opțiuni
6 definiții pentru lihăi

Explicative DEX

lihăi1 vr [At: UDRESCU, GL. / Pzi: lihăi, ~esc / E: nct] 1 (Mun) A se plictisi Vz: (reg) lehămeti, leșni. 2-3 A fi leșinat (de foame) Si: (reg) a se lihni (1).

lihăi2 vi [At: REBREANU, I. 163 / Pzi: lihăi, ~esc / E: mg lihegni] (Trs) A gâfâi.

Sinonime

lihăi1 vb. IV. intr. (reg.; despre ființe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos”) v. Gâfâi. Pufăi. Sufla.

lihăi2 vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre ființe) v. Hămesi. Lihni. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) v. Plictisi. Urî.

Arhaisme și regionalisme

LIHĂI vb. (Mold.) A se certa. Pentru care pricină mai pierdem noi atîta vreme lihăindu întru noi? B 1774, 27v. ♦ A ocărî; a bîrfi. Și lîngă alte multe ce lehăia, au început a le face si stihuri în scris. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Variante: lehăi (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU) Etimologie necunoscută. Cf. prigoni; înjura, toi.

lihăí, lihăiesc, (lihui, lehui), v.i. 1. A face zgomot mare (ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite). 2. A striga la cineva, a certa. – Var. a lui lehăi (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

Intrare: lihăi
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lihăi
  • lihăire
  • lihăit
  • lihăitu‑
  • lihăind
  • lihăindu‑
 singular plural
  • lihăie
  • lihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lihăi
 (să)
  • lihăi
  • lihăiam
  • lihăii
  • lihăisem
a II-a (tu)
  • lihăi
 (să)
  • lihăi
  • lihăiai
  • lihăiși
  • lihăiseși
a III-a (el, ea)
  • lihăie
 (să)
  • lihăie
  • lihăia
  • lihăi
  • lihăise
plural I (noi)
  • lihăim
 (să)
  • lihăim
  • lihăiam
  • lihăirăm
  • lihăiserăm
  • lihăisem
a II-a (voi)
  • lihăiți
 (să)
  • lihăiți
  • lihăiați
  • lihăirăți
  • lihăiserăți
  • lihăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lihăie
 (să)
  • lihăie
  • lihăiau
  • lihăiră
  • lihăiseră
lihăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lihăi
  • lihăire
  • lihăit
  • lihăitu‑
  • lihăind
  • lihăindu‑
 singular plural
  • lihăiește
  • lihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lihăiesc
 (să)
  • lihăiesc
  • lihăiam
  • lihăii
  • lihăisem
a II-a (tu)
  • lihăiești
 (să)
  • lihăiești
  • lihăiai
  • lihăiși
  • lihăiseși
a III-a (el, ea)
  • lihăiește
 (să)
  • lihăiască
  • lihăia
  • lihăi
  • lihăise
plural I (noi)
  • lihăim
 (să)
  • lihăim
  • lihăiam
  • lihăirăm
  • lihăiserăm
  • lihăisem
a II-a (voi)
  • lihăiți
 (să)
  • lihăiți
  • lihăiați
  • lihăirăți
  • lihăiserăți
  • lihăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lihăiesc
 (să)
  • lihăiască
  • lihăiau
  • lihăiră
  • lihăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)