mandant sm [At: HAMANGIU, C. C. 392 / V: (înv) ~e / E: fr mandant] (Jur) Persoană care dă cuiva împuternicirea să întreprindă ceva în numele său sau pe seama sa.

MANDÁNT s.m. Autor al unui mandat; cel care împuternicește pe altcineva să-l reprezinte în diverse activități comerciale. [< fr. mandant, it. mandante].

MANDÁNT s. m. cel care împuternicește pe cineva să-l reprezinte în anumite activități (comerciale). (< fr. mandant)

MANDÁNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care dă cuiva împuternicirea să încheie acte juridice în numele său. /<fr. mandant

*mandánt, -ă adj. și s. (lat. mándans, -ántis). Cel care mandează, care dă cuĭva un mandat (o însărcinare) de a lucra în numele luĭ.

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandánt s. m., adj. m., pl. mandánți; f. sg. mandántă, pl. mandánte