LIPĂI, lipăiesc și lipăi, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic, mergînd desculț sau în papuci; a cepăi. Piatra lunecă sub pas, maica-n urmă a rămas... Lipăiește bătrînește și în sine-i se gîndește. DEȘLIU, N. 19. Prin întuneric, picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. M-am dus, bădie!... spuse lipăind cu picioarele goale pe scări. C. PETRESCU, A. 24. ◊ Tranz. Vin... la fîntînă, lipăind cu tălpi goale pămîntul înghețat al ulițelor. STANCU, D. 23. A trecut într-o dimineață strada, lipăindu-și papucii pe tălpile goale. PAS, Z. I 84. – Variante: lăpăi (SADOVEANU, O. VI 246), lepăi (SADOVEANU, O. III 199), leopăi (REBREANU, R. I 283) vb. IV.