2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

mărgăritărel [At: PISCUPESCU, O. 298/18 / V: (reg) ~int~ / Pl: ~e, (îrg, sm) ~ei / E: mărgăritar + -el] 1-4 sn (Șhp) Mărgărităraș (1-4). 5 s (Reg) Tufa lemnoasă, ca liliacul, cu frunze negre-verzi, care face boabe albe ca mărgăritarul, fără miros. 6 s (Med) Stomatită.

MĂRGĂRITĂRÉL, mărgăritărele, s. n. 1. Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. (Bot.; la pl.) Lăcrămioară. – Mărgăritar + suf. -el.

MĂRGĂRITĂRÉL, mărgăritărele, s. n. 1. Diminutiv al lui mărgăritar (1). O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. EMINESCU, N. 8. 2. (Bot.; mai ales la pl.) Lăcrimioară. Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. ALECSANDRI, P. I 123. Într-acest fel se fac toate celelalte ape, de mărgăritărel, de căpșune, de liliac alb. PISCUPESCU, O. 298.

mărgăritărél n., pl. e. Mărgăritar mic (din scoĭcă). Boala numită și mărgăritar. S. m., pl. eĭ. Alt nume al plantelor numite și mărgăritar.

mărgăritărele n. pl. plantă de primăvară cu floricelele albe plăcut mirositoare (Convallaria majalis): mărgăritarele se mai numesc în Mold. lăcrămioare, în Tr. clopotele și suflețele, în Banat georgițe și în Dobrogea cerceluși.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărgăritărél2 (boală) (pop.) s. n.

mărgăritărél1 (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgărităréi / n. mărgărităréle

mărgăritărél (perlă, plantă) s. n., pl. mărgărităréle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRGĂRITĂRÉL s. 1. mărgărităraș. 2. v. lăcrimioară.

MĂRGĂRITĂREL s. 1. mărgărităraș. 2. (BOT.; Convallaria majalis) lăcrimioară, mărgăritar, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel.

Intrare: mărgăritărel (bot.)
mărgăritărel2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgăritărel
  • mărgăritărelul
  • mărgăritărelu‑
plural
  • mărgăritărei
  • mărgărităreii
genitiv-dativ singular
  • mărgăritărel
  • mărgăritărelului
plural
  • mărgăritărei
  • mărgărităreilor
vocativ singular
plural
Intrare: mărgăritărel (perlă)
mărgăritărel1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgăritărel
  • mărgăritărelul
  • mărgăritărelu‑
plural
  • mărgăritărele
  • mărgăritărelele
genitiv-dativ singular
  • mărgăritărel
  • mărgăritărelului
plural
  • mărgăritărele
  • mărgăritărelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărgăritărel (bot.)

etimologie:

  • Mărgăritar + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09

mărgăritărel (perlă)

  • 1. Diminutiv al lui mărgăritar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mărgărităraș attach_file un exemplu
    exemple
    • O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. EMINESCU, N. 8.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mărgăritar + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09