24 de definiții pentru mătăcină mătăciune mătăcine (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice: a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica); b) roiniță2. [Var.: mătăciúne s. f.] – Din bg. maticina, sb. matočina.

mătăci sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 196 / V: (reg) matecină, maticină, matocină, măcicină, ~ne, ~ciune (Pl: ~ciuni), ~ăgină, mătroșină, măță~, motă~, motocină, mutăciune / Pl: ~ne / E: bg матичина, srb matočina] 1 (Șîc ~ciune-moldovenească, ~ciune-turcească) Plantă erbacee meliferă, originară din Siberia orientală, cu flori albastre sau albe care formează spic și cu frunzele aromate, utilizate la prepararea apei de melisă Si: (rar) bosioc-de-munte, busuiocu-stupului, melisă (2), (reg) roiniță (Dracocephalum Molavica). 2 (Bot; reg) Roiniță (Melissa officinalisi). 3 (Bot; Ban) Mătasea (12)-broaștei. 4 (Reg) Ouă de broască Si: (reg) mărgele.

MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice: a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica); b) roiniță2. [Var.: mătăciúne s. f.] – Din bg. maticina, scr. matočina.

MĂTĂCÍNĂ s. f. v. mătăciune.

MĂTĂCÍNĂ, mătăcini, s. f. (Bot.) Roiniță. – Bg., sb. matičina.

mătăcínă f., pl. ĭ și mătăcĭúne f. (bg. mátečina, -ičina și -očina, melisă, d. matka, matca albinelor; sîrb. matičnjak, rus. mátočnik). Est. Melisă. – Mătăcină în Neam. Rom. Pop. 4, 239 și 298.

MĂTĂCIÚNE s. f. v. mătăcină.

mătăcine sf vz mătăcină

mătăciune sf vz mătăcină

motăci sf vz mătăcină

MĂTĂCIÚNE, mătăciuni, s. f. v. mătăcină.

MĂTĂCÍNE s. f. v. mătăciune.

MĂTĂCIÚNE, mătăciuni, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee aromatice din familia labiatelor: a) plantă cu flori albastre sau albe, cultivată în parcuri și grădini ca plantă ornamentală sau pentru florile ei bogate în nectar, foarte căutate de albine (Dracocephalum moldavica); melisă (1). Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului... dădea fuga după roiniță și mătăciune. SADOVEANU, P. M. 50. Găsește un buștihan putregăios... îl freacă pe dinăuntru cu cătușnică, cu sulcină, cu mătăciune. CREANGĂ, P. 238. – Variante: mătăcínă, mătăcíne s. f.

MĂTĂCIÚNE ~i f. Plantă erbacee perenă cu flori albastre sau albe, bogate în nectar, cultivată ca plantă ornamentală. [Var. mătăcine] /<bulg. maticina, sb. matoțina

mătăciune f. numită și iarba stupilor sau roiște, plantă aromatică cu florile albastre sau albe, din ale carii frunze călugării noștri prepară apă de melisă (Mellissa officinalis). [Și mătăcină = pol. MATECZNIK (cu substituirea sufixelor), din MATKA, matrice, poporul aplicând durerilor interne o infuziune din frunzele acestei plante].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!mătăcínă s. f., g.-d. art. mătăcínei; pl. mătăcíne

mătăcínă / mătăciúne s.f., g.-d. art. mătăcínei / mătăciúnii; pl. mătăcíne / mătăciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂTĂCÍNĂ s. v. melisă, roiniță.

MĂTĂCÍNĂ s. (BOT.; Dracocephalum moldavica) (rar) melisă, (reg.) roiniță, bosioc-de-munte, busuiocul-stupului.

MĂTĂCI s. (BOT.; Dracocephalum moldavica) (rar) melisă, (reg.) roiniță, bosioc-de-munte, busuiocul-stupului.

arată toate definițiile

Intrare: mătăcină
mătăcină1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătăci
  • mătăcina
plural
  • mătăcine
  • mătăcinele
genitiv-dativ singular
  • mătăcine
  • mătăcinei
plural
  • mătăcine
  • mătăcinelor
vocativ singular
plural
mătăcină2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătăci
  • mătăcina
plural
  • mătăcini
  • mătăcinile
genitiv-dativ singular
  • mătăcini
  • mătăcinii
plural
  • mătăcini
  • mătăcinilor
vocativ singular
plural
mătăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătăciune
  • mătăciunea
plural
  • mătăciuni
  • mătăciunile
genitiv-dativ singular
  • mătăciuni
  • mătăciunii
plural
  • mătăciuni
  • mătăciunilor
vocativ singular
plural
mătăcine substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătăcine
  • mătăcinea
plural
  • mătăcini
  • mătăcinile
genitiv-dativ singular
  • mătăcini
  • mătăcinii
plural
  • mătăcini
  • mătăcinilor
vocativ singular
plural

mătăcină Dracocephalum mătăciune mătăcine

  • 1. Numele a două plante erbacee aromatice:
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica).
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. roiniță.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: melisă roiniță (plantă) 2 exemple
      exemple
      • Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului... dădea fuga după roiniță și mătăciune. SADOVEANU, P. M. 50.
        surse: DLRLC
      • Găsește un buștihan putregăios... îl freacă pe dinăuntru cu cătușnică, cu sulcină, cu mătăciune. CREANGĂ, P. 238.
        surse: DLRLC

etimologie: