litie, litii, s.f. – (bis.) Rugăciunea ce se face la miezul nopții, înaintea sărbătorilor mari, când se binecuvântează pâine, grâu, vin, undelemn, cu care apoi se unge fruntea credincioșilor (Bârlea, 1924): „Să fii gazdă-n veselie / Ca să mergem la litie” (Bârlea, 1924, I: 138). – Din sl. litija (Tiktin, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA) < ngr. liti „rugăciune” (Șăineanu, Scriban, DER).