MALOTEA, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

malotea sf [At: (a. 1824) IORGA, S. D. VI, 137 / V: mavl~, maro~, mil~, milota / Pl: ~ele / E: tc mallota, ngr μηλωτή] 1 (Îrg) Haină femeiască lungă până la pământ, de obicei căptușită cu blană scumpă, având marginile din față, gulerul și manșetele tivite cu blană. 2 Scurteică purtată de țărănci în zilele de sărbătoare Vz cațaveică, dulamă, giubea.

MALOTEA, malotele, s. f. Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

MALOTEA, malotele, s. f. (Învechit și regional) Haină femeiască îmblănită, largă în partea de jos și strîmtă în talie, cu guler de blană. Serdăreasa e mînioasă. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră, își trage șalul de cașmir la piept. CAMIL PETRESCU, O. I 175. Îmbrăca iar maloteaua de catifea... cusută cu fir. MACEDONSKI, O. III 101. Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi face-o malotea. GHICA, S. 282.

MALOTEA ~ele f. înv. Haină (lungă) căptușită și împodobită cu blană (scumpă), pe care o purtau femeile. /<turc. mallota

maloteà f. 1. manta femeiească scump îmblănită: își scoase maloteaua sa blănită cu samur FIL.; 2. scurteica țărancelor de zile mari: să-ți croiesc o malotea, zău, frumoasă ca o stea POP. [Turc. MALLOTA].

maloteá și (est și) miloteá f., pl. ele (turc. [d. ar.] mallota, malluta, mahlute, ngr. miloti, blană, șubă, d. vgr. meloté, blană, mellotós, blănit, d. mêlon, doric, mâlon, oaĭe; lat. melóta și melôte, blană de oaĭe; it. melóte, pv. melota, fr. mélote; sîrb. ma[v]luta). Rar. Manta blănită pe care o purtaŭ odinioară cocoanele, ĭar astăzĭ țărancele bogate. – Și marotea (Rț.). V. scurteĭcă.

marotea sf vz malotea

mavlotea sf vz malotea

milotă sf vz malotea

milotea sf vz malotea

maroteá, V. malotea.

miloteá, V. malotea.

malotea (înv., reg.) s. f., art. maloteaua, g.-d. art. malotelei; pl. malotele

malotea (înv., reg.) s. f., art. maloteaua, g.-d. art. malotelei; pl. malotele, art. malotelele

malotea s. f., art. maloteaua, g.-d. art. malotelei; pl. malotele

malotea (malotele), s. f. – Haină de lînă cu gulerul și mînecile căptușite cu blană. – Mr. malot. Tc. (arab.) malluta, din ngr. μηλωτή (Meyer, Türk. St., I, 53; Șeineanu, II, 245; Eguilaz 446; Löbel 60; Berneker, II, 27; Lokotsch 1380; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. sb., cr. mavluta, sp. marlota (Corominas, III, 268; R. Ricard, Bull. hisp., LIII, 131-56).

MALOTEÁ s. f. (Învechit și regional) Haină femeiască (lungă pînă la pămînt), de obicei căptușită cu blană (scumpă), avînd marginile din față tivite cu blană, uneori și guler și manșete de blană; un fel de scurteică purtată de țărănci în zilele de sărbătoare. V. c a ț a v e i c ă, d u l a m ă, g i u b e a. 1 malotea de ghirmisutu, 1 roche stanbă (a. 1824). IORGA, S. D. VI, 137, cf. VALIAN, v. 76. Își scoase maloteaua sa blănită cu samur. FILIMON, O. I, 152, cf. 231. Mai ieri, bărbatu meu era cu chef și se lăuda că mi-o cumpăra malote. ALECSANDRI, T. 691. Abia se putea zări, prin geamurile porților, o malotea îmblănită și un chip stafidit de femeie. MACEDONSKI, O. III, 125, cf. 101, BARCIANU. Serdăreasa e mînioasă. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră. CAMIL PETRESCU, O. I, 175. Se ciorovăiau aprig precupețe în malotea albastră. C. PETRESCU, A. R. 8. [Î]n caic o ducea Și mi-o arunca Sus peste sandale Și peste bolozale, Pe vraf de nafele Și de malotele. TEODORESCU, P. P. 644, cf. H II 31, 81, 223, V 5, 391, X 540, XII 33, 174, XIV 8, 453. Alăturea cu dînsul se afla soția sa, învălită într-o cațaveică de cacom și o malotea de ghermesit, blănită cu nurcă. ȘEZ. XII, 45, cf. 92. Ține, gazdă, nu mă da, Că-ți voi da o malotea Cu florile cît palma. MAT. FOLK. 167, cf. GRAIUL, I, 176. Cî ț-oi faci-o malote Roșii ca gișîna. VASILIU, C. 203. Părăsi cucul bungetul Și merlița frăsinetul Și turtureaua vâlceaua Și lelița maloteaua. I. CR. III, 343. A ieșit un port în sus Cu malotele de urs Și-a ieșit un port la vale Cu scurteici de căprioare. PAMFILE, Ț. 288. – Pl.: malotele. – Și: mavloteá (PANN, ap. CIHAC, II, 672, TDRG), maroteá (SCRIBAN, D.), miloteá (id. ib.), milotá (PONTBRIANT, D.) s. f. – Din tc. mallota. – Milotea, milota < ngr. μηλωτή.

MAROTEA s. f. v. malotea.

MAVLOTEÁ s. f. v. malotea.

MILOTEA s. f. v. malotea.