10 definiții pentru malotea


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

malotea sf [At: (a. 1824) IORGA, S. D. VI, 137 / V: mavl~, maro~, mil~, milota / Pl: ~ele / E: tc mallota, ngr μηλωτή] 1 (Îrg) Haină femeiască lungă până la pământ, de obicei căptușită cu blană scumpă, având marginile din față, gulerul și manșetele tivite cu blană. 2 Scurteică purtată de țărănci în zilele de sărbătoare Vz cațaveică, dulamă, giubea.

MALOTEÁ, malotele, s. f. Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

MALOTEÁ, malotele, s. f. (Învechit și regional) Haină femeiască îmblănită, largă în partea de jos și strîmtă în talie, cu guler de blană. Serdăreasa e mînioasă. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră, își trage șalul de cașmir la piept. CAMIL PETRESCU, O. I 175. Îmbrăca iar maloteaua de catifea... cusută cu fir. MACEDONSKI, O. III 101. Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi face-o malotea. GHICA, S. 282.

MALOTEÁ ~éle f. înv. Haină (lungă) căptușită și împodobită cu blană (scumpă), pe care o purtau femeile. /<turc. mallota

maloteà f. 1. manta femeiească scump îmblănită: își scoase maloteaua sa blănită cu samur FIL.; 2. scurteica țărancelor de zile mari: să-ți croiesc o malotea, zău, frumoasă ca o stea POP. [Turc. MALLOTA].

maloteá și (est și) miloteá f., pl. ele (turc. [d. ar.] mallota, malluta, mahlute, ngr. miloti, blană, șubă, d. vgr. meloté, blană, mellotós, blănit, d. mêlon, doric, mâlon, oaĭe; lat. melóta și melôte, blană de oaĭe; it. melóte, pv. melota, fr. mélote; sîrb. ma[v]luta). Rar. Manta blănită pe care o purtaŭ odinioară cocoanele, ĭar astăzĭ țărancele bogate. – Și marotea (Rț.). V. scurteĭcă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele

maloteá s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

maloteá (malotéle), s. f. – Haină de lînă cu gulerul și mînecile căptușite cu blană. – Mr. malot. Tc. (arab.) malluta, din ngr. μηλωτή (Meyer, Türk. St., I, 53; Șeineanu, II, 245; Eguilaz 446; Löbel 60; Berneker, II, 27; Lokotsch 1380; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. sb., cr. mavluta, sp. marlota (Corominas, III, 268; R. Ricard, Bull. hisp., LIII, 131-56).

Intrare: malotea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • malotea
  • maloteaua
plural
  • malotele
  • malotelele
genitiv-dativ singular
  • malotele
  • malotelei
plural
  • malotele
  • malotelelor
vocativ singular
plural

malotea

  • 1. învechit regional Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Serdăreasa e mînioasă. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră, își trage șalul de cașmir la piept. CAMIL PETRESCU, O. I 175.
      surse: DLRLC
    • Îmbrăca iar maloteaua de catifea... cusută cu fir. MACEDONSKI, O. III 101.
      surse: DLRLC
    • Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi Face-o malotea. GHICA, S. 282.
      surse: DLRLC

etimologie: