2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MADRIGAL s. n. 1. Poezie scurtă care exprimă sentimente delicate sau aprecieri galante (la adresa unei femei); p. e x t. compliment delicat, vorbă măgulitoare, galanterie. Cf. NEGULICI. Poate n-ar fi greșeală ca pe lîngă epigramă, Pe lîngă-a unei balade ș-a unui madrigal zamâ, S-adaog și ihneluța unui sonet micușor. NEGRUZZI, S. III, 87. Cînd suspini pe la ferestre întristate madrigale, Luna-i veselă, maestre, Ca... chelia dumitale! TOPÎRCEANU,, P. O. Un nou poet îți cîntă madrigale. D. BOTEZ, P. O. 100. M-a rugat doar să-i dedic Un madrigal. MiNULESCU, V. 197. Doream să le înalț... ofranda înamorării mele și madrigalul proslâvirei dragostei dintîi. KLOPSTOCK, F. 277, cf. 281. Îi dăruiseră complimente și madrigaluri. PAS, Z. IV, 133. Se poate și astăzi scrie "în metrul antic11, balada și madrigalul nu au dispărut, o mulțime de ritmuri ne vin de foarte departe. V. ROM. august 1961, 122. 2. Scurtă compoziție muzicală vocală, cu caracter liric, caracteristică pentru secolul al XVI-lea. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU, TIM. POPOVICI, D. M. - Pl.: madrigale și madrigaluri. – Și: (rar) madriga s. f. COSTINESCU. – Din fr. madrigal.

MADRIGÁL, madrigale, s. n. 1. Poezie lirică scurtă cu conținut idilic sau galant. 2. Scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI. [Pl. și: madrigaluri] – Din fr. madrigal.

madrigal sn [At: NEGULICI / V: (rar) sf / Pl: ~e, ~uri / E: fr madrigal] 1 Poezie scurtă care exprimă sentimente delicate sau aprecieri galante la adresa unei femei. 2 (Pex) Compliment. 3 Scurtă compoziție muzicală vocală, cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI.

MADRIGÁL, madrigale, s. n. 1. Poezie lirică scurtă care exprimă sentimente delicate sau complimente (la adresa unei femei). 2. Scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI. [Pl. și: madrigaluri] – Din fr. madrigal.

MADRIGÁL, madrigaluri și madrigale, s. n. Scurtă compoziție în versuri, cultivată mai ales în societatea medievală și conținînd elogii galante la adresa unei femei. Un nou poet îți cîntă madrigale Și-ți simți deodată inima ta plină. D. BOTEZ, P. O. 100. ♦ Scurtă compoziție muzicală vocală, polifonică, cu caracter liric.

MADRIGÁL s.n. 1. Poezie scurtă care cuprinde elogii galante la adresa unei femei. 2. Scurtă compoziție muzicală vocală, cu caracter liric. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. madrigal, it. madrigale].

MADRIGÁL s. n. 1. poezie lirică scurtă de natură galantă, care face elogiul unei femei. 2. scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter idilic și foarte delicat. (< fr. madrigal, it. madrigale)

MADRIGÁL ~e n. 1) Poezie lirică de proporții reduse care exprimă sentimente delicate sau complimente galante (adresate unei femei). 2) Compoziție muzicală polifonică, de natură lirică, executată, de regulă, fără acompaniament instrumental. /<fr. madrigal

madrigal n. poezie ce conține, în câteva versuri, o cugetare ingenioasă și galantă.

*madrigál n., pl. e și urĭ (fr. madrigal, it. madrigale, d. sp. madrigal, derivat d. madrugoda, auroră). Scurtă poezie delicată saŭ galantă adresată uneĭ femeĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

madrigál (ma-dri-) s. n., pl. madrigále/madrigáluri

madrigál s.n. (sil. -dri-), pl. madrigále / madrigáluri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

madrigál s.n. Inițial formă muzicală preclasică, madrigalul se fixează în literatură ca specie a liricii galante; poem cu număr redus de versuri.

madrigal, compoziție corală polifonică a cappella*. Etimologia cuvântului m. se pare a porni de la expresia cantus materialis desemnând, în sec. 14, acest gen (1, 2), considerat de Francesco de Barberino drept „rudimentar și neorganizat”. Cuvântul materialis s-a transformat pe rând, ajungând materialis, materiale, madriale, madrigal. Foarte îndrăgită de public, această formă a abordat o tematică laică, foarte variată și largă, accesibilă prin folosirea textului it. în opoziție cu muzica religioasă care folosea text. lat. Forma* muzicală urma întru totul pe cea poetică, alternând cupletele* [strofe de câte 3 versuri a 11 picioare (1) cu riturnelă (2) de 1-2 versuri]. M. evoluează de la o linie melodică simplă la scriitura polif. la 3, 4, 5 voci (2). După compozitori ca Pierro da Firenze, Jacopo da Bologna și Francesco Landino (sec. 14), care scriu m. de inspirație pop., cu melodică bogată și amplă, cu polif. îndrăzneață [terțe* și sexte* paralele, semicadențe și cadențe (1) finale], sec. 15 înregistrează o scădere a interesului față de acest gen, pentru ca mai târziu, în sec. 16, să se revină asupra lui cu un nou suflu creator. M. se prezintă acum într-o formă superioară: muzica se adaptează perfect textului și expresiei poetice, desfășurându-se continuu: țesătura* polif. se îmbogățește, toate vocile căpătând importanță egală; scriitura contrapunctică savantă se revendică de la motetul* franco-flamand. M. a tins către cele mai înalte forme de artă, devenind forma cea mai evoluată a muzicii de cameră*. Poemele poeților celor mai cunoscuți (Petrarca, Saldonieri, Tasso ș.a.) au stat la baza unor creații muzicale deosebit de valoroase semnate de Palestrina, Lasso, Marenzio, da Venosa și Monteverdi. M. italian s-a extins în toată Europa, dar în special în Anglia, unde s-a dezvoltat într-o manieră nouă, originală, datorată lui Byrd, Morley, Ward, Gibbons. După o lungă perioadă de uitare (sec. 17-20), m. revine în atenția compozitorilor contemporani îmbogățit cu sonorități și tehnici specifice noii epoci, dar păstrând o prospețime ce vine din timpul tinereții muzicii (G. Mahler, P. Hindemith, Z. Kodály, C. Orff ș.a.). M. apare și în creația compozitorilor români contemporani: P. Constantinescu, T. Ciortea, S. Toduță, W. Berger, T. Olah, D. Popovici, C. Țăranu, M. Marbé, M. Moldovan, A. Vieru, P. Bentoiu.

MADRIGAL (< fr. madrigal ; it. madrigale < lat. matriale, cîntec matern, unii derivîndu-l din it. mandriales, cîntec de păstor, alții din sp. mandougar, cîntecul dimineții, sau din cîntecul provensalilor, martegal) Specie a genului liric, de mici proporții, la început cu un conținut idilic sau galant, apoi unul didactic sau satiric. Apărut în lirica italiană a secolului al XlV-lea, madrigalul, de fapt, nu era supus unor reguli fixe în ceea ce privește versificația. În lirica italiană, el era însă alcătuit numai din 12 versuri iambice. În castiliană, la început, desemna cîntecul pe care iubitul îl cînta dimineața, sub fereastra iubitei, apoi o poezie ce cuprindea o idee ingenioasă, un compliment. Cu vremea, madrigalul a rămas un gen special de poezie. Din madrigalul poetic caracteristic prin sentimentalism a generat mai tîrziu madrigalul muzical. Ex. Ca să-ți cînt dintr-o chitară, Sub fereastră ți-am venit. Era vară! Liliacul înflorit Și cu razele semețe Risipeau printre alei Un fior de tinerețe, Iar în părul tău cel blond, Caldul soare vagabond, Raza vrînd să-și poleiască, S-a-ncurcat în adevăr. Și-n zadar vrea să ghicească În al buclelor tezaur, Care-i raza lui de aur, Care-i firul tău de păr! (CINCINAT PAVELESCU, Serenadă)

comedie-madrigal, tip de lucrare muzicală ce transpune toate scenele unei piese de teatru al cărei text se inspira din commedia dell’arte într-o suită de madrigale*. S-a practicat în ultimele decenii ale sec. 17, precedând apariția operei*. Printre primele și cele mai celebre c. se numără L’Am fiparnasso de Orazio Vecchi. Genul nu a avut o viață lungă datorită contradicției dintre caracterul de ansamblu al muzicii și aparițiile solistice cerute de libret*.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MADRIGÁL (< fr.) s. n. 1. Specie a genului liric, de proporții reduse, cu conținut idilic sau galant, cultivată încă din sec. 14 în Italia (Petrarca); s-a răspândit în sec. 16-18 în Franța (C. Marot, B. de Fontenelle) și în alte țări europene. Cu timpul, a dobândit inflexiuni didactice și satirice. 2. Cântec cu caracter pastoral, devenit în Evul Mediu cântec pe două sau trei voci cu refren, iar în sec. 16 compoziție muzicală polifonică pentru cor a cappella scrisă pe text laic. Reprezentanți de seamă: G.P. Palestrina și F. Landino.

MADRIGAL, formație corală românească de cameră, creată în 1963 de Marin Constantin, pe lângă Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Repertoriu renascentist și modern, interpretat cu mare acuratețe stilistică și perfecțiune sonoră. A susținut peste 3.000 de concerte în țară și în străinătate. Împreună cu dirijorul său, corul M. a realizat peste 40 de discuri și șapte compact-discuri.

Intrare: madrigal
madrigal1 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: ma-dri-gal info
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • madrigal
  • madrigalul
  • madrigalu‑
plural
  • madrigale
  • madrigalele
genitiv-dativ singular
  • madrigal
  • madrigalului
plural
  • madrigale
  • madrigalelor
vocativ singular
plural
madrigal2 (pl. -uri) substantiv neutru
  • silabație: ma-dri-gal info
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • madrigal
  • madrigalul
  • madrigalu‑
plural
  • madrigaluri
  • madrigalurile
genitiv-dativ singular
  • madrigal
  • madrigalului
plural
  • madrigaluri
  • madrigalurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Madrigal (n.p.)
Madrigal (n.p.)
substantiv propriu (SPM001S)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Madrigal
  • Madrigalul
plural
genitiv-dativ singular
  • Madrigalului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

madrigal

  • 1. Poezie lirică scurtă cu conținut idilic sau galant.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Un nou poet îți cîntă madrigale Și-ți simți deodată inima ta plină. D. BOTEZ, P. O. 100.
      surse: DLRLC
  • 2. Scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru secolul XVI.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: