2 intrări

39 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Încăierare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată pe plan economic, politic și ideologic între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. (Uneori în construcție cu verbul «a se lua») Încleștare corp la corp între două persoane care caută să se învingă una pe alta; încăierare (pe viață și pe moarte) între două persoane. Se luară la luptă. Cum îl prinse, cum nu-l prinse... destul că îl trînti la pămînt încît pînă în grumazi s-a cufundat. RETEGANUL, P. III 70. În săbii să ne tăiem... ori în luptă să ne luptăm. ISPIRESCU, L. 42. Bine că mi-ai venit Făt-Frumos... hai la luptă, acu om vedea cine-i mai tare. EMINESCU, N. 10. ◊ Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii sau ajutor străin. Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeauna m-am luptat în luptă dreaptă. Dar cu tine nu m-oi bate. EMINESCU, N. 7. ◊ Fig. Să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă ? EMINESCU, O. I 137. ♦ (Sport; uneori determinat prin «greco-romană») Întrecere între doi luptători în care fiecare caută să trîntească pe adversar cu omoplații la pămînt fără să folosească procedee dureroase. 2. (Mil.) Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. V. război. Zidurile clădirilor uzinei purtau încă urmele luptelor care s-au dat aci pentru fiecare palmă de pămînt. STANCU, U.R.S.S. 193. Lupta iar începe... dușmanii zdrobiți Cad ca niște spice de securi loviți. BOLINTINEANU, O. 34. Lupta urlă, se-ncleștează Și barbarii toți, grămadă, Morții crude se dau pradă. ALECSANDRI, P. II 16. Săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori pe nobilii care umblau rătăcind... și după ce-i uciseră mai pe toți, se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care lucrează în sens contrar. Lupta dintre vechi și nou. 3. (În expr.) Luptă de clasă = lupta dintre exploatatori și exploatați, expresie a caracterului de neîmpăcat al intereselor de clasă, constituind forța motrice de dezvoltare în societatea împărțită în clase antagoniste; în capitalism ea duce în mod inevitabil la prăbușirea societății burgheze și la instaurarea dictaturii proletariatului, care are drept scop lichidarea claselor și crearea societății comuniste. 4. Efort depus de cineva pentru a se apăra; străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie. Aș vrea ca și la-ntorsul meu Să fii aici să-mi dai să beu; Iar ea, tot nemișcată stînd, Cu ochii-n jos și tremurînd De lupta ei, tîrziu și greu, Rosti sfioasă: Cînd? COȘBUC, P. I 281. Pepeleo !... de azi începe o viață plină de lupte pentru tine. ALECSANDRI, T. I 402. 5. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. «pentru») Acțiune întreprinsă pentru a obține ceva, strădanie. Haide cu noi, bătrîne, și-ai să-ntinerești. Fiindcă munca noastră îi miez din lupta noastră: o luptă cinstită și dreaptă pentru un trai mai bun, pentru o viață mai bună tuturor. DAVIDOGLU, M. 61. Oamenii de știință sovietici... merg zi de zi mai departe în lupta pentru păstrarea sănătății poporului sovietic. STANCU, U.R.S.S. 127. 6. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. «contra», «împotriva», «cu») Combatere. Lupta împotriva superstițiilor.În lupta cu decadentismul, arta progresistă se dezvoltă și se întărește. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2898.

lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte

lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte

LÚPTĂ s. 1. v. bătaie. 2. v. bătălie. 3. (SPORT) (pop.) trântă. 4. v. concurență.

lúptă (lúpte), s. f. – Bătălie. – Mr. (luftă). Lat. lucta (Meyer 247; Pușcariu 1003; Candrea-Dens., 1031; REW 5147; Tiktin), cf. it. lotta, fr. lutte, sp. lucha, port. luta, alb. ljuftë (Philippide, II, 645), de unde mr. Der. lupta, vb. (a se bate), din lat. luctāre (Pușcariu 1002; Candrea-Dens., 1030; REW 5148), cf. mr. alumtu, alumtare, it. lottare, prov., sp. luchar, fr. lutter, cat. lluytar, port. lutar; luptaci, adj. (înv., care luptă); luptător, s. m. (militar); înlupta, vb. (Trans. de S., a învinge).

LÚPTĂ ~e f. 1) Încăierare, bătaie între două sau mai multe persoane. 2) Întrecere sportivă între doi luptători. 3) Ciocnire între două forțe armate dușmane. 4) fig. Ciocnire între două forțe (tendințe) care acționează în sens contrar (pe plan politic și economic). 5) Efort, străduință pentru a învinge o greutate, pentru a-și crea condiții normale de trai. 6) Efort, străduință pentru combaterea unor idei sau concepții. [G.-d. luptei] /<lat. lucta

luptă f. 1. exercițiu de cercare a puterilor: luptă dreaptă; 2. bătălie: pacea puse capăt luptei sângeroase; 3. fig. discuțiune, ceartă: luptă electorală. [Lat. LUCTA].

lúptă f., pl. e (lat. lŭcta, it. lotta, vpv. sp. lucha, fr. lutte, pg. luta). Bătălie, bătaĭe între armate: lupta de la Valea Albă. Exercițiŭ de luptă, trîntă: lupta franceză. Fig. Luptă electorală.

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. A se prinde corp la corp cu cineva pentru a-l învinge, pentru a-l doborî; a se lua la trîntă cu cineva; a se bate (pe viață și pe moarte) cu cineva. Învăță Ercule de la un alt dascăl cum să se lupte cu tot felul de arme. ISPIRESCU, U. 20. Greu m-am luptat... dar i-am venit de hac zmeului. ALECSANDRI, T. I 391. ◊ Refl. reciproc. Noi ne-om lupta Luptă cu dreptate, Fără strîmbătate... Și zicînd cuvîntul Brațele-ntindea, Pe turc cuprindea. ANT. LIT. POP. I 394. Din luptă să ne luptăm, din pușcă să ne pușcăm. ȘEZ. I 53. ◊ Intranz. (Rar) Ian așteapt-așteapt-așteaptă Să luptăm la luptă dreaptă. ALECSANDRI, P. P. 59. 2. Refl. A se război, a purta război. Amazoanele acestea erau niște muieri viteze... Ele se luptau cu oricine se scula asupra țării lor. ISPIRESCU, U. 50. (În personificări) Eu țin ca un frate la tine ! Ridică tu tabăra ta, Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine ! COȘBUC, P. I 237. ◊ Fig. Se cunoștea că se lupta în sine mustrarea, cugetului și presimțirea. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Expr. Se luptă ziua cu noaptea = se crapă de ziuă. ◊ Intranz. Prin foc... Prin mii de baionete, Urcăm, luptăm. ALECSANDRI, O. 241. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Luptă-ți lupta cu dreptate. ȘEZ. II 6. 3. Refl. Fig. (Adesea construit cu prep. «cu») A se apăra împotriva a ceva, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol, o nevoie. Se luptase cu sărăcia, și dăduse cu pieptul înainte prin toate greutățile. DUMITRIU, N. 166. Este el, cum îl arată sabia lui și armura... Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura ? ALEXANDRESCU, P. 133. Singur era să rămîie în corabie să se lupte cu valurile mării. DRĂGHICI, R. 11. ◊ Fig. Frenetic și dezlănțuit... [Oltul] se luptă cu munții. BOGZA, C. O. 163. ◊ Intranz. Crîngașu își aduse aminte de Cîrlig, și-l închipui luptînd cu apele crescute, îndiguind ogorul. CAMILAR, TEM. 198. Omul e dator să lupte cît a putea cu valurile vieții. CREANGĂ, P. 235. Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt. EMINESCU, O. I 137. ♦ Intranz. (Construit cu prep. «cu», «contra», «împotriva») A combate. A lupta cu prejudecățile. A lupta contra abuzurilor. 4. Intranz. (Construit cu prep. «pentru») A se strădui, a depune toate eforturile pentru a obține ceva. Popoarele luptă pentru pace.

luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă

luptá vb., ind. prez. 1 sg. lupt, 3 sg. și pl. luptă

LUPTÁ vb. 1. a se bate, a se întrece, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 2. (MIL.) a se bate, a se război, (înv.) a combate, a se oști, a se răgloti, a voinici. (S-a ~ mult cu dușmanul.) 3. v. strădui.

A LUPTÁ lupt intranz. 1) A fi în luptă. ~ cu dușmanul. ~ corp la corp. 2) A face să se lupte. /<lat. luctare

A SE LUPTÁ mă lupt intranz. 1) A se bate corp la corp (unul cu altul). 2) A fi în luptă (unul cu altul); a purta război (unul cu altul). 3) fig. (despre persoane) A face încercarea de a învinge o greutate, de a atinge un scop etc. ◊ Se luptă ziua cu noaptea se face ziuă; se luminează de ziuă. /<lat. luctare

luptà v. 1. a se prinde piept Ia piept cu cineva spre a-l da la pământ: se luptă băieții; 2. se zice despre orice combatere: armatele se luptară vitejește; 3. fig. a se împotrivi: s’a luptat mult timp cu suferința [Lat LUCTARE].

Intrare: luptă
luptă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular luptă lupta
plural lupte luptele
genitiv-dativ singular lupte luptei
plural lupte luptelor
vocativ singular
plural
Intrare: lupta
lupta
verb (V3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) lupta luptare luptat luptând singular plural
luptă luptați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) lupt (să) lupt luptam luptai luptasem
a II-a (tu) lupți (să) lupți luptai luptași luptaseși
a III-a (el, ea) luptă (să) lupte lupta luptă luptase
plural I (noi) luptăm (să) luptăm luptam luptarăm luptaserăm, luptasem*
a II-a (voi) luptați (să) luptați luptați luptarăți luptaserăți, luptaseți*
a III-a (ei, ele) luptă (să) lupte luptau lupta luptaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)