magher sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^v/11 / V: ~ghir / Pl: ~i / E: slv магеръ] (Înv) Bucătar.

mágher n. (vsl. magerŭ, d. ngr. mágeros [și mágeĭros, ca vgr.]. V. magherniță). Vechĭ. Bucătar (la mînăstire).

magher (magheri), s. m. – Bucătar la o mănăstire. Ngr. μάγειρος, parțial prin intermediul sl. magerŭ (Tiktin). Sec. XVII, împrumut cult, înv. – Der. magherniță, s. f. (înv., bucătărie; baracă, dugheană; colibă), cu suf. sl. -niță, cf. coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „birt, cîrciumă” (sl. *magernica, citat de Candrea, nu există; după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „bucătărie”).

MAGHER s. v. bucătar.

magher s.m. (înv.) v. Bucătar.

magher s. v. BUCĂTAR.

MAGHER s.m. (Mold., ȚR) Bucătar. A: Văzu acolo și pre magherul mănăstirii. DOSOFTEI, VS. B: Ei-l vîndură iui Pentefri, vătahului de magheri al lui faraon. ÎNV. 164, 172^v. Pova (r): Magher, bucătar. LEX., 222^v. Iar magherul căuta carnea ce-i perise. E 1717, 168^r. Etimologie: sl. magerŭ. Vezi și magherniță. Cf. p ă z i t o r, s o c a c i.

MÁGHER s. m. (Învechit) Bucătar. Crainicii, maghirii, cimpoieșii, toți au meșterșugurile părințălor și nu iesă la altă breaslă. HERODOT (1645), 330, cf. 229. Văzu acolo și pre magherul mănăstirii. DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^V/11. - Pl.: magheri. – Și: mághir s. m. – Din slavonul магеръ.