MALOTEA, malotele, s. f. (Învechit și regional) Haină femeiască îmblănită, largă în partea de jos și strîmtă în talie, cu guler de blană. Serdăreasa e mînioasă. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră, își trage șalul de cașmir la piept. CAMIL PETRESCU, O. I 175. Îmbrăca iar maloteaua de catifea... cusută cu fir. MACEDONSKI, O. III 101. Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi face-o malotea. GHICA, S. 282.