4 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.

MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.

mânji [At: ANON. CAR. / V: (reg) măji, muji / Pzi: ~jesc / E: slv мазати, мажѫ] 1-2 vtr A (se) murdări. 3 vt ( Rar; îe) Nici cât te-ai ~ la un ochi Foarte puțin. 4 vt (Olt) A spăla prost Si: a mozoli, 5 vt (Rar) A mâzgăli (5). 6-7 vtr A (se) acoperi cu un strat de... 8-9 vtr (Reg) A (se) unge cu un medicament. 10 vt (Îvr) A contamina. 11 vt (Arg) A mitui. 12 vt (Reg; c. i. pereți, case etc.) A unge cu lut și baligă. 13 vt A spoi. 14 vt (Reg) A polei. 15 vt (Reg) A unge cu mânjeală (4) firele de urzeală de cânepă. 16 vt (Reg; c. i. obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor) A unge cu mânjeală (5) Si: a mânjeli (2). 17 vt (Gmț) A bate. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă. 19 vt (Reg; îe) A o ~ la ceafă A spune un lucru cu totul nepotrivit. 20 vt (Îae) A face o mare prostie. 21-22 vtr (Fam) (A corupe sau) a se lăsa corupt.

A SE MÂNJÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-și păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati

A MÂNJÍ ~ésc tranz. A face să se mânjească; a murdări; a păta; a mâzgăli. /<sl. mazati

mânjì v. 1. a păta murdărind: cărbunele mânjește; 2. fig. a pângări, a întina. [Slav. MAZATI].

BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.; buba-mânzului = gurmă. ♦ (Pop.) Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.

MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.

mânz sm [At: LEX. MARȘ. 203 / V: (reg) mâns, mânț, mănz / Pl: ~nji, (reg) ~i / E: cf alb mës] 1-2 Pui (de sex masculin al) iepei, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, de la câteva luni până la trei ani. 3 (Înv; îe) Când mâșcolii vor face ~i Niciodată. 4 (Pop; îe) A umbla (sau a bate, a face, a se duce) calea ~ului A se obosi zadarnic. 5 (îae) A umbla fâră rost și fară folos. 6 (Reg; îe) A fi făcut un ~ mort A nu fi realizat nimic. 7 (Pop; îe) A se ține (sau a umbla, a merge după cineva) ~ A nu se dezlipi de cineva. 8 (Reg; îe) A lua ~ (pe cineva) A-și face pe cineva tovarăș nedespărțit. 9 (Rar; îe) A fi în anii ~ului A fi tânăr. 10 (Mtp; reg; îc) ~u-dă-cu-sară Ființă fantastică despre care se credea că umblă prin păduri după apusul soarelui. 11 (Îrg) Pui al măgăriței. 12 (Înv) Pui al cămilei. 13-14 (Fam) Copil (zburdalnic). 15 (Pex) Bărbat tânăr. 16 (Reg; csc) Fire de urzeală care nu încap în spată și care se fac ghem, rămânând pe lângă război. Si: (reg) mânzălău (6), mânzoc (5), mânzoi (2). 17 (Reg) Hădărag la îmblăciu. 18 (Mol; Plu) Lemn legat prin gânjuri sau lemn în chingă.

MÎNJÍ, mînjesc, vb. IV. Tranz. A murdări, a păta. Aduceai ciorba... în așa fel, încît să nu se verse și nici să nu mînjească pereții farfuriei. PAS, Z. I 269. Mînjiți de funingine și unsoare... [muncitorii] creau un aspect de munca într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33. Tu să-l mîngii cu mîna pe obraz... și mîngîindu-l să-l mînjești nițel cu muc de luminare. ISPIRESCU, L. 376. ◊ Fig. Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I 35. ♦ A mîzgăli. Compune două sute de versuri într-un ceas, Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua. NEGRUZZI, S. II 269.

MÎNZ, mînji, s. m. 1. Puiul iepei (pînă la un an); p. ext. pui de măgar. Gîndul îi era la fel de ușor și de sprinten ca și mișcările, și-i plăcea să se joace ca unui mînz de cîteva săptămîni care scapă pe cîmp. DUMITRIU, N. 148. Ea-l pune să-și aleagă, drept răsplată, un mînz. EMINESCU, N. 18. Printre copitele zglobiilor mînji ce pasc în erghelii se strecoară pitpalacul limbareț. ODOBESCU, S. III 160. ◊ Expr. A umbla ca mînzul (după iapă sau a merge (ori a se ține) mînz (după cineva) = a se ține scai (după cineva), a nu se dezlipi (de cineva). Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mînz. STANCU, D. 198. A bate (sau a umbla) calea mînzului = a umbla fără rost și fără folos, a se obosi zadarnic. 2. Fig. (Familiar, ca termen de alintare) Copilandru, tînăr (plin de viață). Așa, mînzule, bravo, a fost bine. PAS, Z. I 269. – Pl. și: (rar) mînzi (CAMILAR, N. I 300, CREANGĂ, A. 10).

MÂNZ ~ji m. 1) Pui de iapă. * A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ține ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-și arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës

mânz m. 1. cal până la un an; 2. firele de urzeală rămase netrecute prin ițe și spată: a depăna mânzul; [Cf. it. MANZO, taur tânăr].

mînjésc v. tr. (vsl. mažon, ung, de unde, pin met., *monža, inf. mazoti; maza, unsoare; bg. mážy, ung. sîrb. mázati, mázniti, rus. mázatĭ, máznutĭ, a unge, de unde și ung. mázolni, a unge. V. mînzală, mîzgălesc, măslină, maslu, pomăzuĭesc, tămînjesc). Pătez, murdăresc. Fig. Profanez, întinez. V. refl. Mă pătez, mă murdăresc. Fig. Mă compromit, mă înjosesc: nu te mînji pentru niște banĭ!

mînz m., pl. și (lat. *mandius, d. mándere, a mînca, ca prînz d. prandium; alb. măs și mas, art. măzi, mînz; sard. mandzu, junc; it. manzo, junc, manza, juncă). Puĭ de cal pînă la un an.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 mânjeáscă

mânjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. mânjeáscă

arată toate definițiile

Intrare: mânji
verb (VT403)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânji
  • mânjire
  • mânjit
  • mânjitu‑
  • mânjind
  • mânjindu‑
singular plural
  • mânjește
  • mânjiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânjesc
(să)
  • mânjesc
  • mânjeam
  • mânjii
  • mânjisem
a II-a (tu)
  • mânjești
(să)
  • mânjești
  • mânjeai
  • mânjiși
  • mânjiseși
a III-a (el, ea)
  • mânjește
(să)
  • mânjească
  • mânjea
  • mânji
  • mânjise
plural I (noi)
  • mânjim
(să)
  • mânjim
  • mânjeam
  • mânjirăm
  • mânjiserăm
  • mânjisem
a II-a (voi)
  • mânjiți
(să)
  • mânjiți
  • mânjeați
  • mânjirăți
  • mânjiserăți
  • mânjiseți
a III-a (ei, ele)
  • mânjesc
(să)
  • mânjească
  • mânjeau
  • mânji
  • mânjiseră
Intrare: buba-mânzului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buba-mânzului
plural
genitiv-dativ singular
  • bubei-mânzului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: limba-mânzului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limba-mânzului
plural
genitiv-dativ singular
  • limbii-mânzului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mânz
substantiv masculin (M10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânz
  • mânzul
  • mânzu‑
plural
  • mânji
  • mânjii
genitiv-dativ singular
  • mânz
  • mânzului
plural
  • mânji
  • mânjilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buba-mânzului

etimologie:

limba-mânzului

etimologie: