MĂRGĂRITĂREL, mărgăritărele, s. n. 1. Diminutiv al lui mărgăritar (1). O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. EMINESCU, N. 8. 2. (Bot.; mai ales la pl.) Lăcrimioară. Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. ALECSANDRI, P. I 123. Într-acest fel se fac toate celelalte ape, de mărgăritărel, de căpșune, de liliac alb. PISCUPESCU, O. 298.