manetă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 332 / Pl: ~te / E: fr manette] Pârghie mică de mână, cu care se pune în funcțiune, se oprește etc. un mecanism sau un dispozitiv.

MANETĂ, manete, s. f. Mică pîrghie de mînă, cu care se declanșează sau se oprește un mecanism, un motor etc.

MANETĂ s.f. Pîrghie mică de mînă, cu care se pornește, se mișcă sau se oprește un motor, un robinet etc.; manelă. [< fr. manette].

MANETĂ s. f. pârghie mică, cu care se acționează manual un mecanism de comandă, de reglare etc. (< fr. manette)

MANETĂ ~e f. Pârghie mică folosită la declanșarea, oprirea și manevrarea manuală a unui mecanism sau instalații. /<fr. manette

manetă (element de comandă) s. f., g.-d. art. manetei; pl. manete

manetă s. f., g.-d. art. manetei; pl. manete

manetă s. f., pl. manete

MANETA DE ADMISIE A GAZELOR ÎN MOTOR mică pârghie de comandă care servește la modificarea turației motorului.

Maneța v. Manuel III 7.

manetă, manete s. f. penis în erecție.

MANÉTĂ s. f. Mică pîrghie de mînă cu care se declanșează, se pune în funcțiune, se oprește etc. un mecanism sau un dispozitiv. Comanda mașinii se face cu ajutorul manetei. IOANOVICI, TEHN. 332, cf. 171, 294. Un dispozitiv de zăvorîre al unei manete de comandă de la un ambreiaj. SOARE, MAȘ. 187. Presiunea se reglează cu manete speciale. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 140. Mașina se oprește cu ajutorul manetei... producínd asupra șaibei.. . efect de frînă pentru oprirea fusului. id. FiL. 300. - Pl.: manete. – Din fr. manette.