10 definiții pentru mântuială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală.

MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală.

mântuia sf [At: CREANGĂ, A. 81 / Pzi: ~u-ia~ / Pl: ~ieli / E: mântui + -eală] (Îla; îlav) De ~ Superficial. 2 (Îal) Grăbit. 3 (Reg; îlav) Pe ~ Aproape de sfârșit.

MÂNTUIÁLĂ ~iéli f. v. A MÂNTUI și A SE MÂNTUI. * De ~ superficial, prost. [G.-D. mântuielii] /a mântui + suf. ~eală

MÎNTUIÁLĂ s. f. (Numai în loc. adj. și adv.) De mîntuială = superficial, numai ca să zici că ai făcut ceva. [Popa] voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I 232. Tu dai vina pe soartă. Asta e judecata ieftină și de mîntuială a tuturor nevoiașilor, care nu știu ce vor. VLAHUȚĂ, O. A. 502.

măntueală f. Mold. scăpare: școala era numai de mântuială CR.

mîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a mîntui, de a termina maĭ curînd. Lucru de mîntuĭală, făcut fără plăcere și răpede, ca să-l mîntuĭ maĭ curînd, adică „lucru prost”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli

mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli

Intrare: mântuială
mântuială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mântuia
  • mântuiala
plural
  • mântuieli
  • mântuielile
genitiv-dativ singular
  • mântuieli
  • mântuielii
plural
  • mântuieli
  • mântuielilor
vocativ singular
plural

mântuială

etimologie:

  • Mântui + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09