3 intrări
47 de definiții

Explicative DEX

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.

MĂCĂIT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

MĂCĂIT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

macai v vz măcăi

macăi v vz măcăi

măcai v vz măcăi

măcăcăi v vz măcăi

măcăi vi [At: COSTINESCU / V: (pop) macai, (reg) mac~, ~cai, măcăcăi, mâcai, mâc~, mâcâi / Pzi: 3 măcăie, ~ește / E: mac1 + -ăi] 1 (D. rațe, imp d. gâște) A scoate strigătul caracteristic speciei. Si: (reg) a măcăli, a măcăni (1). 2 (Fig; d. armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat Si: a pocni. 3 (Fig; prt; d. oameni) A trăncăni. 4 (Reg; d. broaște) A orăcăi.

măcăit sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri / E: măcăi] 1-2 (Scoatere a unui) strigăt caracteristic raței Si: măcăială (1-2), măcăire (1-2), măcăitură (1-2), măcănit (1-2), măcănitură (1-2).

mâcai v vz măcăi

mâcăi v vz măcăi

mâcâi2 v vz măcăi

mâcâi1 vr [At: DLR / Pzi: mâcâi / E: fo] 1 (Reg) A se bâlbâi. 2 (Reg) A se exprima greu.

MĂCĂI (-ăiu, ăesc), ❍ MĂCANI (-ăn, -ănesc) vb. intr. 🐦 A striga m a c! mac! ca rațele: se pomeni cu cîțiva boboci de rață măcăind după dînsul (ISP.); prin șanțuri măcănesc rațe (LUNG.).

MĂCĂIT, ❍ MĂCĂNIT sbst. 🐦 Faptul de a măcă(n)i ; strigătul rațelor: întregul stol, la măcaitul grav al rățoilor, se ridica din baltă (SAD.).

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic «mac-mac». Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. – Variantă: măcăni (MACEDONSKI, O. III 110) vb. IV.

MĂCĂIT, măcăituri, s. n. Strigătul caracteristic al raței. Întregul stol, la măcăitul grav al rățoilor, se ridica din baltă bătînd năprasnic din aripi. SADOVEANU, O. VIII 205. Au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit și măcăit. C. PETRESCU, R. DR. 49.

MĂCĂNI vb. IV v. măcăi.

A MĂCĂI pers. 3 măcăie intranz. (despre rațe) A scoate sunete caracteristice speciei; a face „mac-mac”. /mac + suf. ~ăi

MĂCĂIT ~uri n. Sunet caracteristic scos de rațe. /v. a măcăi

măcăì v. 1. a striga, vorbind de rațe; 2. fam. a trâncăni din gură. [Onomatopee: mac! mac!].

măcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. mac-mac). Strig ca rața. – Și hăcăĭesc în nord; în vest măcăn, a -í: rața măcăne (Ĭov. 207).

Ortografice DOOM

măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 pl. măcăiau; conj. prez. 3 să măcăie

măcăit s. n., pl. măcăituri

măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 sg. măcăia; conj. prez. 3 să măcăie

măcăit s. n., pl. măcăituri

măcăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. măcăie; imperf. 3 sg. măcăia

măcăit s. n., pl. măcăituri

măcăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

Sinonime

MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)

MĂCĂI vb. v. ocăcăi, orăcăi.

MĂCĂIT s. măcăitură, (rar) măcăială, măcăire, măcănit, măcănitură, ocăit. (~ de rațe.)

măcăcăi vb. IV. intr. (reg.; despre rațe) v. Măcăi. Măcăli. Măcăni.

măcăi vb. IV. intr. I 1 (despre rațe) a măcăli, a măcăni, <reg.> a hăcăi, a măcăcăi, a mărțăi, a ocăi, a răcăli1. 2 (reg.; despre broaște) v. Miorcăi. Ocăcăi. Orăcăi. II fig. (peior.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănțăni. Flecări. Forfeca. Îndruga. Măcina. Melița. Pălăvrăgi. Râșni. Sporovăi. Toca. Trăncăni.

măcăit s.n. măcăială, măcăire, măcăitură, măcănit, măcănitură, <reg.> ocăcăit, ocăit.

măcăni vb. IV. 1 intr. (despre rațe) a măcăi, a măcăli, <reg.> a hăcăi, a măcăcăi, a mărțăi, a ocăi, a răcăli1. 2 tr. fig. (înv.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunța. Pârî. Raporta. Reclama. Spune.

măcăi vb. v. OCĂCĂI. ORĂCĂI.

MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)

MĂCĂIT s. măcăitură, (rar) măcăială, măcăire, măcănit, măcănitură, ocăit. (~ de rațe.)

Arhaisme și regionalisme

mâcâi, mâcâi, vb. IV (pop.) a se bâlbâi.

Tezaur

MACAI vb. IV v. măcăi.

MACĂI vb. IV v. măcăi.

MĂCAÍ vb. IV v. măcăi.

MĂCĂCĂI vb. IV v. măcăi.

MĂCĂÍ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre rațe, impropriu despre gîște) A scoate strigătul caracteristic speciei, a face mac-mac; (regional) a măcăli, a măcăni. Se pomeni cu cîțiva boboci de rață măcăind după dînsul. ISPIRESCU, L. 325. În fundul ogrăzii, o rață leșească fuge-naintea noastră, măcăind speriată. VLAHUȚĂ, O. A. 382. Rațe cu capete de smarald măcăiesc. ANGHEL-IOSIF, C. L. 172. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele. SADOVEANU, O. I, 410. Rațele, închise în coștirețe, se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II, 32. Cîrduri de gîște și rațe măcăiau la ușile cuhniilor. V. ROM. aprilie 1 954, 99. Toată noaptea măcăiește și cînd sboară, șuierește. ȘEZ. VII, 122. ♦ Fig. (Despre armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat; a pocni. Tocmai noaptea tîrziu, pe front, în dosul mitralierelor care măcăiau înfricoșător. . . își mai veni în fire. REBREANU, NUV. 307. ♦ F i g. (Peiorativ, despre oameni) A trăncăni. V. c l ă m p ă n i. Cf. COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Regional, despre broaște) A orăcăi. ALR SN III h 730. – Prez. ind. pers. 3: măcăie și măcăiește. – Și: (popular) macai (H III 4, 101, 140, 325, VI 74, VII 133, VIII 98, X 208, 465, XI 75, XIII 174, XIV 436, 464, 488, XV 425, 490), (regional) măcaí (ib. X 423, 478), mîcăi (ib. III 245, X 85, XIV 4, 237, XVIII 140), mîcîí (ib. I 170, III 195), mîcaí (ib. VI 215, XVIII 304), macăí (ib. II 80, 117, 167, 207, ALR SN II h 381), (prin reduplicare) măcăcăi (ALEXI, W., H IV 429, ALR SN II h 381) vb. – Mac1 + suf. -ăi.

MĂCĂÍT s. n. Faptul de a m ă c ă i; strigăt caracteristic raței; măcăitură, (rar) măcăială, măcăire. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Pe la miezul nopții, mama Catrina se deșteaptă de măcâitul rațelor din coștereață. BUJOR, S. 29, cf. 78. Au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodâcit, măcăit. PETRESCU, R. DR. 49. Întregul stol, la măcâitul grav al rățoilor, se ridica din baltă bătînd năprasnic din aripi. SADOVEANU, O. VIII, 205, cf. X, 462, 485. ◊ F i g. Măcăitul muierilor. DDRF. – Pl. : măcăituri. – V. măcăi.

MÎCÎÎ1 vb. IV. R e f l. (Regional) A se bílbíi; a se exprima greu. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. - Prez. ind.: mîcîi. – Formație onomatopeică.

MÎCÎÎ2 vb. IV v. măcăi.

Intrare: măcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măcăi
  • măcăire
  • măcăit
  • măcăitu‑
  • măcăind
  • măcăindu‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • măcăie
(să)
  • măcăie
  • măcăia
  • măcăi
  • măcăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • măcăie
(să)
  • măcăie
  • măcăiau
  • măcăiră
  • măcăiseră
verb (V334)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măcăni
  • măcănire
  • măcănit
  • măcănitu‑
  • măcănind
  • măcănindu‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • măcăne
(să)
  • măcăne
  • măcănea
  • măcăni
  • măcănise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • măcăne
(să)
  • măcăne
  • măcăneau
  • măcăniră
  • măcăniseră
mâcai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măcai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
macăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
macai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: măcăit
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măcăit
  • măcăitul
  • măcăitu‑
plural
  • măcăituri
  • măcăiturile
genitiv-dativ singular
  • măcăit
  • măcăitului
plural
  • măcăituri
  • măcăiturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: mâcâi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâcâi
  • mâcâire
  • mâcâit
  • mâcâitu‑
  • mâcâind
  • mâcâindu‑
singular plural
  • mâcâie
  • mâcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mâcâi
(să)
  • mâcâi
  • mâcâiam
  • mâcâii
  • mâcâisem
a II-a (tu)
  • mâcâi
(să)
  • mâcâi
  • mâcâiai
  • mâcâiși
  • mâcâiseși
a III-a (el, ea)
  • mâcâie
(să)
  • mâcâie
  • mâcâia
  • mâcâi
  • mâcâise
plural I (noi)
  • mâcâim
(să)
  • mâcâim
  • mâcâiam
  • mâcâirăm
  • mâcâiserăm
  • mâcâisem
a II-a (voi)
  • mâcâiți
(să)
  • mâcâiți
  • mâcâiați
  • mâcâirăți
  • mâcâiserăți
  • mâcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • mâcâie
(să)
  • mâcâie
  • mâcâiau
  • mâcâiră
  • mâcâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măcăiverb

  • 1. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: măcăni
    • format_quote Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. DLRLC
    • format_quote Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. DLRLC
etimologie:
  • Mac + -ăi. DEX '09 DEX '98

măcăit, măcăiturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întregul stol, la măcăitul grav al rățoilor, se ridica din baltă bătînd năprasnic din aripi. SADOVEANU, O. VIII 205. DLRLC
    • format_quote Au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit și măcăit. C. PETRESCU, R. DR. 49. DLRLC
etimologie:
  • vezi măcăi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.