LIPAN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. sb. lipan, lipen.

lăpăi v vz lipăi¹

leap vz lipăi

leopăi² v vz lipăi

lepăi v vz lipăi¹

lipan² sm [At: POLIZU / V: (reg) ~pean / Pl: ~i / E: bg лепян] 1 (Bot) Brusture (Lappa). 2 (Bot) Lumănărică (Verbascum). 3 (Bot) Cinsteț (Salvia glutinosa). 4 (Bot; Trs) Somnoroasă (Laserpitium prutenicum). 5 (Bot) Captalan (Petasites hybridus). 6 (Bot; Trs) Brusture-galben (Telekia speciosa). 7 (Bot; înv) Plantă cu tulpina¹ dreaptă, ramificată, cu frunze mari și groase, cu flori albe sau trandafirii (Crambe tataria). 8 (Bot; înv) Sfeclă (Beta). 9 (Bot; îc) ~-de-grădină Plantă cu rădăcina pivotantă care se cultivă pentru căpățâna ei comestibilă (Sius sisarum). 10 (Olt; art) Dans popular asemănător cu hora. 11 (Olt; art) Melodie după care se execută lipanul² (10).

lipan³ sm [At: ALR SN IV, h. 1169/762 / Pl: ~i / E: lip¹ + -an] (Reg) Papuc¹ (1).

lipan¹ sm [At: ANON. CAR / V: (reg) ~pean / Pl: ~i, (reg) ~eni / E: ns cf srb lipan, lipen] 1 Pește de apă dulce cu capul mic și corpul argintiu, de 30-35 cm lungime, acoperit cu solzi mici, care trăiește în zona inferioară a lacurilor de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Thymallus thymallus). 2 (Olt; d. animale; îe) A fi făcut ~ A fi foarte flămând.

lipăi¹ [At: VLAHUȚĂ, N. 123 / V: lep~, (reg) lăp~, leop~, lipăni / Pzi: ~esc, lipăi^[1] / E: lipa + -ăi] 1-2 vti A produce un zgomot specific, mergând fără încălțăminte sau în papuci. 3-4 vti (Pex) A scoate un sunet caracteristic prin lovirea repetată a unui corp solid de alt corp solid. 5-6 vti (Pop) A pălmui (1). 7-8 vi (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) (A lovi sau) a fi lovit (de) un corp tare, producând un zgomot caracteristic Si: a pleoscăi. 9-10 vti (D. corpuri solide) A lovi un lichid sau o substanță vâscoasă, producând un anumit zgomot Si: a plescăi, (reg) a plescăni. 11 vi (Reg) A clipi. 12 vt(a) A bea sau a mânca ceva, făcând un zgomot caracteristic cu limba. 13 vi (Rar) A plescăi din buze. 14 vt (Reg; îf lepăi) A cicăli pe cineva. 15 vr (Olt; îf lipăni) A fi lihnit de foame Si: a flămânzi, a hămesi. modificată

lipăni v vz lipăi¹

lipean¹ sm vz lipan¹

lipean² sm vz lipan²

❍ LEPĂI (-ăesc) vb. intr. A mișca picioarele tîrîș; a face să alunece picioarele: i-am auzit pașii lepăind și lunecînd prin mîzga drumului (SAD.).

LIPAN¹ sm. 🌿 1 = BRUSTUR(E) 1: cei mai răsăriți îngăimează cîte ceva din fluier ori din frunză de ~ (LUNG.) ¶ 2 Foaie de brusture: pune foaie de ~ pe deasupra pletelor albe (DLVR.); cu oblojeli de ~ (DLVR.); Aleargă ~ s’adune, Rupe, împrejur își pune (PANN); Vulpea, ca totdeauna, veni la adunare... și cu un ~ mare la cap înfășurată (ALX.) ¶ 3 – LUMÎNARE 3 [bg. lĕpjanĕŭ].

LIPAN², LIPEAN sm. 🐟 Pește ce seamănă cu păstrăvul, dar cu capul mai ascuțit și gura mult mai mică; e cel mai gustos dintre toți peștii; trăește în rîulețele de la munte (Thymallus vulgaris) (🖼 2914) [srb. lipen].

LIPĂI (-ăesc) vb. intr. 1 A tîrî cu sgomot picioarele sau încălțămintea: mi-aș fi auzit tălpile lipăind pe scînduri (VLAH.); vine... pe poteca dintre pruni cu papuci lipăind (BR.-VN.) ¶ 2 A sorbi ceva cu sgomot, plescăind din limbă [lipa!].

LIPĂNI (-ănesc) vb. refl. Olten. A se usca de foame, de nemîncare, a se face ca scîndura (CIAUȘ.) (conv.) [lipan¹].

LIPEAN 👉 LIPAN².

LIPAN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. scr. lipan, lipen.

LĂPĂI² vb. IV v. lipăi.

LĂPĂI¹, lăpăi, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A bea sau a mînca un aliment lichid, luînd cu limba și făcînd un zgomot caracteristic. Dar cucoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie. CARAGIALE, O. II 268.

LIPAN¹, lipani, s. m. Pește de apă dulce, cu capul mic și corpul lungăreț, care trăiește în apele de munte (Thymallus thymallus).

LIPAN², lipani, s. m. Brusture. Răstoarnă mămăliga pe o foaie de lipan. SADOVEANU, N. F. 78. Pe de marginea drumului, lipanii se mișcau cînd și cînd la cîte-o gură de vînt. SANDU-ALDEA, U. P. 223. Vrejurile de dovleci se încolăciseră unu peste altu acoperind gardurile cu foi țăpoase și mai late ca foile de lipan. DELAVRANCEA, S. 54.

LIPĂI, lipăiesc și lipăi, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic, mergînd desculț sau în papuci; a cepăi. Piatra lunecă sub pas, maica-n urmă a rămas... Lipăiește bătrînește și în sine-i se gîndește. DEȘLIU, N. 19. Prin întuneric, picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. M-am dus, bădie!... spuse lipăind cu picioarele goale pe scări. C. PETRESCU, A. 24. ◊ Tranz. Vin... la fîntînă, lipăind cu tălpi goale pămîntul înghețat al ulițelor. STANCU, D. 23. A trecut într-o dimineață strada, lipăindu-și papucii pe tălpile goale. PAS, Z. I 84. – Variante: lăpăi (SADOVEANU, O. VI 246), lepăi (SADOVEANU, O. III 199), leopăi (REBREANU, R. I 283) vb. IV.

LĂPĂI², pers. 3 lăpăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A bea sau a mînca un aliment lichid făcînd un zgomot caracteristic cu limba. – Bg. lapam „mănînc, sorb cu lăcomie”.

LĂPĂI¹ vb. IV. v. lipăi.

LEOPĂI vb. IV. v. lipăi.

LEPĂI vb. IV. v. lipăi.

LIPĂI, lipăiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A face un zgomot caracteristic, mergînd desculț sau în papuci. 2. Intranz. (Despre cîini) A bea apa cu zgomot. [Prez. ind. și: lipăi. – Var.: lăpăi, lepăi, leopăi vb. IV] – Din lipa.

LIPAN¹ ~i m. Plantă erbacee de dimensiuni mari, cu frunze mari și late și cu flori purpurii sau violete, folosită, mai ales, în scopuri medicinale; brusture. /<bulg. lepjan

LIPAN² ~i m. Pește dulcicol asemănător cu păstrăvul, cu capul mic și corpul alungit, de culoare argintie, care trăiește în râurile de munte. /<sb. lipan, lipen

A LIPĂI lipăi intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic, mergând desculț sau lovind cu palma. 2) (mai ales despre animale) A produce un zgomot caracteristic cu limba, înghițind hrana sau un lichid. /Onomat.

lăpăì v. a linge (vorbind de câini). [Onomatopee: lap! lap!].

lipan m. pește de coloare închisă cu solzi mărunți, trăiește în pâraiele dela munte (Thymalus vexilifer). [Slovean lipan].

lipan m. 1. plantă cu foi late, numită și brustur; 2. foaie de lipan: cu un lipan mare la cap înfășurată GR. AL. [Și lipean pol. LOPIAN, lipan (influențat de lipi)].

lipăì v. a face un sgomot târând încălțămintea. [Onomatopee din lipa-lipa! ce imită sgomotul papucilor la umblat].

leópăĭ saŭ leórbăĭ și -ĭésc, a -í (eo dift.) v. intr. (d. leop și leorbă. V. lipăĭ). Mold. Fam. Flecăresc, lehăĭesc, vorbesc prea mult.

lépăĭ și -ĭésc, V. lipăĭ.

lípa-lípa și lípaĭ-lípaĭ, interj. care arată huĭetu papucilor cînd se izbesc de călcîĭ în mers orĭ al siteĭ cînd cernĭ. – Pin Munt. și lipăĭ-lipăĭ (acc. pe ăĭ). – V. cleap-cleap, tipa-tipa.

1) lipán m. (sîrb. ceh. lipan, Bern. 1, 723). Un fel de păstrăv maĭ mare, de la 30-50 c.m. (thymallus). – Și lipean, pl. enĭ (Cant.), după pol. lipieĭ, saŭ ung. lepény.

2) lipán m. (bg. lĭepenĭ și lopĭán. Bern. 7, 33). Munt. Brustur. Olt. Strigoaĭe.

lípăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și leopăĭ). Merg izbind papuciĭ de călcîĭ orĭ pleoscăind talpa goală pe pămînt: venea lipăind cu picĭoarele goale (J. Bt. Dat. uĭt. 98). – Și le-: venea lepăind cu picĭoarele desculțe (Sadov. VR. 1911, 3, 325).

lipeán, V. lipan.

lipan s. m., pl. lipani

lipăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. lipăi, 3 lipăie, imperf. 1 lipăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să lipăi, 3 să lipăie

lipan s. m., pl. lipani

lipăi (a ~) vb., ind. prez. 3 lipăie, imperf. 3 sg. lipăia; conj. prez. 3 să lipăie

lipan (pește; plantă) s. m., pl. lipani

lipăi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. lipăi / lipăiesc, imperf. 3 sg. lipăia

lipăi (ind. prez. 1 sg. lipăi, 3 sg. și pl. lipăie)

lăpăesc, -păe 3, -păiam 1 imp.

lipan.

lipan (lipani), s. m. – Pește asemănător cu somonul, Salmo thymalus. – Var. lipean. Sl., ceh. lipan, sb. lipen (Cihac, II, 172; Tiktin), cf. mag. lepény.

lipan (lipani), s. m. – Plantă (Lappa major). Sl. lepanĭ „frunză” (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 172); cf. bg. lĕpjan, sb. ljopeno, slov. lepen (Berneker 733). – Der. lipăni, vb. (Olt., a răbda de foame), poate rezultat din încrucișarea cu lihni.

LIPÁN¹ (< scr.) s. m. Pește teleostean dulcicol, asemănător cu păstrăvul de c. 30-35 cm lungime (Thymallus thymallus). Trăiește în ape de munte. Carnea lui are gust de cimbrișor.

LIPAN s. v. brusture.

LIPAN s. v. cinsteț.

LIPĂI vb. (reg.) a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. (~ când merge.)

lipan² s.m. (reg.) v. Papuc.

lipan¹ s.m. (bot.) 1 Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa; brusture, <reg.> calcoceni, captalan, lapuc, lipuș, lumânare, lumânărică. 2 (reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). 3 (reg.) v. Cinsteț. Jale-cleioasă (v. jale²). Jale-de-pădure (v. jale²). Jaleș. Jaleș-de-pădure (Salvia glutinosa). 4 (reg.) v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). 5 (reg.) Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). 6 (reg.) v. Somnoroasă (v. somnoros) (Laserpitium prutenicum).

lipăi vb. IV. 1 intr. (despre ființe sau, p. ext., despre picioarele, tălpile lor) <reg.> a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. O aude lipăind pe gresia din hol. 2 intr. (despre oameni, încălțăminte etc.) a pleoscăi, a plescăi. Lipăie din șlapi. Cizmele lipăie prin noroi. 3 intr. (mai ales despre lichide) a pleoscăi, a plescăi, <reg.> a cipcii. Valurile lipăie când se lovesc de țărm. 4 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Pălmui. Plesni.

LIPAN s. (BOT.; Lappa) brusture, (reg.) captalan, lumînare, lumînărică, (prin Ban.) lapuc.

lipan s. v. CINSTEȚ.

LIPĂI vb. (reg.) a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. (~ cînd merge.)

lăpăi, lăpăiesc, vb. intranz. – A bea, a mânca zgomotos. – Formă onomatopeică (Șăineanu); din bg. lapam „mănânc, sorb cu lăcomie” (DLRM); var. a lui lipăi (< lipa + suf. -ăi), cf. bg. lapam (DEX, MDA).