TĂTĂIȘĂ², tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec.

tătăișă² sf [At: PRAV. LUCACI, 174 / V: (reg) ~iasă / Pl: ~șe / E: nct] 1 (Îvp) Cumnată (mai vârstnică). 2 (Reg) Mătușă. 3 (Pop) Lele.

TĂTĂIȘĂ¹, tătăișe, s. f. (Reg.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec.

TĂTĂIȘĂ, tătăișe, s. f. (Regional) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. Tătăișă Sînziană! Fă-ți o milă și-o pomană. MARIAN, S. 166. Tătăișă, draga mea... mîndră ca dumneata Nu-i nime cîtu-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25.

tătăíșă f., pl. e (d. tată). Ban. Trans. Cumnată. Epitet uneĭ femeĭ, ca și soră. O plantă din familia compuselor cu florĭ auriĭ și care crește pin locurĭ umede, numită și punga babeĭ (pulicária [saŭ inula] dysentérica). – Pin Trans. = „turtă, turtea”, o plantă din aceĭașĭ familie (carlina acaulis); pin Bucov. = „mărgărită”.

tătăiașă sf vz tătăișă²

TĂTĂlȘĂ s. f. (Ban.) Cumnată. Tatajshĕ. Uxor fratris. AC, 373. Teteishĕ. AC, 374. Etimologie necunoscută. Cf. t e t ă.

tătăișă² (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăișa, g.-d. art. tătăișei; pl. tătăișe

tătăișă (cumnată, lele) s. f., g.-d. art. tătăișei; pl. tătăișe

TĂTĂIȘĂ s. v. crizantemă, cumnată, dumitriță, lele, leliță, margaretă, mătușă, tanti, tufănică, turtă, țață.

tătăișă s. v. CRIZANTEMĂ. CUMNATĂ. DUMITRIȚĂ. LELE. LELIȚĂ. MARGARETĂ. MĂTUȘĂ. TANTI. TUFĂNICĂ. TURTĂ. ȚAȚĂ.

tătăișă (-e), s. f. – 1. Dădacă, numele dat de copii unei femei care îngrijește un copil. – 2. Titlu afectuos care se dă unei mătuși sau unei cumnate, mai ales în Trans. – 3. Plante (Pulicaria dysenterica, Carlina acaulis, Chrysanthemum leucanthemum). Creație expresivă, ca tată sau sp. tata (Tiktin). Der. directă de la tată (Pușcariu, Diminutiv, 126) nu este probabilă.