MÎRZÁC¹ s. m. 1. Nobil tătar care conducea o ceată ostășească. Fugind cu nouă feciori ai sei și cu o samă de mîrzaci și ispravnici mai de frunte. URECHE, LET. I, 117/34. Pre mulți i-au prins vii, așijderea și pre 2 mîrzaci. SIMION DASC., LET. 127. Și amu scrisu și la Daniel o carte ca aceea pentru rândul acelor mărzaci (a. 1657). RUL. COM. IST. II, 220. Au trimes un mîrzag la Vasile Vodă. M. COSTIN, LET. I, 295/2. Era lîngă Ștefan Vodă un merzac. id. ib. 330/12. Dînd sultanul și cîțiva mîrzaci de treabă (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. II, 151/7. Tukili, cu mîrzacií și cu pașii. . . au rămas în deal. IST. Ț. R. Tătarii. . . bat și căznescu pe creștini, neavîndu grije, nice strînsoare de mîrzacii lor. NECULCE, L. 57, cf. 157. Și iarăși au orînduit o samă de tătari cu mîrzacul Coza, să margă asupra taberii. CANTEMIR, HR. 426. I-au vinit carte de la mărzacul, carile să află aemu într-această vreme mai cap între tătarăi mărgineni (a. 1742). IORGA, S. D. VI, 229. Mîrzacii. . . l-au luat rob. DIONISIE, C. 169. Avînd și mulți din mîrzali și sultani. . . fu chemat. . . ca să fie han. VĂCĂRESCUL, IST. 286. Vodă. . . cum a audzit de aceasta a și pornit după dînșii un mîrzac c-o mulțime de tatari. NEGRUZZI, S. I, 170. A fost înmormântat. . . kaganul sau mîrzacul căruia se va fi pus în bolta-i funerară calul. ODOBESCU, S. II, 204, cf. ȘIO II₁ 260. El credea. . . că familia sa e de origine tătară . . . că acești mazili fălciieni aveau sînge de mîrzaci. IORGA, L. I, 298. El traduse de bună samă actul prin care mîrzacii din fruntea cetelor se îndatoriră a nu prăda. id. ib. 469, cf. i. BRĂESCU, M. 68. S-a arătat la cerdac un mîrzac tînăr, care s-a închinat din partea lui Sefer-Gazi. SADOVEANU, O. XI, 255. La Crîm, mîrzacii și hanii, așezați în case de piatră, învățaseră de la levantini și italieni o altă rînduialâ a vieții. id. ib. XII, 295. Iar cele mai mititele, Mi le-au făcut scăunele, De stau mîrzacii pe ele. PAMFILE, C. Ț. 90. Iar mîrzacul auzea Ș-așa din gură-mi zicea. PĂSCULESCU, L. P. 209. ♦ p. e x t. (Rar) Vagmistru. Au prins mîrzacii de veste. Trebuie să-mi păzesc pielea de glonț, că nu-i solomonită. CHIRIȚESCU, GR. 125, cf. 251. 2. (Regional) Epitet dat în glumă aceluia dintre colindători care poartă sacul cu colaci (Ibănești-Reghin). Cf. VICIU, COL. 195. - Pl.: mîrzaci. – Și: (învechit și regional) mîrzág, mîrzál, mîrzá (pl. mîrzi și mîrzali; ȘIO II₁ 260), mărzác, merzác s. m. – Din tăt. (nogai) mîrza.