madam sf vz madamă

MADAM s. f. invar. (Franțuzism, pe cale de dispariție) Termen de politețe (de obicei însoțind un nume propriu) cu care cineva denumește o femeie măritată sau cu care i se adresează; doamnă. Am scăpat... de cățelușa lui madam Știubei. C. PETRESCU, C. V. 16. Săriți! Chiriac! Spiridoane! – Nu striga, madam! CARAGIALE, O. I 69. – Scris și: (după franțuzește) madame (MACEDONSKI, O. III 38).

MADAM s.f. (Rar) Doamnă. [< fr. madame].

MADAMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madam s. f.] – Din fr. madame.

madamă sf [At: DIONISIE, C. 205 / V: madam (G-D: lui madam, madamei), (pop) măd~ / S și: madame / Vc: madam, (dep) ~mo / PI: ~me / E: fr madame] 1 (Frî) Soție. 2 (Îf madam, urmat de numele de familie) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu sau despre o femeie măritată Si: cucoană, doamnă. 3 (Înv) Menajeră. 4 (Înv) Femeie de serviciu la un hotel. 5 (Înv) Guvernantă străină. 6 (Prt) Prostituată. 7 (Spc) Patroană a unui bordel.

madâm sn vz madem

madem sn [At: N. COSTIN, LET. I, 55/12 / V: ~dâm, ~en / Pl: ~uri / E: tc maden] (Înv) 1 Minereu. 2 (Prc) Metal care se extrage din minereu. 3 (Spc) Aliaj din care se fac tacâmuri Cf alpaca, pacfon. 4-5 Mină¹ (1-2). 6 (Fig) Sursă de venituri.

maden sn vz madem

mădamă sf vz madamă

MADAMĂ, madame, s. f. 1. (Astăzi în forma madam) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madam s. f.] – Din fr. madame.

MADAMĂ, madame, s. f. (Învechit) Doamnă. Ba mai vezi cîte-o madamă, ce torcea odată-n furcă, Cum fudulă și cochetă în cupeu ușor se urcă. BELDICEANU, P. 120. Multe închinăciuni... madamei Wimmer. KOGĂLNICEANU, S. 6. ◊ (Rar, înaintea prenumelui soțului) Într-o vreme a izbutit chiar să fie admis corist în trupa madamei Carl. GHICA, S. 62. ♦ (Ieșit din uz) Femeie din personalul de îngrijire al unui hotel. ♦ Guvernantă la copii.

MADAMĂ s.f. (Ieșit din uz) Femeie din personalul de serviciu al unui hotel. ♦ Guvernantă la copii. [< fr. madame].

MADAMĂ ~e f. 1) Femeie căsătorită; doamnă. 2) Femeie angajată într-o familie înstărită. /<fr. madame

MADEM s.n. 1. (Mold., ȚR) Minereu. A: Era de cinste bișugul acelor locuri pentru mademurile aurului, argintului în Ișpaniia. NCL I, 27; cf. NCCD, 288. B: Are scală mare ocna unde se face sare pietroasă ca mademurile. COSM 1766, 90^v. 2. (Mold.) Mină. Mademurile aceale zmaragdicesti le va lăsa. AETHiOPICA. 3. (Mold.) Sursă de venituri. De la dînsul s-au scornit hîrtiile, el le-au scos întâi, de este madem bun și pănă astădzi în Moldova. NECULCE. Etimologie: tc. maden. Cf. b a i e.

madamă f. 1. dădacă străină, guvernantă; 2. (ironic) cocoană: de vrei să fi madamă de bonton AL.; 3. femeie publică. [Fr. MADAME, cu sensul, peiorativ inerent titulaturei străine (v. jupâneasă)].

madem n. numele popular al pacfonului: lingurițe, sfeșnici de madem. [Vechiu-rom. madem, metal = turc. MADEN].

*madámă f., pl. e (fr. madame, d. ma, a mea, și dame, damă). Fam. Pop. Guvernantă (dădacă) străină. Iron. Rar. Cocoană. Iron. Damă de puțină considerațiune: cocoanele nu trebuĭe să se ducă în berăria ceĭa, unde se duc toate madamele. – Se întrebuințează și un pl. n. mădămurĭ, cu înțeles și maĭ peĭorativ. Numaĭ madam, urmat de un nume de familie, are înț. de „doamnă”, dar nu se uzitează în limba scrisă, nicĭ în vorbirea gravă.

madém n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] ma’den, metal, mină; ngr. madémi, alb. bg. madém; sp. akmadén, mină). Vechĭ. Metal, mineral. Mină. Azĭ. Munt. Rar. Metal, maĭ ales aliaj, din care se fac lingurĭ și furculițe.

!madam (± nume de persoană) (fam.) s. f., g.-d. art. lui madam

madam (~ + nume de familie/prenume f.) (fam.) s. f., g.-d. lui madam

madam (doamnă) s. f., g.-d. lui madam, voc. madam

madamă (înv.) s. f., g.-d. art. madamei; pl. madame

madamă (înv.) s. f., g.-d. art. madamei; pl. madame

madamă (guvernantă, femeie de serviciu, femeie de moravuri ușoare) s. f., g.-d. art. madamei; pl. madame

MADAM s. v. doamnă.

MADAM s. cucoană, doamnă, (pop.) jupîneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră.

MADAMĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, guvernantă, jupâneasă, menajeră, nevastă, prostituată, soție, șvester, târfă.

MADEM s. v. metal, mină, minereu, ocnă, subteran.

madamă s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. GUVERNANTĂ. JUPÎNEASĂ. MENAJERĂ. NEVASTĂ. PROSTITUATĂ. SOȚIE. ȘVESTER. TÎRFĂ.

madem s. v. METAL. MINĂ. MINEREU. OCNĂ. SUBTERAN.

madamă (madame), s. f. – 1. Duducă de origine străină. – 2. Menajeră, slujnică. – Var. madam. Mr. madamă. Fr. madame, cf. it. madama (REW 2733). Var. se folosește curent cu sensul de „doamnă”, dar nu a fost admisă în limba literară. – Der. mădămi, vb. (a trata ca pe o doamnă; refl., a o face pe doamna). Pentru mr., cf. ngr. μαντάμα, tc. madama.

madem (mademuri), s. n. – Mină. – Mr. mademe, megl. mădemi. Tc. maden, din arab. mảdĕm (Eguilaz, 207; Șeineanu, II, 240; Berneker, II, 2; Lokotsch, 1341), cf. ngr. μαδέμι, alb., bg., sb. madem, sp. almadén. Sec. XVIIII, înv.

MADAM s. f. v. madamă.

MADAMĂ s. f. 1. (Franțuzism învechit) Soție. V. doamnă, jupîneasă, damă. Era cu el și madama lui și mai era și alte persoane mari cu madamele lor. DIONISIE, C. 205, cf. RUSSO, S. 108. 2. (Astăzi în forma madam; de obicei urmat de numele de familie sau, mai rar, de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. V. cucoană. Tu roabă, și a cui? a unui judecător ! adu-ți aminte că ai avut cinstea de a fi madama de Valsan. HELIADE, B, 18/4. Madam Dardane rămasă înlemnită la această întrebare. GORJAN, II, 124/20. Multe închinăciuni... lui monsiu Chis și madamei Wimmer. KOGĂLNICEANU, S. 6.Tu te duci la megieșă noastră madama Ninteasa, unde să fac adunări spirituoase. ASACHI, PED. 7/13. Într-o vreme a izbutit chiar să fie admis corist în trupa madamei Carl. GHICA, S. 62. Vezi că erau mulți muștirii, jupîne, pînă să-mi dea madama gazeta. CARAGIALE, T. II, 16. Unele pălării sînt. . . scumpe foc, așa cum se și cuvine să le vîndă cele două vestite marșante de modă, madamele Bario și Briol. MACEDONSKI, O. III, 38. Madam Sara, văduva, a deschis prăvălie. CAZIMiR, GR. 41. Am scăpat de. . . cățelușa lui madam Știubeiu, care trecea. . . printre gard. C. PETRESCU, C. V. 16, cf. ALR II 3551/537. ◊ (La vocativ, neurmat de numele propriu, astăzi numai cu nuanță peiorativă, cf. cucoană) Madamă, tot mă iubești? BELDIMAN, O. 15/12. Puii, nebăgînd-o-n seamă: Cale bună-i zic, madamă. ALEXANDRESCU, M. 341. Ce cauți aici, madamo? CARAGIALE, T. II,162. Nu striga, madam! id. o. VI, 34. ♦ (Popular) Cucoană. Ba, mai vezi cîte-o madamă, ce torcea odată-n furcă, Cum fudulă și cochetă în cupea ușor se urcă. BELDiCEANU, P. 120. [Florile] le-au luat madamele, Să facă parfumurile, Să-și mirosească hainele. PAMFILE, CR. 70. Jupîneasă „pi la madame bătrîne”. ALR II 2870/848. 3. Femeie din personalul casnic al familiilor burgheze. V. jupîneasă. Spuni mata ti rog madamii să deie tinjirili deoparti și să le acoperi bini. BRĂESCU, M. B. 105. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. Cheamă pe madama, i-a poruncit domnul Fotache portarului. STANCU, R. A. I, 28. 4. (Învechit) Guvernantă (străină). Madamele așază copiii în semicerc. BRĂESCU-VOINEȘTI, Î. 22. 5. (Peiorativ) Femeie de moravuri ușoare; s p e c. patroană a unei case de prostituție. Cf. STANCU, D. 358. – Scris și: (I, 2, după franțuzește) madame. – Pl.: madame. – Voc.: madamă și madamo. – Și: (2) madám (gen.-dat. lui madam și, învechit, madamei; voc. madam și, vulgar, madamo), (prin adaptare la sistemul fonetic popular) mădámă (IORDAN, L. R. A. 21) s. f. – Din fr. madame.

MADÉM s. n. (Învechit) 1. Minereu ; p. r e s t r. metalul din care este format minereul. [Văzînd] și în țara lor munți bogați de mademuri, aur, argint și hier. . ., s-au așezat acolo. N. COSTIN, LET. I, 55/12. Fiindcă au fost madem foarte bun... [în clopot], mademul să nu se schimbe, că glasul acestui clopot nu s-au aflat din Olt încoace. (a. 1779). IORGA, S. D. VIII, 3. Mademurile ceale ce scoate pămîntul, adecă fierul, argintul, aurul și pietrili ceali scumpe. (a. 1782). BV II, 275. În Calabrie să află multe minieri de aur..., de marmuri, de alabastru și alte feliuri de mademuri. AMFiLOHIE, G. 123/20. [Cine] află niscareva locuri din ceale cu mademuri ascunse întru dînsele, nu să depărtează îndată de dînsele. (a. 1811). BV III, 32. De să va întâmpla ca numiții prozectori. . . să dea peste vreo vînă dă vreun madem... să dea numaidecît cu într-adins trimis știre. (a. 1811). DOC. EC. 108. În ținutul mademurilor, pietrilor și al sărilor, celor din lăuntrul pîntecelui pămîntului. PISCUPESCU, O. 52/19, cf. 206/9. ♦ S p e c. Aliaj (din care se fac tacimuri). Cf. a l p a c a, p a c f o n. ȘIO II₁, 240, cf. POLIZU. Candele, sfeșnice de maden. CHIRIAC, 171, cf. 21. 2. Mină¹ (1). Avea venit, den maden de aur și de argint. HERODOT (1645), 326, cf. 282, 402. Mademurile aceale zmaragdicești le va lăsa, însă el să nu pătimească nici o nevoie să ruga. AETHIOPiCA, 53^r/2. Satul Hudinte, cu curți, mademuri, mori, heleșteie. (a. 1805). ap. TDRG. Călătorind eu... în cele 5 județe de peste Olt, am aflat și am dat peste mademuri de fier și aramă. (a. 1835). DOC. EC. 595. ♦ F i g. Sursă de venituri. De la dînsul s-au scornit hîrtiile, el le-au scos întâi, de este madem bun și până astădzi în Moldova. NECULCE, I. 91. - Pl.: mademuri. – Și: madén, madîm (ddrf) s. n. – Din tc. maden.

MADÉN s. n. v. madem.

MADÎM s. n. v. madem.

MĂDÁMĂ s. f. v. madamă.