2 intrări

10 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Magheru (Gheorghe) m. general, membru al guvernului provizoriu dela 1848 și al Divanului ad-hoc (1804-1873).

magher sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14v/11 / V: ~ghir / Pl: ~i / E: slv магеръ] (Înv) Bucătar.

MAGHER s.m. (Mold., ȚR) Bucătar. A: Văzu acolo și pre magherul mănăstirii. DOSOFTEI, VS. B: Ei-l vîndură iui Pentefri, vătahului de magheri al lui faraon. ÎNV. 164, 172v. Pova (r): Magher, bucătar. LEX., 222v. Iar magherul căuta carnea ce-i perise. E 1717, 168r. Etimologie: sl. magerŭ. Vezi și magherniță. Cf. p ă z i t o r, s o c a c i.

mágher n. (vsl. magerŭ, d. ngr. mágeros [și mágeĭros, ca vgr.]. V. magherniță). Vechĭ. Bucătar (la mînăstire).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

maghér (maghéri), s. m. – Bucătar la o mănăstire. Ngr. μάγειρος, parțial prin intermediul sl. magerŭ (Tiktin). Sec. XVII, împrumut cult, înv.Der. magherniță, s. f. (înv., bucătărie; baracă, dugheană; colibă), cu suf. sl. -niță, cf. coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „birt, cîrciumă” (sl. *magernica, citat de Candrea, nu există; după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „bucătărie”).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MAGHERU, familie de boieri din Oltenia. Mai importanți: 1. Gheorghe M. (1802-1880, n. sat Bârzeiu de Gilort, jud. Gorj), general și om politic român. Unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească; apropiat de N. Bălcescu. Membru în guvernul provizoriu; a organizat tabăra militară de la Râureni (lângă Râmnicu Vâlcea); luptător pentru unirea Principatelor. 2. ion (Ioniță) M., comandant de panduri în timpul revoltei de la 1821. Frate cu M. (1). Participant la Revoluția de la 1848.

MAGHERUL < gr. Mάγειρος „bucătar”. (Syn 1 IX). 1. Mágherul, Evfrosin (Dos. 11 sept), și Magheru, Gh., general, accentul pe e este necorect. 2. Mágher, Gh., olt. (AO IV 111); Măgheraș (Ard); Magherești s. 3. Măgher (Hur); -iu, I. (Gorj 394 – 5); -ița t. (Mus); Măghirescu. 4. Măgheariul, P., olt. (Sur VI). 5. Prob. Maghiritești (Sd XXII). 6. Magheríu act. (Jiul ard).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÁGHER s. m. (Învechit) Bucătar. Crainicii, maghirii, cimpoieșii, toți au meșterșugurile părințălor și nu iesă la altă breaslă. HERODOT (1645), 330, cf. 229. Văzu acolo și pre magherul mănăstirii. DOSOFTEI, V. S. septembrie 14V/11. - Pl.: magheri. – Și: mághir s. m. – Din slavonul магеръ.

Intrare: Magheru
Magheru nume propriu
nume propriu (I3)
  • Magheru
Intrare: magher
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magher
  • magherul
  • magheru‑
plural
  • magheri
  • magherii
genitiv-dativ singular
  • magher
  • magherului
plural
  • magheri
  • magherilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)