MALOTEÁ s. f. (Învechit și regional) Haină femeiască (lungă pînă la pămînt), de obicei căptușită cu blană (scumpă), avînd marginile din față tivite cu blană, uneori și guler și manșete de blană; un fel de scurteică purtată de țărănci în zilele de sărbătoare. V. c a ț a v e i c ă, d u l a m ă, g i u b e a. 1 malotea de ghirmisutu, 1 roche stanbă (a. 1824). IORGA, S. D. VI, 137, cf. VALIAN, v. 76. Își scoase maloteaua sa blănită cu samur. FILIMON, O. I, 152, cf. 231. Mai ieri, bărbatu meu era cu chef și se lăuda că mi-o cumpăra malote. ALECSANDRI, T. 691. Abia se putea zări, prin geamurile porților, o malotea îmblănită și un chip stafidit de femeie. MACEDONSKI, O. III, 125, cf. 101, BARCIANU. Serdăreasa e mînioasă. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră. CAMIL PETRESCU, O. I, 175. Se ciorovăiau aprig precupețe în malotea albastră. C. PETRESCU, A. R. 8. [Î]n caic o ducea Și mi-o arunca Sus peste sandale Și peste bolozale, Pe vraf de nafele Și de malotele. TEODORESCU, P. P. 644, cf. H II 31, 81, 223, V 5, 391, X 540, XII 33, 174, XIV 8, 453. Alăturea cu dînsul se afla soția sa, învălită într-o cațaveică de cacom și o malotea de ghermesit, blănită cu nurcă. ȘEZ. XII, 45, cf. 92. Ține, gazdă, nu mă da, Că-ți voi da o malotea Cu florile cît palma. MAT. FOLK. 167, cf. GRAIUL, I, 176. Cî ț-oi faci-o malote Roșii ca gișîna. VASILIU, C. 203. Părăsi cucul bungetul Și merlița frăsinetul Și turtureaua vâlceaua Și lelița maloteaua. I. CR. III, 343. A ieșit un port în sus Cu malotele de urs Și-a ieșit un port la vale Cu scurteici de căprioare. PAMFILE, Ț. 288. – Pl.: malotele. – Și: mavloteá (PANN, ap. CIHAC, II, 672, TDRG), maroteá (SCRIBAN, D.), miloteá (id. ib.), milotá (PONTBRIANT, D.) s. f. – Din tc. mallota. – Milotea, milota < ngr. μηλωτή.