LUMINĂȚIE, luminății, s. f. (Înv.; urmat de un adj. pos.) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor; înălțime, maiestate, mărie, domnie, excelență. Luminăția Sa. Luminățiile Voastre. – Luminat² + suf. -ie.

luminație sf [At: DLR ms / Pl: ~ii / E: rs иллюминация] (Rar) Iluminație.

luminăție sf [At: N. COSTIN, L. II, 69/16 / Pl: ~ii / E: luminat + -ie] (Înv; urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor Si: domnie (12), excelență (1), înălțime, maiestate, mărie, (îvr) luminare² (6), luminat¹ (6).

LUMINĂȚIE, luminății, s. f. (Înv.; urmat de un adj. pos.) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor; înălțime, maiestate, mărie, domnie, excelență. – Luminat² + suf. -ie.

LUMINAȚIE, luminații, s. f. (Rar) Iluminație. Nu m-am plimbat eu la luminație în trăsură cu Zoe și cu nenea Zaharia în tot orașul? CARAGIALE, O. I 104.

LUMINĂȚIE, luminății, s. f. (Învechit; însoțit de un adjectiv posesiv) Formulă de reverență (precedînd uneori titlul) pentru un demnitar, un cap încoronat etc. V. înălțime. Dacă luminăția-ta treci [podul], apoi te va costa și mai scump. SADOVEANU, P. M. 174. Tronul luminăției-sale padișahul se clătinase. id. O. I 3.

LUMINAȚIE s.f. (Rar) Iluminație. [Cf. it. luminazione, rus. liuminațiia].

LUMINAȚIE, luminații, s. f. Iluminație. (din rus. ľuminațiia, fr. lumination)

luminàție f. pop. iluminațiune. [Rus. LĬUMINAȚIĬA].

luminăție f. titulatură în trecut a Domnilor români și a familiei princiare.

*iluminațiúne f. (lat. illuminátio, -ónis. V. luminăcĭune). Acțiunea de a ilumina. Luminĭ multe așezate simetric cu ocaziunea uneĭ sărbărĭ. Fig. Lumină (inspirațiune) subită pe care, după cum se crede, Dumnezeŭ o răspîndește une-orĭ în suflet. – Și -áție. Pop. lumináție (rus. lĭumináciĭa). V. dunanma.

*lumináție, V. iluminațiune.

luminățíe f. (d. luminat). Vechĭ. Epitet respectuos adresat suveranilor: Luminăția Sa Împăratu.

luminație (desp. -ți-e) s. f., art. luminația (desp. -ți-a), g.-d. art. luminației; pl. luminații, art. luminațiile (desp. -ți-i-) corectat(ă)

luminație (-ți-e) s. f., art. luminația (-ți-a), g.-d. art. luminației; pl. luminații, art. luminațiile (-ți-i)

!Luminăția Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminăției Sale; pl. Luminățiile Lor

!Luminăția Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Luminăției Tale

!Luminăția Voastră (înv.) loc. pr., g.-d. Luminăției Voastre

*Luminățiile Voastre (înv.) loc. pr.

luminație s. f. (sil. -ți-e), art. luminația (sil. -ți-a), g.-d. art. luminației; pl. luminații, art. luminațiile (sil. -ți-i-)

Luminăția ta (sa, voastră) s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminăției tale (sale, voastre)

LUMINAȚIE s. v. iluminație.

luminăție s.f. (înv.; ca termen de reverență; adesea urmat de un adj. pos.) <înv.> luminare. Scrie o scrisoare Luminăției Sale, prințesei.

luminație s. v. ILUMINAȚIE.

lumináție, luminații, s.f. (reg.) Iluminație; ziua cu luminile (1 noiembrie): „Să duc la morminte flori și cu lumini. Luminile să aprind pă morminte. Duc colaci și îi dau la săraci” (Bilțiu, 2009: 44). ■ Sărbătoare specifică în Ardeal. – Din rus (il)liuminațiia (Șăineanu, DEX).