MANDANT s. m. (Jur.) Persoană care dă cuiva împuternicirea să întreprindă ceva în numele său sau pe seama sa. Cf. COSTINESCU, GHEȚIE, R. M., BARCIANU. Mandatarul este dator. . . a da seama mandantelui de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului. HAMANGIU, C. C. 392, cf. 391, 394. Mandantul, care este persoană juridică, răspunde de obligațiile contractate de către reprezentant numai în limitele mandatului dat. PR. DREPT 184. - Pl.: mandanți. – Și: (învechit) mandánte s. m. – Din fr. mandant. – Mandante < it. mandante.