2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza.

mârzac1 sm [At: URECHE, ap. LET. I, 117/34 / V: (îvr) mărzac, mârza, ~zag, mârzal, merzac / Pl: ~aci / E: tt mïrza] 1 Nobil tătar care conducea o ceată ostășească. 2 (Pex; rar) Vagmistru. 3 (Reg; gmț) Colindător care poartă sacul cu colaci.

mârzac2, ~ă a [At: VICIU, GL. / Pl: ~aci, ~ace / E: srb mrzak cf mârzi] (Trs) Slăbit după o boală.

MÂRZÁC, mârzaci, s. m. Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza.

MÂRZÁC ~ci m. ist. Nobil tătar care conducea o ceată ostășească. /<tăt. mïrza

mârzac m. căpetenie tătărească: un mârzac a sosit dela Bugeac4 POP. [Tatar MIRZAK = MIRZA, titlul familiilor nobile tătărești din Crimeia].

MÎRZÁC, mîrzaci, s. m. (învechit) Nobil tătar; căpetenie de ceată ostășească. Înțelepciunea mîrzacilor era să călăuzească taberele de cară la vaduri. SADOVEANU, J. 191. A și pornit după dînșii un mîrzac c-o mulțime de tatari. NEGRUZZI, S. I 170. Iar mîrzacul auzea Ș-așa din gură-mi zicea. PĂSCULESCU, L. P. 209.

1) mîrzác m. (turc. mirza, tăt. mirzak, d. pers. emir-zade, fiŭ de emir). Vechĭ. Nobil (șef) tătăresc.

2) mîrzác, -ă adj. (sîrb. mrzak, uricĭos). Ban. Lînced.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mârzác s. m., pl. mârzáci

mârzác s. m., pl. mârzáci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂRZÁC s. (înv.) șerin. (Un ~ tătar.)

MÎRZAC s. (înv.) șerin. (Un ~ tătar.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mîrzác (mârzáci), s. m. – Nobil sau șef al tătarilor. Tc. mirza (Șeineanu, II, 260). – Der. mîrzăciță, s. f. (nevastă de șef tătar); mîrzăcie, s. f. (noblețe tătară). Sec. XVII, înv.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MÎRZAC subst. nobil tătar. 1. Mîrza b., mold. (C Ștef; Sd XVI); – ard. (Paș) și s. 2. Mîrzea pren. (Șoimari); – (C Ștef). 3. -an: Mărzanul, Șt. (17 B III 382); Mîrzănești s. 4. Mărzac „cu frate-său Dințul” mold., 1668.; -u (Sd XVI); -ul, Ioan, mold, (A Gen I 106); Mirzaci s.

Intrare: mârzac
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mârzac
  • mârzacul
  • mârzacu‑
plural
  • mârzaci
  • mârzacii
genitiv-dativ singular
  • mârzac
  • mârzacului
plural
  • mârzaci
  • mârzacilor
vocativ singular
  • mârzacule
  • mârzace
plural
  • mârzacilor
Intrare: Mârzac
Mârzac nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mârzac
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mârzac

  • 1. în Evul Mediu Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: șerin 3 exemple
    exemple
    • Înțelepciunea mîrzacilor era să călăuzească taberele de cară la vaduri. SADOVEANU, F. J. 191.
      surse: DLRLC
    • A și pornit după dînșii un mîrzac c-o mulțime de tatari. NEGRUZZI, S. I 170.
      surse: DLRLC
    • Iar mîrzacul auzea Ș-așa din gură-mi zicea. PĂSCULESCU, L. P. 209.
      surse: DLRLC

etimologie: