-dativ singular
  • mangăr
  • mangărului
plural
  • mangări
  • mangărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)