lito- [At: DN³ / V: lit / E: fr litho] Element prim de compunere savantă, cu semnificația: 1 Piatră. 2 Pietros.

LITO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „piatră”, „pietros”. Var. lit-. / < fr. litho-, cf. gr. lithos].

LITO- elem. lit²(o)-.

LIT²(O)-, -LIT, -LITIC elem. „piatră”. (< fr. lith/o/-, -lithe, -lithique, cf. gr. lithos)

leliță sf [At: CREANGĂ, ap. CĂLINESCU, O. XIV, 85 / V: lelță / Pl: ~țe / E: lele¹ + -iță] 1-20 (Pop; șhp) Leleușă (1-20). 21 (Pop; pex) Femeie de la țară. 22 (Reg) Cumnată. 23 (Reg) Femeie bârfitoare. 24 (Reg) Bărbat cu apucături femeiești. 25 (Buc) Termen oficial folosit în relațiile dintre membrii societății studențești. 26 (Pop; mpl; euf) Malarie. 27 (Bot) Cârciumăreasă (Zinria elegans).

lelță sf vz leliță

lit¹- ec vz lito-

-lit² [At: DN³ / E: fr Lithe] Element secund de compunere savantă cu sensul „piatră”.

-litic² [At: DN³ / E: fr -lithique, it -litico] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 De piatră. 2 Pietros.

liță⁵ sf [At: GIUGLEA-VÂLSAN, R. S. 368 / Pl: ? / E: nct] (Îrg; rar) Chip (1).

liță¹ sf vz leliță

liță² sf [At: CADE / Pl: ~țe / E: ger Litze] Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite, folosit drept conductor electric.

liță⁴ sf [At: PAMFILE, J. I, 39 / Pl: ? / E: nct] (Îvp; rar) Țurcă.

liță³ sf [At: I. CR., A. 116 / Pl: ? / E: ns cf leliță, măiculiță, copiliță abr] (Îrg) 1 Formulă de adresare către femeile tinere sau către fete. 2 Măiculiță. 3 Copiliță.

LELIȚĂ, lelițe, s. f. Diminutiv al lui lele. 1. v. lele (1). Lelițele mele de la Păstrăveni, bălăi și cu ochii ca cicoarea, sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. 6. Adu-ți aminte leliță, de ceasul cel cumplit Întru care tatăl nostru de moarte era gonit. CONACHI, P. 48. ♦ Femeie tînără, iubită. Leliță, Să-mi mai fii un an drăguță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 2. v. lele (2). Toate s-ar fi sfîrșit cu bine dacă cearta nu și-ar găsi totdeauna loc prielnic între lelițe. V. ROM. februarie 1952, 131. Se tot uita asupra ei mereu... întocmai cum fac lelițele ce umblă să momească pe tineri. ISPIRESCU, U. 22. – Variantă: liță (SADOVEANU, P. M. 300) s. f.

LIȚĂ¹ s. f. v. leliță.

LIȚĂ² s. f. Șuviță de fire subțiri de metal înfășurate împreună în același sens pentru a forma un conductor electric.

LIT¹- v. lito-.

-LIT² Element secund de compunere savantă, cu semnificația „piatră”. [< fr. -lithe, it. -lito, cf. gr. lithos].

-LITIC Element secund de compunere savantă, cu semnificația „de piatră”, „pietros”. [< fr. -lithique, it. -litico, cf. gr. lithos].

LIȚĂ s.f. Conductor electric format dintr-un grup de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. [< germ. Litze].

-LITIC⁴ elem. lit²(o)-.

LIȚĂ s. f. conductor electric dintr-un fascicul de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. (< germ. Litze)

lelíță f., pl. e (dim. d. lelea). Fam. Țărancă tînără și frumușică. Iron. Țărancă saŭ mahalagĭoaĭcă bîrfitoare: s’aŭ strîns lelițele la sfat.

leliță (pop.) s. f., g.-d. art. leliței; pl. lelițe

liță s. f., g.-d. art. liței; pl. lițe

leliță (pop.) s. f., g.-d. art. leliței; pl. lelițe

liță s. f., g.-d. art. liței; pl. lițe

leliță s. f., g.-d. art. leliței; pl. lelițe

liță s. f., g.-d. art. liței; pl. lițe

liță (lițe), s. f. – Cablu electric. Germ. Litze (Candrea). Sec. XX.

LITO- „piatră, bolovăniș, concrețiune”. ◊ gr. lithos „piatră” > fr. litho-, germ. id., engl. id., it. lito- > rom. lito-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct fosil petrificat; ~cenoză (v. -cenoză₂), s. f., evacuare de calculi sau de fragmente calculare prin uretră; ~ceras (v. -ceras), s. m., gen de amoniți fosili din jurasic, cu cochilie evolută și larg ombilicată; ~clastie (v. -clastie), s. f., operație de zdrobire a calculilor vezicali, în vederea extragerii lor din uretră; ~clază (v. -clază), s. f., geoclază*; ~dendron (v. -dendron), s. m., gen de hexacoralieri cu specii răspîndite din triasic pînă în neozoic; ~fag (v. -fag), adj., care mănîncă nisip sau pietriș; ~fagie (v. -fagie), s. f., formă de manifestare a sindromului de pica la animale, constînd în consumul de nisip sau de pietriș; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre elemente chimice) Care se concentrează, de preferință, în litosferă. 2. (Despre pești) Care depune icrele pe un substrat pietros; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce calculi; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitatea proceselor de formare a rocilor sedimentare; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere și de multiplicare a textelor, figurilor, desenelor etc., prin utilizarea de negative imprimate pe o piatră calcaroasă specială; ~id (v. -id), adj., care are aparența pietrei; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș extern solid și pietros al globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe dure și pietroase; ~telmă (v. -telmă), s. f., apă adunată în scobiturile stîncilor calcaroase marine; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat în litotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație chirurgicală de extragere a calculilor din vezica urinară; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de zdrobire a calculilor din interiorul vezicii; ~xil (v. -xil), s. n., țesut lemnos fosilizat.

LIT-, v. LITO-. □ ~agog (v. -agog), adj., care ușurează expulzarea calculilor; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., îndepărtare chirurgicală a unui calcul.

-LIT₁ „piatră, rocă”. ◊ gr. lithos „piatră” > fr. -lithe și -lite, germ. -lith, it. -lite, engl. -lith și -lite > rom. -lit.

-LITIC₁ „de piatră, pietros”. ◊ gr. lithikos „de piatră” > fr. -lithique, it. -litico, engl. -lithic, germ. -lithisch > rom. -litic.

LELIȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. v. lele.

leliță s.f. I (pop.) 1 <pop.> leucioară, țățică, <reg.> leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară, țățucă, țâțacă. 2 <pop.> lele, mătușă, nană, tătăișă², țață, <reg.> dadă, daică, dâcă², doică, leică¹, naică, țaică², țâțaie, uină. II (bot.; reg.) v. Cavaler. Căpitan (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans).

liță¹ s.f. (reg.) v. Ten.

liță² s.f. (j. de copii; reg.) <reg.> clepș, climpuș, țurcă². Lița este un bețișor ascuțit la ambele capete, pe care copiii încearcă să-l arunce cât mai departe cu ajutorul unui băț lung.

LELIȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. lele, mătușă, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

liță, lițe, s.f. (reg.) 1. epitet pentru fete, femei tinere. 2. față, chip. 3. țurcă.