lioarcă sf vz leoarcă²

LIOARCĂ I. sf. Băn. 🐟 Brotăcel. II. LIOARCĂ, LEO(A)RCĂ adv. Udat pînă la piele, plin de apă; paparudele... muiate lioarcă de donița vecinelor (ODOB.); dacă aducea la gură o bărdacă de apă, peste poate să nu se facă leoarcă de sus pînă jos (CAR.); ud leoarcă și tremurînd de frig (ISP.); a început baba să-și lepede cojoacele, ude leoarcă (VLAH.); se deșteptă speriat, leoarcă de sudoare (S.-ALD.).

lioarcă f. broască râioasă. [Cf. germ. dial. LORK]. ║ adv. udat până la oase: ud lioarcă.

LEOARCĂ adj. invar., adv. (Fam.) Foarte ud, plin de apă; bleașcă. [Pr.: leoarcă] – Liur + suf. -că.

bleoarcă^[1] av vz leoarcă

leoarcă² sf [At: N. LEON, MED. 80 / V: lio~ / Pl: ~rce / E: ger Larch] (Ban) 1 (Zlg) Broască râioasă (Bufo vulgaris). 2 (Zlg) Brotac (Hyla arborea). 3 (Dep) Femeie imorală.

leoarcă¹ [At: KLEIN, D. / V: leor~, lior~, liur~, / E: cf liur] 1 sf Vin făcut din tescovină și apă. 2 sf (Pex) Liur (2). 3 sf (Buc; Trs) Rachiu. 4 sf (Reg) Aliment lichid, puțin consistent. 5 av (Șîs ud ~) Plin de apă, de sudoare etc. 6 a (Pex; îas) Foarte ud. 7 a (Îlav) Beat ~ Foarte beat.

leorcă sf, av vz leoarcă¹

liorcă sf vz leoarcă¹

liurcă sf vz leoarcă¹

LEOARCĂ 👉 LIOARCĂ.

LEORCĂ 👉 LIOARCĂ.

LIORCĂ¹ = LIOARCĂ.

UD I. adj. Foarte umed (despre cineva sau ceva muiat în apă sau peste care a curs apă sau alt lichid): la pămîntul ~ nu trebue apă multă (ZNN.); îi duce (pe moșnegi) la sine în casă și-i schimbă în haine uscate, că ale lor toate erau ~e (RET.); suflam în niște lemne ~e, să aprind nițel foc în sobă (I.-GH.); e ~ pînă la piele; ~ lioarcă 👉 LIOARCĂII. II. sm. Cel ce e ud; (P): ~ul de ploaie nu se teme, cel ce n’are nimic de pierdut nu se teme de hoți; cel copleșit de nevoi nu se mai teme de nimic. III. pl. uduri sn. Urină: să mănînce balega lor și să bea ~ul lor (BIBL.);Ⓟ a(-și) face ~ul, a slobozi ~ul, a ieși cu ~ul, a urina: mamele să nu iasă cu ~ul, avînd copiii în brațe, căci aceștia capătă năjit (PAMF.); trîntitura se întoarnă, dacă se calcă în ~ul unui cal (GOR.); bășica ~ului 👉 BĂȘICĂ1 [lat. udus].

LEOARCĂ adj. invar., adv. Foarte ud, plin de apă; bleașcă. [Pr.: leoar-că] – Liur + suf. -că.

LEOARCĂ adj. invar. Ud, plin de apă. Văzu cîțiva civili leoarcă, răsuflînd greu. CAMILAR, N. II 217. Aprins la față și leoarcă de sudoare, căzu jos ca un bujor frînt de ploaie. GALACTION, O. I 163. ◊ (Adverbial) Își ștergea sudoarea... cu niște batiste mototolite, ude leoarcă. DELAVRANCEA, S. 136. Își scoase hainele – pe spate și pe piept, cămașa i se făcuse leoarcă. VLAHUȚĂ, O. AL. 101. Un vînt și o ploaie!... ne-a făcut leoarcă pe toți. CARAGIALE, O. II 342. – Pronunțat: leoar-.

LEOARCĂ adj. invar. Care este foarte ud; care este plin de apă. [Sil. leoar-] /Liur + suf. ~că

leoárcă V. leorcă.

leórcă, leoárcă și lĭúrcă adv. (imit. după zgomotu apeĭ care se scurge din haĭnele ude. V. fleorcă și ghĭolcă). Fam. Ud leorcă, ud de tot (cĭucĭulete, bleașcă): cu haĭnele leorcă. S. f. Bulearcă: o lĭurcă de ceaĭ! – Leo- în Mold. sud, leoa- în Munt. Mold., lĭu- în Mold. Trans. V. lișteav.

lioarcă.

leoarcă² (înv., reg.) (desp. leoar-) s. f.

leoarcă¹ (fam.) (desp. leoar-) adj. invar., adv. (cămașă ~, uzi ~)

leoarcă¹ (înv., pop.) (leoar-) s. f.

leoarcă² (fam.) (leoar-) adj. invar., adv.

leoarcă s. f., adj. invar., adv. (sil. leoar-)

leoarcă

LEOARCĂ s. v. poșircă.

LEOARCĂ adj. invar., adv. ciuciulete, (reg.) lișteav, (Mold. și Bucov.) bleașcă. (Om ~; s-a întors ~.)

leoarcă¹ adj. invar., adv., s.f. I adj. invar., adv. (pop. și fam.) <pop. și fam.> ciuciulete, ciuciulit, <reg.> bleașcă, lișteav, loaspă, mocioi, moi. Din cauza ploii, are hainele leoarcă. Este ud leoarcă. II s.f. (reg.) 1 v. Poșircă. 2 v. Rachiu. v. Zeamă chioară. Zeamă lungă.

leoarcă² s.f. (zool.; reg.) v. Broască-râioasă (Bufo vulgaris).

leoarcă s. v. POȘIRCĂ.

LEOARCĂ adj. invar., adv. ciuciulete, (reg.) lișteav, (Mold. și Bucov.) bleașcă. (Om ~; s-a întors ~.)

leoarcă², s.f. (reg.) 1. vin de proastă calitate; fiertură rea. 2. broască râioasă. 3. femeie stricată.