litie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: slv литиꙗ] 1 Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși. 2 Pâine care se sfințește cu prilejul litiei (1).

LITIE ~i f. 1) Slujbă religioasă care constă în rugăciuni pentru obținerea unei recolte bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă. 2) Pâine sfințită cu această ocazie. /<sl. litija

litie f. procesiune însoțită cu rugăciuni și cântări în semn de penitență sau cu ocaziunea unor calamități publice. [Gr. mod.].

lítie f. (vsl. litiĭa, d. ngr. liti, rugăcĭune). Vechĭ. Procesiune religioasă,. Azĭ. Serviciŭ bisericesc în ajunu hramurilor, cînd preutu, avînd înainte cincĭ prescurĭ, vin, grîŭ și unt-de-lemn, cere de la D-zeŭ belșug. Prescură (cruciformă) sfințită la acest serviciŭ și care se împarte credincĭoșilor. V. anaforă, colac, lipie, zitie.

litie (relig.) (desp. -ti-e) s. f., art. litia (desp. -ti-a), g.-d. art. litiei; pl. litii, art. litiile (desp. -ti-i-)

litie (-ti-e) s. f., art. litia (-ti-a), g.-d. art. litiei; pl. litii, art. litiile (-ti-i-)

litie s. f. (sil. -ti-e), art. litia (sil. -ti-a), g.-d. art. litiei; pl. litii, art. litiile (sil. -ti-i-)

LITIE s. v. procesiune.

litie s. v. PROCESIUNE.

litie (litii), s. f. – 1. (Înv.) Procesiune. – 2. Rugăciune făcută în ajunul anumitor sărbători. – 3. Azimă, anafură. Ngr. λιτή, prin intermediul sl. (v. sb., bg., cr., rus.) litija (Tiktin; Vasmer, Gr., 90). – Der. litier, s. n. (tablă de metal pentru ofrande).

litie, litii, s.f. – (bis.) Rugăciunea ce se face la miezul nopții, înaintea sărbătorilor mari, când se binecuvântează pâine, grâu, vin, undelemn, cu care apoi se unge fruntea credincioșilor (Bârlea, 1924): „Să fii gazdă-n veselie / Ca să mergem la litie” (Bârlea, 1924, I: 138). – Din sl. litija (Tiktin, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA) < ngr. liti „rugăciune” (Șăineanu, Scriban, DER).

litie, litii, s.f. – (rel.) Rugăciunea ce se face la miezul nopții, înaintea sărbătorilor mari, când se binecuvântează pâine, grâu, vin, undelemn, cu care apoi se unge fruntea credincioșilor (Bârlea 1924): „Să fii gazdă-n veselie / Ca să mergem la litie” (Bârlea 1924 I: 138). – Din sl. litija (DEX).

litie, litii s. f. 1. Slujbă religioasă care se săvârșește numai în cadrul vecerniei din ajunul sărbătorilor mari (praznice, sfinți cu „priveghere” sau hramuri) și, mai rar, în ajunul duminicilor, când se sfințesc ofrandele aduse de credincioși: pâinile (artosele), grâul, vinul și untdelemnul. 2. Pâine care se sfințește de preot cu prilejul litiei (1) și care se împarte credincioșilor. – Din sl. litija (< gr. liti).