lihăi² vi [At: REBREANU, I. 163 / Pzi: lihăi, ~esc / E: mg lihegni] (Trs) A gâfâi.

lihăi¹ vr [At: UDRESCU, GL. / Pzi: lihăi, ~esc / E: nct] 1 (Mun) A se plictisi Vz: (reg) lehămeti, leșni. 2-3 A fi leșinat (de foame) Si: (reg) a se lihni (1).

lihăi³ v vz lehăi¹

lehăi² [At: KLEIN, D. 230 / Pzi: ~esc, (înv) lihăi / E: nct] (Îdt) 1 vt A priva pe cineva de ceva. 2 vt A jefui. 3 vt A despuia. 4 vr A se lipsi de ceva. 5 vr A renunța la ceva.

lehăi¹ vti [At: (sf. sec. XVIII) LET. III, 282/20 / V: ~hui, lih~, lihui / Pzi: ~esc / E: nct] (Îvr) 1-2 A ocărî. 3-4 A defăima. 5-6 A bârfi. 7-8 (Pex) A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, (pop) a bleotocări, a sporovăi, a trăncăni. 9-10 (Reg) A striga în gura mare după animale, mai ales după câini și lupi. 11-12 (Mar; Tsr) A alunga animale. corectat(ă)

lehui v vz lehăi¹

lihui v vz lehăi¹

LEHĂI, lehăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A spune verzi și uscate, a vorbi mult și fără rost; a trăncăni. Să-ți ții liopa de gură și să nu lehăiești mult. CONTEMPORANUL, IV 302. Las’, nu mai lehăi după cum ți-i obiceiu. ALECSANDRI, T. I 318. – Variantă: lihăi (ȘEZ. IX 150) vb. IV.

A LEHĂI ~iesc intranz. pop. A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

lehăì v. Mold. a flecări: nu mai lehăi după cum ți-e obiceiul AL. [Slav. LIHŬ, covârșitor (LIHO GLAGOLATI, a vorbi în dodii)].

blehăĭésc și lehăĭésc v. intr. (rudă cu vsl. blekati și blekotati, a behăi, sîrb. bleknuti, a behăi, și blenuti, a flecări. V. bleștesc și brehnesc). Est. Fam. Brehăĭesc. Fig. Iron. Flecăresc, trăncănesc, vorbesc mult și plicticos. V. blescote.

lehăĭésc, V. blehăĭesc.

lehăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, 3 sg. lehăiește, imperf. 1 lehăiam; conj. prez. 1 sg. să lehăiesc, 3 să lehăiască corectat(ă)

lehăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, imperf. 3 sg. lehăia; conj. prez. 3 să lehăiască

lehăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiesc, imperf. 3 sg. lehăia; conj. prez. 3 sg. și pl. lehăiască

lehăi (-ăesc, lehăit), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creație expresivă, o simplă var. a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu alb. leh „a behăi”. – Der. lehăială, s. m. (șarlatan); lehău, s. m. (Mold., limbut); lehăială, s. f. (Mold., flecăreală); lehăit, s. n. (taifas, trăncăneală). Cf. lehamite, s. f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după DAR din mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); der. lehămeti (var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie), cf. leomi.

lehăi (-ăesc, lehăit), vb. – 1. A fura. – 2. (Refl.) A se lipsi de... Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 341. În Trans., înv., azi neuzitat; se păstrează în var. a se lei, vb. (Olt., a se lipsi), leomi (liomi), vb. (Olt., a se lipsi), a cărui terminație amintește de lehămiti. – Cf. leșui.

lihăi¹ vb. IV. intr. (reg.; despre ființe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos”) v. Gâfâi. Pufăi. Sufla.

lihăi² vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre ființe) v. Hămesi. Lihni. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) v. Plictisi. Urî.

LEHĂI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

lehăi vb. IV. intr., tr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. Îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni.

lehăi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

LIHĂI vb. (Mold.) A se certa. Pentru care pricină mai pierdem noi atîta vreme lihăindu întru noi? B 1774, 27^v. ♦ A ocărî; a bîrfi. Și lîngă alte multe ce lehăia, au început a le face si stihuri în scris. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Variante: lehăi (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU) Etimologie necunoscută. Cf. prigoni; înjura, toi.

lihăi, lihăiesc, vb. IV (reg.) a striga (după animale); a ocărî, a mustra, a bârfi.

lihăí, lihăiesc, (lihui, lehui), v.i. 1. A face zgomot mare (ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite). 2. A striga la cineva, a certa. – Var. a lui lehăi (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

lihăi, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi, 1925; Lenghel, 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop, 1978). – Var. a lui lehăi (et. nec.) (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

lihăi, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi 1925; Lenghel 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop 1978). – Creație expresivă (DER), din interj. liha!, i-ha!

LEHĂI vb. v. lihăi.

lehui, vb. intranz. – v. lihăi.