10 definiții pentru mărșălui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

mărșălui vi [At: CAMIL PETRESCU, V. 16 / V: (reg) marșal~ / Pzi: ~esc / E: marș + -ălui] 1 (Mai ales d. militari) 1 A merge în marș (1) Si: a mărșui (1), (reg) a mărșuli. 2 (Fam) A face un drum lung, obositor. 3 (Fam) A merge mult.

MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales despre unități militare) A face un marș, a se deplasa în marș. Înaintează pe drumul pe care, cu mii de ani în urmă, oștirile lui [Traian] au mărșăluit spre miazănoapte. BOGZA, C. O. 318. Trupele au mărșăluit zile și nopți, ajungînd istovite pe poziții. PAS, Z. III 38. De nopți întregi, prin pulberea uscată Și mai înecăcioasă decît fumul, Mărșăluim spre miazăzi. CAMIL PETRESCU, V. 16.

A MĂRȘĂLUÍ ~iésc intranz. 1) (mai ales despre militari) A merge în marș. 2) fam. (despre oameni) A merge militărește. 3) fam. A face un drum lung și obositor. /marș + suf. ~ălui

mărșăluĭésc și mărșuĭésc v. intr. (d. marș; rus. marširovátĭ, ung. marsolni, germ. marschieren). Merg în marș militar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărșăluiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRȘĂLUÍ vb. (MIL.) a mărșui, (reg.) a marșirui, a mărșuli. (Trupele ~.)

MĂRȘĂLUI vb. (MIL.) a mărșui, (reg.) a marșirui, a mărșuli. (Trupele ~.)

Intrare: mărșălui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mărșălui
  • mărșăluire
  • mărșăluit
  • mărșăluitu‑
  • mărșăluind
  • mărșăluindu‑
singular plural
  • mărșăluiește
  • mărșăluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mărșăluiesc
(să)
  • mărșăluiesc
  • mărșăluiam
  • mărșăluii
  • mărșăluisem
a II-a (tu)
  • mărșăluiești
(să)
  • mărșăluiești
  • mărșăluiai
  • mărșăluiși
  • mărșăluiseși
a III-a (el, ea)
  • mărșăluiește
(să)
  • mărșăluiască
  • mărșăluia
  • mărșălui
  • mărșăluise
plural I (noi)
  • mărșăluim
(să)
  • mărșăluim
  • mărșăluiam
  • mărșăluirăm
  • mărșăluiserăm
  • mărșăluisem
a II-a (voi)
  • mărșăluiți
(să)
  • mărșăluiți
  • mărșăluiați
  • mărșăluirăți
  • mărșăluiserăți
  • mărșăluiseți
a III-a (ei, ele)
  • mărșăluiesc
(să)
  • mărșăluiască
  • mărșăluiau
  • mărșălui
  • mărșăluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărșălui

  • 1. A se deplasa în marș.
    exemple
    • Înaintează pe drumul pe care, cu mii de ani în urmă, oștirile lui [Traian] au mărșăluit spre miazănoapte. BOGZA, C. O. 318.
      surse: DLRLC
    • Trupele au mărșăluit zile și nopți, ajungînd istovite pe poziții. PAS, Z. III 38.
      surse: DLRLC
    • De nopți întregi, prin pulberea uscată Și mai înecăcioasă decît fumul, Mărșăluim spre miazăzi. CAMIL PETRESCU, V. 16.
      surse: DLRLC
    • 1.1. familiar A face un drum lung, obositor.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Marș + sufix -ălui.
    surse: DEX '98 DEX '09