MACARONIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

macaronic, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr macaronique] 1 În care se utilizează în mod nejustificat cuvinte străine. 2 În care abundă cuvinte și forme expresive străine. 3 Specific macaronismului. 4 Care aparține macaronismului. 5 Referitor la macaronism.

MACARONIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Despre versuri, poezii, stil etc.) Care parodiază și satirizează pedantismul moravurilor cavalerești, amestecând cuvintele și formele limbii naționale cu cuvinte latinești, latinizante sau cu alte cuvinte străine. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

MACARONIC, -Ă adj. (Despre versuri, poezii etc.) Scris într-un stil glumeț, amestecînd cuvintele și formele limbii naționale cu cuvinte și forme latinești sau latinizante. [Cf. fr. macaronique, it. maccheronico].

MACARONIC, -Ă adj. (despre versuri, poezii, stil etc.) scris într-o limbă specifică macaronismului. (< fr. macaronique, it. maccheronico)

MACARONIC ~că (~ci, ~ce) (despre opere literare) Care conține o cantitate exagerată de cuvinte străine. Poezie ~că. /<fr. macaronique

macaronic a. se zice de un gen de poezie burlescă în care s’amestecă vorbe luate din diferite limbi.

*macarónic, -ă adj. (fr. macaronique, it. maccherónico, venețian macarónico). Se zice despre o poezie burlească în care cuvintelor uneĭ limbĭ li se dă o termĭnațiune latină (saŭ din altă limbă) ca să producă rîs: stil macaronic. Adv. În mod macaronic: a scrie macaronic.

macaronic (livr.) adj. m., pl. macaronici; f. macaronică, pl. macaronice

macaronic (livr.) adj. m., pl. macaronici; f. macaronică, pl. macaronice

macaronic adj. m., pl. macaronici; f. sg. macaronică, pl. macaronice

MACARÓNIC, -Ă (< fr., it.) adj. (Despre stil) Împestrițat de cuvinte și forme latinești sau latinizate. ◊ Poezie m. = gen de poezie burlescă, caracterizată printr-un amestec de cuvinte italiene și latine sau, mai târziu, prin întrebuințarea lexicului popular și dialectal italian, dar păstrând morfologia, sintaxa și metrica latină (latina macaronică). Inițiată în 1490 de poetul italian Tifi Odasi, a fost cultivată în sec. 16 în Italia (T. Folengo) și în alte țări europene, având o mare influență asupra unor umoriști din secolele următoare.

MACARÓNIC, -Á adj. (Despre un anumit fel de a se exprima) împestrițat cu cuvinte străine ; „în care intră ziceri proaste și cărora li se dă o terminație latină” (COSTINESCU) ; în care abundă cuvinte și forme străine. Cf. PROT.-POP., N. D., LM, ALEXI, W. Cît despre opusculul său, el începe prin niște versuri macaronice, românești și grecești. . . IORGA, L. I, 198. Satira vorbirii macaronice a studenților. . . era de fapt satira absurdei științe ce li se inculca. L. ROM. 1953, nr. 3, 42. ◊ (Adverbial) Avem o astfel de scrisoare, redactată macaronic, în românește, latinește și ungurește, la 10 august 1792, din Blaj. IORGA, ii, 208. Pl.: macaronici, -ce. – Din fr. macaronique.