2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂITÚRĂ s. f. v. mânătură.

MÂITÚRĂ s. f. v. mânătură.

MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură.

mânătu sf [At: LB / V: măiet~, mâit~ / Pl: ~uri / E: mâna1 + -(ă)tură] 1 (Trs) Dirijare. 2 Îmboldire la drum. 3 (Mol) Mers rapid. 4 (Mol) Goană. 5 (În superstiții) Boală pricinuită de o vrajă. 6 (Pop) Fantomă.

MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală pricinuită de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură.

MÎITÚRĂ s. f. (Popular) Mers întins, fugă, goană (în special la vînătoare, în urmărirea vînatului). Ș-o mers toată noaptea și mîitură a fost aceea c-a doua zi... o fost în Tătărași. ȘEZ. VIII 57.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri

mânătúră s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mânătúră, mânături, s.f. – (reg.) Făcătură, vrajă: „Ci mereț’ la Ion, / Și luați mânătură, / Făcătură...” (Papahagi, 1925: 298; Săpânța). – Din mâna + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).

Intrare: mâitură
mâitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mânătură
mânătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânătu
  • mânătura
plural
  • mânături
  • mânăturile
genitiv-dativ singular
  • mânături
  • mânăturii
plural
  • mânături
  • mânăturilor
vocativ singular
plural
mâitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâitu
  • mâitura
plural
  • mâituri
  • mâiturile
genitiv-dativ singular
  • mâituri
  • mâiturii
plural
  • mâituri
  • mâiturilor
vocativ singular
plural

mâitură

  • 1. popular Mers întins, fugă, goană (în special la vânătoare, în urmărirea vânatului).
    exemple
    • Ș-o mers toată noaptea și mîitură a fost aceea c-a doua zi... o fost în Tătărași. ȘEZ. VIII 57.
      surse: DLRLC

etimologie:

mânătură mâitură

  • 1. În credințele populare:
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: farmec vrajă
    • 1.1. prin extensiune Boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva.
      surse: DEX '09

etimologie:

  • Mână + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09