2 intrări

9 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

mandant sm [At: HAMANGIU, C. C. 392 / V: (înv) ~e / E: fr mandant] (Jur) Persoană care dă cuiva împuternicirea să întreprindă ceva în numele său sau pe seama sa.

MANDÁNT s.m. Autor al unui mandat; cel care împuternicește pe altcineva să-l reprezinte în diverse activități comerciale. [< fr. mandant, it. mandante].

MANDÁNT s. m. cel care împuternicește pe cineva să-l reprezinte în anumite activități (comerciale). (< fr. mandant)

MANDÁNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care dă cuiva împuternicirea să încheie acte juridice în numele său. /<fr. mandant

*mandánt, -ă adj. și s. (lat. mándans, -ántis). Cel care mandează, care dă cuĭva un mandat (o însărcinare) de a lucra în numele luĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mandant adj. m., s. m., pl. mandanți; adj. f., s. f. mandantă, pl. mandante

mandánt s. m., adj. m., pl. mandánți; f. sg. mandántă, pl. mandánte

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANDANT s. m. (Jur.) Persoană care dă cuiva împuternicirea să întreprindă ceva în numele său sau pe seama sa. Cf. COSTINESCU, GHEȚIE, R. M., BARCIANU. Mandatarul este dator. . . a da seama mandantelui de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului. HAMANGIU, C. C. 392, cf. 391, 394. Mandantul, care este persoană juridică, răspunde de obligațiile contractate de către reprezentant numai în limitele mandatului dat. PR. DREPT 184. - Pl.: mandanți. – Și: (învechit) mandánte s. m. – Din fr. mandant.Mandante < it. mandante.

Intrare: mandant (adj.)
mandant1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mandant
  • mandantul
  • mandantu‑
  • mandantă
  • mandanta
plural
  • mandanți
  • mandanții
  • mandante
  • mandantele
genitiv-dativ singular
  • mandant
  • mandantului
  • mandante
  • mandantei
plural
  • mandanți
  • mandanților
  • mandante
  • mandantelor
vocativ singular
plural
Intrare: mandant (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mandant
  • mandantul
  • mandantu‑
plural
  • mandanți
  • mandanții
genitiv-dativ singular
  • mandant
  • mandantului
plural
  • mandanți
  • mandanților
vocativ singular
  • mandantule
  • mandante
plural
  • mandanților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mandant, mandanțisubstantiv masculin
mandantă, mandantesubstantiv feminin
mandant, mandantăadjectiv

  • 1. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.