*magnetízm n., pl. e (d. magnetic). Tot ceĭa ce e relativ la magnet. Acea parte a fiziciĭ care studiază proprietățile magneților. Magnetizm terestru, cauza presupusă a fenomenelor care se observă în acu magnetic. Magnetizm animal, influență (adevărată saŭ presupusă) pe care un om o poate exercita asupra altuĭa pin oare-care mișcărĭ ale mîniĭ și pin privire. – După apostoliĭ magnetizmuluĭ, o persoană megnetizată cade într’un fel de somnambulizm lucid; atuncĭ ghicește gîndurile, vede și aude la mare depărtare și, fără să știe medicina, arată locu uneĭ boale și medicamentu cuvenit. Mesmer, un medic german, e acela care a proclamat întîĭa oară existența magnetizmuluĭ animal. Doctrina magnetizmuluĭ n’a putut încă să ĭa loc între științe; cu toate acestea, nu tot era imaginar în descoperirea luĭ Mesmer; dar fiindcă fenomenele magnetice aŭ ceva miraculos, aŭ fost de multe orĭ desfigurate de superstițiune saŭ exploatate de șarlatanĭ.