MĂTĂCIUNE, mătăciuni, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee aromatice din familia labiatelor: a) plantă cu flori albastre sau albe, cultivată în parcuri și grădini ca plantă ornamentală sau pentru florile ei bogate în nectar, foarte căutate de albine (Dracocephalum moldavica); melisă (1). Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului... dădea fuga după roiniță și mătăciune. SADOVEANU, P. M. 50. Găsește un buștihan putregăios... îl freacă pe dinăuntru cu cătușnică, cu sulcină, cu mătăciune. CREANGĂ, P. 238. – Variante: mătăcină, mătăcine s. f.