2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

măscări3 vr [At: VICIU, GL. / Pzi: 3 ~rește / E: nct] (Reg) A se surpa.

măscări2 vr [At: DLR / Pzi: ~resc / E: mască1 + -ări cf măscară] (Înv) A se masca1.

măscări1 [At: VARLAAM, C. 131 / Pzi: ~resc / E: mascara] (Îvp) 1 vt A lua pe cineva în batjocură Si: a batjocori, a insulta, a ocărî. 2 vt A defăima. 3 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A urâți. 4 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A murdări. 5 vt (Fig; c. i. o idee, un sentiment etc.) A înjosi. 6 vr A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. 7 vr A se face de râs. 8 vr A se da în spectacol.

A SE MĂSCĂRÍ mă ~ésc intranz. reg. A deveni murdar; a se umple de murdărie; a se murdări. /Din mascara

A MĂSCĂRÍ ~ésc tranz. reg. 1) A face să se măscărească; a murdări. 2) A trata cu măscări; a vorbi de rău; a huli; a ponegri; a batjocori; a denigra; a defăima; a calomnia; a cleveti; a bârfi; a blama. /Din mascara

măscărì v. (Banat) a ocărî, a sudui. [Serb. MASKARITI].

măscắrĭ f. pl. (d. mascara). Mold. Est. Mascarale, vorbe obscene. – Vechĭ și măscăriĭ, povestirĭ obscene.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

măsca sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 147 / Pl: ~cări / E: drr măscări1 cf srb maskara] 1 (Pop; mpl) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată. 2 (Pop; mpl) Ocară. 3 (Pop; mpl) Obscenitate. 4 (Îe) A face de ~ A face de râs.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Mai ales la pl.) Obscenitate. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.

MĂSCÁRĂ ~ări f. pop. Vorbă sau faptă indecentă, obscenă; obscenitate. /v. a măscări

măscărésc v. tr. (d. mascara; sîrb. maskariti). Vechĭ. Maschez. Vechĭ. Azĭ. Ban. Înjur. Azĭ. Bas. Murdăresc. V. refl. Munt. Mă cert cu înjurăturĭ, cu trivialitățĭ: se certaŭ, se măscăreaŭ cu misițiĭ (CL. Ĭuniŭ 1910, 432).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. măscăreáscă

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

măscáră s. f., g.-d. art. măscării; pl. măscări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂSCĂRÍ vb. v. batjocori, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, drăcui, înjura, masca, ocărî, ponegri, ridiculiza, zeflemisi.

măscări vb. v. BATJOCORI. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. DRĂCUI. ÎNJURA. MASCA. OCĂRÎ. PONEGRI. RIDICULIZA. ZEFLEMISI.

arată toate definițiile

Intrare: măscări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măscări
  • măscărire
  • măscărit
  • măscăritu‑
  • măscărind
  • măscărindu‑
singular plural
  • măscărește
  • măscăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • măscăresc
(să)
  • măscăresc
  • măscăream
  • măscării
  • măscărisem
a II-a (tu)
  • măscărești
(să)
  • măscărești
  • măscăreai
  • măscăriși
  • măscăriseși
a III-a (el, ea)
  • măscărește
(să)
  • măscărească
  • măscărea
  • măscări
  • măscărise
plural I (noi)
  • măscărim
(să)
  • măscărim
  • măscăream
  • măscărirăm
  • măscăriserăm
  • măscărisem
a II-a (voi)
  • măscăriți
(să)
  • măscăriți
  • măscăreați
  • măscărirăți
  • măscăriserăți
  • măscăriseți
a III-a (ei, ele)
  • măscăresc
(să)
  • măscărească
  • măscăreau
  • măscări
  • măscăriseră
Intrare: măscară
măscară substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măsca
  • măscara
plural
  • măscări
  • măscările
genitiv-dativ singular
  • măscări
  • măscării
plural
  • măscări
  • măscărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

măscări măscărit

etimologie:

  • mascara
    surse: DEX '98 DEX '09

măscară

  • 1. popular familiar mai ales la plural Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată.
    exemple
    • Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145.
      surse: DLRLC
    • Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85.
      surse: DLRLC
    • Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A face de măscară = a face de râs.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: