2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAGNÉTIC, -Ă adj. 1. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism ; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat; (învechit, rar) magneticesc. Cf. VALIAN, V. Acum s-au descoperit că cu colona lui Volta se pot produce fenomene magnetice. STAMATI, F. 125/26, cf. COSTINESCU. Domnița, atrasă ca de o putere magnetică, se apropia mereu. GANE, N. I, 22. Ochii, mușchii feței părea că sînt atrași de o putere magnetică. AGÎRBiCEANU, A. 405. ◊ (Învechit, substantivat, f.) [Fierul] cuprinde un feli de puteri: magnetica. AMFILOHIE, G. F. 210r/6. Cîmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. e x t. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță misterioasă prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pătruns de fluidul magnetic, în care crierii înoată, te simți furat de o somnolență ușoară. DACIA LIT. 261/21. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet. DICȚ.; b) (de obicei determinat prin „pămîntesc”) fiecare dintre cele două puncte ale globului pămîntesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. S-a aflat și cea adevărată poziție a polului magnetic. CR (1833), 2552/29. Ac magnetic v. a c. ♦ Care se referă la magnetismul animal. Căutătura sa ades avea puterea magnetică a șarpelui atrăgînd pe nevinovata păsăruică. KOGĂLNICEANU, S. A. 106. Care este acea ființă. . . care a avut atîta putere magnetică, ca să mă tragă, să mă scoată din „sîngurâtatea” zgomotoasă în care m-am aflat pînă acuma? SBIERA, F. S. 279. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbele „a trage”, „a atrage”) Ca de un magnet. Atras magnetic spre necunoscut, de cîte ori nu mă văzusem amestecat în gloata acelor dezmoșteniți care plecau peste ocean. BART, S. M. 32. 2. F i g. Care exercită o influență profundă sau o atractie irezistibilă; care magnetizează. Ațintea asupra-mi o privire așa de magnetică, încît toate simțurile mele năzuiau spre dînsa. GANE, N. III, 148. Înălțat, un tînăr cheamă, cu magneticul său glas, Ale țărănimii harnici muncitoarele noroade. DEMETRESCU, O. 37. Spre ce altă parte s-ar putea îndrepta pașii, dacă nu spre magnetica furtună de piatră din zare? BOGZA, C. O. 16. – Pl.: magnetici, -ce. – Din fr. magnétique, germ. magnctisch.

MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

magnetic, ~ă [At: CR (1833), 2552/29 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr magnetique, ger magnnetisch] 1 a (D. forțe, fenomene) Care se referă la magnetism Si: (îvr) magneticesc (1). 2 a (D. corpuri) Care poate fi magnetizat Si: feromagnetic, (îvr) magneticesc (2). 3 a (Îs) Câmp ~ Stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice. 4 a (Pex; îas) Spațiu de acțiune a câmpului magnetic (3). 5 a (Îs) Fluid ~ Forță misterioasă prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. 6 a (Îs) Pol ~ Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet. 7 a (Îas; de obicei determinat prin pământesc) Fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. 8 a Care se referă la magnetismul animal. 9 av (În legătură cu verbele a trage, a atrage) Ca un magnet. 10-11 a, av (Fig) (Într-un mod) care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă.

MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -e, adj. Care se referă la magnet, care are proprietățile magnetului. Fenomene magnetice. ◊ (În comparații și metafore) Domnița, atrasă ca de o putere magnetică, se apropia mereu. GANE, N. I 22. ◊ Cîmp magnetic = a) spațiul din jurul unui magnet, în care se resimt acțiunile acestuia; b) starea fizică particulară din acest cîmp. Ac magnetic = magnet în formă de ac. Acul busolei este un ac magnetic. ▭ Flux magnetic v. flux. Meridian magnetic v.meridian. Remanență magnetică v. remanență.Fig. Înălțat, un tînăr cheamă, cu magneticul său glas, Ale țărănimii harnici muncitoarele noroade. DEMETRESCU, O. 37. Avea pentru dînsul un farmec magnetic care îl trăgea fără voie. ALECSANDRI, O. P. 52.

MAGNÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la magnet, de magnet, ca magnetul. ◊ Câmp magnetic = spațiul din jurul unui magnet în care se exercită forța acestuia. 2. (Fig.) Care magnetizează (2); magnetizant. [Cf. fr. magnétique, lat. magneticus, germ. magnetisch].

MAGNÉTIC, -Ă adj. 1. referitor la magnet(ism), care poate fi magnetizat. ♦ câmp ~ = spațiul din jurul unui magnet, în care se exercită forța acestuia. 2. (fig.) care magnetizează (2). (< fr. magnétique, germ. magnetisch)

bándă magnétică s. f. 1979 Fâșie megnetizată care servește drept suport pentru păstrarea datelor v. cartelă, cutie neagră

MAGNÉTIC ~ că (~ci, ~ce) 1) Care ține de magnet sau de magnetism; cu proprietăți de magnet sau de magnetism. 2) (despre corpuri) Care poate fi magnetizat. 3) fig. Care atrage în mod irezistibil; în stare să influențeze foarte puternic. /<fr. magnétique, germ. magnetisch

magnetic a. 1. înzestiat cu proprietățile magnetului; 2. ce ține de magnetismul animal: somn magnetic; 3. fig. care exercită o atracțiune puternică și misterioasă.

*magnétic, -ă adj. (lat. magnéticus). De magnet saŭ cu proprietățĭ magnetice: fer magnetic, peatră magnetică. Relativ la magnetizmu animal; somnambulizm magnetic. Fig. Care are o influență puternică și misterioasă asupra persoanelor: o uĭtătură magnetică. Lame magnetice, lame de oțel magnetizat artificialmente. Proprietatea magnetică a globuluĭ terestru, aceĭa pin care globu terestru, lucrează ca cu un vast magnet. Meridianu magnetic, planu vertical care conține direcțiunea aculuĭ magnetic. Polu magnetic, un punct variabil lîngă polu nordic și spre care un ac magnetic, mobil în prejuru uneĭ axe, îșĭ îndreaptă tot-de-a-una un capăt. Adv. În mod magnetic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. sg. magnétică, pl. magnétice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MAGNÉTIC adj. (înv.) magneticesc. (Atracție ~.)

REMANENȚĂ MAGNÉTICĂ s. (FIZ.) magnetizare remanentă, magnetizare reziduală.

MAGNETIC adj. (înv.) magneticesc. (Atracție ~.)

Intrare: magnetică
magnetică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: magnetic
magnetic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magnetic
  • magneticul
  • magneticu‑
  • magnetică
  • magnetica
plural
  • magnetici
  • magneticii
  • magnetice
  • magneticele
genitiv-dativ singular
  • magnetic
  • magneticului
  • magnetice
  • magneticei
plural
  • magnetici
  • magneticilor
  • magnetice
  • magneticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

magnetic

  • 1. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: magneticesc attach_file 2 exemple
    exemple
    • Fenomene magnetice.
      surse: DLRLC
    • în comparații metaforic Domnița, atrasă ca de o putere magnetică, se apropia mereu. GANE, N. I 22.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Ac magnetic = magnet în formă de ac.
      exemple
      • Acul busolei este un ac magnetic.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Flux magnetic.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.5. Remanență magnetică.
      surse: DLRLC
    • 1.6. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.7. Pol magnetic = fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.8. Pol magnetic = fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.9. figurat Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: magnetizant attach_file 2 exemple
      exemple
      • Înălțat, un tînăr cheamă, cu magneticul său glas, Ale țărănimii harnici muncitoarele noroade. DEMETRESCU, O. 37.
        surse: DLRLC
      • Avea pentru dînsul un farmec magnetic care îl trăgea fără voie. ALECSANDRI, O. P. 52.
        surse: DLRLC

etimologie: