macerație sf [At: MAN. SĂNĂT. 160 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr macération] 1 Macerare (1). 2 (Pex) Proces suferit de corpul supus macerării (1). 3 (Teh; nob) Decantare lentă a fontei topite.

MACERAȚIE, macerații, s. f. Macerare.

MACERAȚIE s.f. Macerare. [Gen. -iei, var. macerațiune s.f. / cf. fr. macération, lat. maceratio].

MACERAȚIE s. f. macerare. (< fr. macération)

macerațiune sf vz macerație

MACERAȚIUNE s.f. v. macerație.

macerați(un)e f. operațiune chimică prin care se lasă un corp solid să se topiască într’un lichid: vinurile medicale se prepară prin macerațiune.

*macerațiúne f. (lat. macerátio, -ónis). Acțiunea de a macera o subtunță, infuziune cu apă rece. Pin ext. Curățirea lentă a fonteĭ topite lăsate în liniște. Fig. Mortificațiune, chinuirea corpuluĭ crezînd că asta îĭ place luĭ Dumnezeŭ. – Și -áție și -áre.

macerație (desp. -ți-e) s. f., art. macerația (desp. -ți-a), g.-d. art. macerației; pl. macerații, art. macerațiile (desp. -ți-i-)

macerație (-ți-e) s. f., art. macerația (-ți-a), g.-d. art. macerației; pl. macerații, art. macerațiile (-ți-i-)

macerație s. f. (sil. -ți-e), art. macerația (sil. -ți-a), g.-d. art. macerației; pl. macerații, art. macerațiile (sil. -ți-i-)

macerație

MACERAȚIE s. v. macerare.

MACERAȚIE s. macerare, (pop.) plămădeală. (Proces de ~ a unor flori.)

MACERAȚIE s. f. 1. Macerare; p. e x t. procesul suferit de corpul supus macerării. Pentru macerațiuni lasă substanța a sta mai multă sau mai puțină vreme în apă rece. MAN. SĂNĂT. 160, cf. BARCiANU, ALEXI, W. De macerațiune ne servim numai în cazurile cînd lichidul să strică sau să volatilizează prin căldură, BIANU, D. S. 437. Prin macerație cu acid cromic, celulele se individualizează. IONESCU-MUSCEL, FIL. 329. 2. (Tehn.; neobișnuit) "Curățirea lentă a fontei topite lăsată în liniște¹. V. decantare. SCRIBAN, D. - Pl.: macerații. – Și: (învechit) macerațiúne s. f. – Din fr. macération.

MACERATIUNE s. f. v. macerație.