16 definiții pentru magnetism

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = proprietate a organismelor vii de a emite un fluid magnetic și de a fi influențate de emanații ale aștrilor sau de fluidul magnetic al cuiva; ansamblu de procedee terapeutice bazate pe această proprietate. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

magnetism sn [At: CR (1829), 2202/18 / V: (înv) ~nit~ / E: fr magnétisme, ger Magnetismus, ngr μαγνητισμός] 1 Proprietate a corpurilor magnetice de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. 2 (Determinat prin terestru sau pământesc) Totalitate a fenomenelor magnetice caracteristice pământului. 3 (Îs) ~ animal Fluid universal care străbate toate corpurile însuflețite și care se poate transmite, în anumite condiții, de la om la om. 4 (Îas) Concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe presupusele proprietăți ale magnetismului (3) animal. 5 Studiu al fenomenelor magnetice și al proprietăților magnetice ale materiei.

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = fluid universal care ar străbate toate corpurile însuflețite și care s-ar transmite (în anumite condiții) de la om la om; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietățile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate pe care o au substanțele magnetice de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. Magnetism terestru = ansamblul de fenomene magnetice datorite pămîntului. 2. Parte a fizicii care studiază fenomenele magnetice ale scoarței pămîntești. 3. Sarcină magnetică.

MAGNETÍSM s.n. Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ Magnetism terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pământ; magnetism animal = pretins fluid care ar lucra asupra simțurilor și imaginației, producând diferite fenomene. ♦ Capitol al fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. [Cf. fr. magnétisme, germ. Magnetismus].

MAGNETÍSM s. n. 1. proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ♦ ~ terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pământ; geomagnetism; ~ animal = pretins fluid care ar lucra asupra simțurilor și imaginației, producând diferite fenomene. ◊ (fig.) atracție; influență, fascinație. 2. ramură a fizicii care studiază fenomenele magnetice. (< fr. magnétisme, germ. Magnetismus)

MAGNETÍSM n. 1) Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ ~ terestru (sau pământesc) totalitate a proprietăților magnetice ale Pământului. 2) Parte a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor și proprietăților magnetice ale corpurilor. /<fr. magnétisme, germ. Magnetismus

magnetism n. 1. proprietatea magnetului de a atrage fierul; 2. agentul căruia magnetul datorește această proprietate: magnetism terestru, fluid prin care pământul considerat ca un magnet imens, lucrează asupra acului magnetizat; 3. (animal), influență ce magnetizatorii pretind că exercită asupra unei persoane cu ajutorul ochilor sau prin însuflarea unui fluid magnetic emanat dintr’înșii, cufundând acea persoană într’un somn artificial.

*magnetízm n., pl. e (d. magnetic). Tot ceĭa ce e relativ la magnet. Acea parte a fiziciĭ care studiază proprietățile magneților. Magnetizm terestru, cauza presupusă a fenomenelor care se observă în acu magnetic. Magnetizm animal, influență (adevărată saŭ presupusă) pe care un om o poate exercita asupra altuĭa pin oare-care mișcărĭ ale mîniĭ și pin privire. – După apostoliĭ magnetizmuluĭ, o persoană megnetizată cade într’un fel de somnambulizm lucid; atuncĭ ghicește gîndurile, vede și aude la mare depărtare și, fără să știe medicina, arată locu uneĭ boale și medicamentu cuvenit. Mesmer, un medic german, e acela care a proclamat întîĭa oară existența magnetizmuluĭ animal. Doctrina magnetizmuluĭ n’a putut încă să ĭa loc între științe; cu toate acestea, nu tot era imaginar în descoperirea luĭ Mesmer; dar fiindcă fenomenele magnetice aŭ ceva miraculos, aŭ fost de multe orĭ desfigurate de superstițiune saŭ exploatate de șarlatanĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MAGNETÍSM s. 1. magnetism pământesc v. magnetism terestru; magnetism terestru = magnetism pământesc. 2. magnetism animal = mesmerism.

MAGNETISM s. 1. (FIZ.) magnetism pămîntesc = magnetism terestru; magnetism terestru = magnetism pămîntesc. 2. magnetism animal = mesmerism.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MAGNETISM s. n. 1. Proprietate pe care o au corpurile magnetice de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. Magnetismul este cauza atracției ce se face între fer și între magnet. MARIN, F. 11. După ce s-a magnetizat... , oțelul ține magnetismul mai mult timp. BARASCH, M. III, 61/24. Cercetările asupra electricităței și a magnetismului au mîntuit de la pierdere o mulțime de bogății. CONTEMPORANUL, I, 204. Această proprietate era mai înainte atribuită unei puteri fizice particulare, numite magnetism; astăzi însă se admite că este datorită electricității. PONI, F. 232. ◊ F i g. Avea o atracție, un magnetism uman, care te robea de la prima vedere. BART, E. 376. ♦ (De obicei determinat prin „terestru” sau „pămîntesc”) Totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice pămîntului. Fertinet, franțez, face, din porunca lui Ludovic, riga Franței, o călătorie înconjurînd globul spre a defini figura pămîntului în emisferul austral și magnitismul, aducînd descrieri foarte interesante. GENILIE, G. 60/7, cf. ȘĂINEANU, D. U. BIANU, D. S. ♦ Magnetism animal = fluid universal despre care se credea că străbate toate corpurile însuflețite și că se poate transmite (în anumite condiții) de la om la om ; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe presupusele proprietăți ale acestui fluid. Unii au întrebuințat [la operație] mijloacele narcotice, alții magnetismul animal. TURNESCU, MED. OP. 4. Ne vom ocupa aci numai de magnetismul animal sau de mesmerism, după numele lui Mesmer, care a emis doctrina falsă după care ființele animate și neanimate sufer influența unui agent universal supus la legi fizice. BIANU, D. S. 441. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor magnetice. Jurnalul de Odesa din 7 septembrie arată de la Strasburg o descoperire în magnetism. CR (1829), 2202/18. In noaptea de la 15 spre 16 s-au prădat cămara vestitului naturalist Humboldt, furîndu-i-să toate instrumentările cu care el se slujea la observațiile sale asupra magnetismului și asupra tuturor părților fizicei. ib. (1830), 192/25. - Și: (învechit) magnitísm s. n. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus. – Magnitísm < ngr. μαγνητισμός.

Intrare: magnetism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magnetism
  • magnetismul
  • magnetismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • magnetism
  • magnetismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

magnetismsubstantiv neutru

  • 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. DEX '09 DLRLC
    • 1.1. Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. DEX '09 DLRLC DN
      sinonime: geomagnetism
    • 1.2. Magnetism animal = proprietate a organismelor vii de a emite un fluid magnetic și de a fi influențate de emanații ale aștrilor sau de fluidul magnetic al cuiva; ansamblu de procedee terapeutice bazate pe această proprietate. DEX '09 DN
    • 1.3. figurat Atracție, fascinație, influență. MDN '00
  • 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Sarcină magnetică. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.