2 intrări
12 definiții
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- altele (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MANDANT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.
MANDANT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
mandant sm [At: HAMANGIU, C. C. 392 / V: (înv) ~e / E: fr mandant] (Jur) Persoană care dă cuiva împuternicirea să întreprindă ceva în numele său sau pe seama sa.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MANDANT s.m. Autor al unui mandat; cel care împuternicește pe altcineva să-l reprezinte în diverse activități comerciale. [< fr. mandant, it. mandante].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MANDANT s. m. cel care împuternicește pe cineva să-l reprezinte în anumite activități (comerciale). (< fr. mandant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
MANDANT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care dă cuiva împuternicirea să încheie acte juridice în numele său. /<fr. mandant
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
*mandánt, -ă adj. și s. (lat. mándans, -ántis). Cel care mandează, care dă cuĭva un mandat (o însărcinare) de a lucra în numele luĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mandante sm vz mandant
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
mandant adj. m., s. m., pl. mandanți; adj. f., s. f. mandantă, pl. mandante
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
mandant adj. m., s. m., pl. mandanți; adj. f., s. f. mandantă, pl. mandante
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mandant s. m., adj. m., pl. mandanți; f. sg. mandantă, pl. mandante
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MANDANT s. m. (Jur.) Persoană care dă cuiva împuternicirea să întreprindă ceva în numele său sau pe seama sa. Cf. COSTINESCU, GHEȚIE, R. M., BARCIANU. Mandatarul este dator. . . a da seama mandantelui de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului. HAMANGIU, C. C. 392, cf. 391, 394. Mandantul, care este persoană juridică, răspunde de obligațiile contractate de către reprezentant numai în limitele mandatului dat. PR. DREPT 184. - Pl.: mandanți. – Și: (învechit) mandánte s. m. – Din fr. mandant. – Mandante < it. mandante.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MANDÁNTE s. m. v. mandant.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M3) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
mandant, mandanțisubstantiv masculin mandantă, mandantesubstantiv feminin mandant, mandantăadjectiv
- 1. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
- mandant DEX '09 DEX '98 DN