4 intrări

Articole pe această temă:

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume, sau de nuiele, paie etc., cu care se mătură. Ce-are, mă, clinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. Și să văd pe maică-mea Cu mătura măturînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, bogat ramificată, cultivată în scopuri industriale sau pentru facerea obiectului descris mai sus (Sorghum vulgare). Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături. POPA, V. 126. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi distind penele alese. EMINESCU, O. I 43.

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. (FITOP.) mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vântului. (~ este numele unei boli a arborilor.)

mătúră (mătúri), s. f.1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață.

MẮTURĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic, făcut din tulpini de mălai sau din tulpinile altor plante, cu care se mătură. 2) Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată și stufoasă din care se fac astfel de obiecte. [G.-D. măturii] /Orig. nec.

mătură f. 1. unealtă din păr de porc, din paie sau din nuiele, ce servă a curăța de gunoiu, a șterge de praf; 2. pl. un tel de meiu (Sorghum). [Cf. lat. METULA, tufișoară, smoc].

mắtură f., pl. ĭ (vsl. metla, din *metĭla; sîrb. metla, bg. rus. metlá a. î. V. omăt, smetie. Cp. cu măgură-miglă). Unealtă făcută din ramurĭ de copăceĭ (V. tîrn) și maĭ ales din vîrfurĭ de meĭ tătăresc legate la un loc și care servește la înlăturat gunoĭu de pe pardoseală saŭ din curte. (Cînd e de păr se numește perie). Meĭ tătăresc (V. meĭ). Altă plantă kóchia [saŭ chenopódium] scopária).

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

MĂTURÁ, mătur, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a șterge cu mătura o suprafață. Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, 6. Se puse de mătură coliba. ISPIRESCU, E. 396. Iar de cînd m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Fig. [Preotul citea] măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII 216. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abia, abia. COȘBUC, P. I 224. ♦ A aduna ceva, a strînge cu mătura. Mai întîrzie puțin, ca să curețe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. Credinciosul împăratului... vine cu ghidul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255. ◊ Intranz. Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. 2. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a alunga, a goni, a face să dispară. A pierit pentru totdeauna, măturată de Marea Revoluție, lumea «Revizorului» și a «Sufletelor moarte». STANCU, U.R.S.S. 96. Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de cîne și două bețe, să fac o jucărică cum știu eu, și acuș vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310.

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

!pelín-de-mắturi (plantă) s. m.

măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură

pelín de mături s. m. + prep. + s. f.

MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

MĂTURA-MAICII-PRÉCESTA s. v. năfurică.

arată toate definițiile

Intrare: mătură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătură
  • mătura
plural
  • mături
  • măturile
genitiv-dativ singular
  • mături
  • măturii
plural
  • mături
  • măturilor
vocativ singular
plural
Intrare: mătura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mătura
  • măturare
  • măturat
  • măturatu‑
  • măturând
  • măturându‑
singular plural
  • mătură
  • măturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mătur
(să)
  • mătur
  • măturam
  • măturai
  • măturasem
a II-a (tu)
  • mături
(să)
  • mături
  • măturai
  • măturași
  • măturaseși
a III-a (el, ea)
  • mătură
(să)
  • măture
  • mătura
  • mătură
  • măturase
plural I (noi)
  • măturăm
(să)
  • măturăm
  • măturam
  • măturarăm
  • măturaserăm
  • măturasem
a II-a (voi)
  • măturați
(să)
  • măturați
  • măturați
  • măturarăți
  • măturaserăți
  • măturaseți
a III-a (ei, ele)
  • mătură
(să)
  • măture
  • măturau
  • mătura
  • măturaseră
Intrare: pelin-de-mături
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pelin-de-mături
  • pelinul-de-mături
plural
genitiv-dativ singular
  • pelin-de-mături
  • pelinului-de-mături
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mătura-Maicii-Precesta
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătura-Maicii-Precesta
plural
genitiv-dativ singular
  • măturii-Maicii-Precesta
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mătura-Maicii-Precesta

etimologie: