lin² sm [At: SADOVEANU, N. F. 105 / Pl: ~i / E: bg лин] Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu foarte adâncă (Tinca tinca).

lin³ sn [At: I. IONESCU, P. 251 / Pl: ~uri / E: ngr λινός] 1 Vas de lemn, tablă etc. în care se adună și se storc strugurii. 2 Vas de lemn, tablă etc. în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, spirtului etc. 3 Vas alcătuit din doage, în care se pun la fermentat prunele pentru țuică.

lin⁴, ~ă [At: CORESI, L. 516/21 / Pl: (1-13, 17-28) ~i, ~e, (înv) (13-16) ~uri / E: ml lenus, -a] 1 a (Înv; d. oameni) Echilibrat (3). 2 a (Înv; d. oameni) Calm (6). 3 a (Înv; d. oameni) Blând (2). 4 a (Înv; d. oameni) Reținut. 5 a (D. forme și trăsături ale existenței umane) Care se desfășoară netulburat. 6 a (D. cer, vreme) Senin și fără vânt Si: limpede. 7 a (D. climă) Cu diferențe mici de temperatură Si: blândă, dulce. 8 a (D. ape) Fără valuri Si: limpede. 9 a (D. ape) Care curge încet. 10 a (D. mișcări, deplasări) Care se produce în mod constant și egal Si: mângâios, plutit, treptat, ușor. 11 a (Pop) Care fuge sau se mișcă ușor. 12 a (Rar; d. suprafețe; îoc aspru) Neted. 13 sn (Îvp) Acalmie. 14 sn (Fig) Liniște sufletească Si: pace. 15 sn (Înv) Blândețe. 16 sn (Înv) Delicatețe. 17 a (Înv; îe) A sta întru ~ A se potoli. 18 a (D. surse de lumină) Care luminează încet Si: blând, dulce, liniștit. 19-20 a, av (D. procese, obiecte, gesturi, mișcări) (Care se produce sau se desfășoară) fără salturi și treceri bruște, în ritm moderat Si: domol, liniștit, potolit. 21 a (D. forme de relief, denivelări de pământ) Care are înălțime mică și este ușor de străbătut. 22 a (D. sunete) Lipsit de intensitate Si: blând, domol, încet, potolit. 23 a (D. sunete) Difuz. 24 a (D. sunete) Limpede. 25 a (Poetic; d. lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 26 a (D. mișcări ale aerului) Care abia se simte Si: blând, domol. 27 a (D. plante) Care se unduiește ușor. 28 a (Rar) Care are un grad scăzut de dificultate Si: simplu, ușor. 29 av Încet. 30 av Pe nesimțite. 31 av Cu grijă. 32 av Cu blândețe.

LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. (În opoziție cu repede, impetuos, vijelios) Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște; domol, liniștit, potolit. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie. COȘBUC, P. I 91. [Cocostîrcul] vine, se înalță, în cercuri line zboară Și răpide ca gîndul la cuibu-i se coboară. ALECSANDRI, O. 173. ◊ (Adverbial) Atunci calul zboară lin ca vîntul. CREANGĂ, P. 197. Iară tei cu umbra lată și cu flori pînă-n pămînt Înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt. EMINESCU, O. I 154. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, liniștit. Dunărea mi-aduce apă vecinic lină. IOSIF, P. 60. [Rîul] îngheață-n suprafață, dar nu și-n fundu-i lin! MACEDONSKI, O. I 256. Nu curge lină Apa la pîrău? ALECSANDRI, P. I 196. ♦ (Despre pante, drumuri etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. Lorena e numai cîmpii dulce-ondulale și dealuri line. SADOVEANU, O. A. II 186. Mergi pe cărare lină. PANN, P. V. I 114. Să venim pe drumuri line. TEODORESCU, P. P. 171. 2. (Despre sunete, în opoziție cu puternic, strident, violent) Lipsit de asprime, blînd, potolit. A vorbit mai departe cu vocea ei lină. GALAN, Z. R. 380. Odaia cea albă, ticnită, Se umple de-o lină cîntare. TOMA, C. V. 118. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. ◊ (Adverbial) Numai vioarele mai suspinară lin, lin. C. PETRESCU, Î. I 16. Au început șapte tarafuri să cînte lin și dulce. CARAGIALE, O. III 81. Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rînduri, rînduri trece-un framăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Poetic, despre lumină sau surse de lumină) Cu strălucire domoală, blîndă, odihnitoare. Soarele nu ardea, avea o lumină lină de aur, și vîntul abia-abia adia. SADOVEANU, O. V 3. Mă închin la tine, o, dragă, lină stea. ALECSANDRI, P. I 121. 3. (În opoziție cu agitat, tulburat) Calm, liniștit, molcom. În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape. EMINESCU, O. I 216. Singurul nor care înnegură astă viață lină fu peste doi ani... moartea bunicăi. NEGRUZZI, S. I 110. Viața se trecea lină ca un vis. RUSSO, O. 24. ◊ (Adverbial) Ierburile împrospătate, mirosul... florilor... o făceau să doarmă mult și lin. EMINESCU, N. 11. 4. (Rar; despre suprafețe, în opoziție cu aspru) Neted. Tulpini line de trandafiri sălbateci. CAMILAR, T. 198.

LIN¹, lini, s. m. Pește de apă dulce cu solzi mici; trăiește în bălți cu apă limpede și nu prea adîncă (Tinca vulgaris). Știuca-i numai una, dar linii îi prinzi unul după altul. SADOVEANU, N. F. 105. Se adusese în odaia mare și răcoroasă și masa poruncită de Turnavitu: raci, rasol de lin cu mult untdelemn. CAMIL PETRESCU, O. II 108.

LIN², linuri, s. n. (Munt., Mold.) Vas de lemn, tablă sau beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. La cramă ciubărul [cu struguri] se toarnă în lin sau în căzi. I. IONESCU, P. 251. ♦ Vas de lemn, de beton sau de tablă, în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuica.

LIN² ~i m. Pește dulcicol, de talie medie, cu corp lat și gros, de culoare verzuie-roșcată, acoperit cu mucozitate, cu gură mică, înzestrat cu două mustăți. /<bulg. lin

LIN¹ ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care se produce fără grabă; încet; domol. 2) (despre drumuri, pante etc.) Care este puțin înclinat; cu înclinație mică; domol. 3) (despre sunete) Care este lipsit de intensitate. /<lat. lenus

LIN³ ~uri n. 1) Vas în formă de jgheab în care se strivesc strugurii. 2) Vas mare în care fermentează materia primă pentru fabricarea berii sau a spirtului. /<ngr. linos

lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină; 2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS].

lin m. pește de apă dulce din genul crapului (Cyprinus tinea). [Slav. LINĬ].

lin n. teasc de vie pentru storsul strugurilor. [Gr. mod. LINÓS].

4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat, neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune lină. Adv. Încet, liniștit.

3) lin n. fără pl. (d. lin 4). Vechĭ. Rar. Liniște.

1) lin m. (vsl. linŭ, rus. bg. lin). Un pește cu solzĭ micĭ (cyprinus tinca saŭ tinca vulgáris) care trăĭește pin nomolu rîurilor și bălților.

2) lin n., pl. urĭ (ngr. linós, id., de unde și bg. lin; vgr. lenós, de unde și lat. lênis, id.). Călcător, jgheabu în care se calcă (se storc) struguriĭ (azĭ înlocuit pin teasc). V. corită.

lin⁴ (vas) s. n., pl. linuri

lin³ (pește) s. m., pl. lini

lin¹ adj. m., pl. lini; f. lină, pl. line

lin³ (vas) s. n., pl. linuri

lin² (pește) s. m., pl. lini

lin¹ adj. m., pl. lini; f. lină, pl. line

lin (vas) s. n., pl. línuri

lin adj. m., pl. lini; f. sg. línă, pl. líne

lin (pește) s. m., pl. lini

LIN adj. v. blajin, blând, bun, domol, neted, pașnic, plat.

LIN adj., adv. 1. adj. domol, ușor, (înv.) ușure, (fig.) blând, dulce, molatic. (O pantă ~.) 2. adj. v. domol. 3. adv. v. agale. 4. adj. v. liniștit. 5. adj. v. încet. 6. adj. v. ușor. 7. adv. v. ușor.

LIN s. v. acalmie, calm, liniște, pace, tăcere.

LIN s. călcătoare, jgheab. (~ pentru mustuit strugurii.)

LIN adj., adv. 1. adj. domol, ușor, (înv.) ușure, (fig.) blînd, dulce, molatic. (O pantă ~.) 2. adj. domol, încet, lent, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~; mișcări ~.) 3. adv. agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.) 4. adj. calm, liniștit, netulburat, tihnit, (fig.) senin, (înv. fig.) seninos. (Viață ~.) 5. adj. coborît, domol, încet, molcom, potolit, scăzut, scoborît, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbește cu glasul ~.) 6. adj. blînd, calm, domol, liniștit, moderat, molcom, potolit, ușor. (Vînt ~; ploaie ~.) 7. adv. blînd, ușor, (înv. și pop.) molcomiș. (Seara coboară ~.)

lin adj. v. BLAJIN. BLÎND. BUN. DOMOL. NETED. PAȘNIC. PLAT.

lin s. v. ACALMIE. CALM. LINIȘTE. PACE. TĂCERE.

LIN s. călcătoare, jgheab. (~ pentru struguri.)

Lin ≠ abrupt, iute, priporos, prăpăstios, repede

lin (líni), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.

lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant).

lin (-nuri), s. n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă.

Linu v. Elen 2 și Elena I 6.

LIN¹ (< bg.) s. m. Pește teleostean dulcicol, din familia ciprinidelor, cu corpul gros, brun-roșcat, de 20-60 cm lungime, ajungând până la 7,5 kg, cu solzi mici, învelit într-un strat de mucus (Tinca tinca). Trăiește în ape stătătoare din Europa și Asia.