BLEAȘCĂ adv. (Reg.) Leoarcă. – Cf. bleașc, fleașcă.

bleașcă ain [At: VLAHUȚĂ, D. 246 / V: -eoaș- / E: ns cf bleașc, fleașcă] (Mol; Buc) Leoarcă.

bleașcă adj.invar. (reg.) Leoarcă. ◊ (adv.; mai ales pe lîngă „ud ”) Era udă bleașcă (VLAH.). • /form. expr.; cf. bleașc, fleașcă.

BLEAȘCĂ sf. Mold. Bucov. numai în expr. ud(ă) ~, ud(ă) leoarcă, ud(ă) pînă la piele: Jovița... era udă ~ (VLAH.).

BLEAȘCĂ adj. invar. (Reg.) Leoarcă. – Cf. bleașc, fleașcă.

BLEAȘCĂ adj. invar. (Mold.; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ud tare, plin de apă; leoarcă. (în forma bleoașcă) Cu capul bleoașcă de sudoare. CAMILAR, N. II 377. ◊ (Adverbial, mai ales pe lîngă adjectivul «ud») Era udă bleașcă. VLAHUȚĂ, O. A. III 148. – Variantă: bleoașcă adj. invar.

BLEAȘCĂ adj. invar. (Reg.) Plin de apă; leoarcă. – Din bleașc.

bleașcă f. în locuțiunea Mold. udă bleașcă, udă până la piele. [Origină necunoscută].

❍BLEOAȘCĂ = BLEAȘCĂ.

BLEOAȘCĂ adj. invar. v. bleașcă.

bleașca-bleáșca V. fleașca-fleașca.

fleáșca-fleáșca (ea dift.) interj. care arată huĭetu pe care-l facĭ cînd mergĭ pin noroĭ orĭ pin apă. – Și bleașca-bleașca.

bleașcă adj.

BLEAȘCĂ adj. invar., adv. v. ciuciulete, leoarcă.

bleașcă adj. invar., adv. v. CIUCIULETE. LEOARCĂ.