lichea

lichea

  • 1. Om de nimic, lipsit de demnitate, lingușitor, slugarnic, netrebnic, om în care nu se poate avea încredere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: secătură 2 exemple
    exemple
    • Era un flușturatec și un ușurel de minte d-ăi mari, cum adică am zice noi un fleac de om sau o lichea. ISPIRESCU, U. 90.
      surse: DLRLC
    • Ți se cade ție, Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești ? ALEXANDRESCU, M. 322.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba turcă leke „nerușinare”
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

7 definiții

LICHEÁ s. derbedeu, lepădătură, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștic, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E o ~ fără caracter.)

LICHEÁ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

licheá (lichéle) s. f. – Pungaș, ticălos, șmecher. – Mr. liche. Tc. (per.) leke „murdărie” (Șeineanu, III, 78, Meyer 239; Lokotsch 1292), cf. ngr. λεϰές, alb. likje, bg. leké.Der. lichelism, s. n. (ticăloșie).

licheà f. secătură: licheaua de stăpân al moșiei ISP. [Vechiu-rom. lecheà, defect («Alexandru-Vodă Moruz avea două lechele firești, lăcomia adică și scumpetea», Zilot) = turc. LEKÈ, pată, meteahnă, om stricat].

licheá f., pl. ele (turc. pers. leke, pată, rușine, om stricat; ngr. lekés). Sec. 18-19 (lechea). Defect sufletesc (ca hoția ș. a.). Azĭ (lichea). Om fără caracter, om slugarnic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LICHEÁ s. derbedeu, lepădătură, netrebnic, pușlama, scîrnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingár, (înv. și reg.) pujlắu, (reg.) orbéte, oșíștie, postoróncă, pújlă, (Mold.) nandralắu, poghibálă, (Transilv. și Maram.) techerghéu, (înv.) ștrengár, (fam.) cútră, marțafói, (fig.) căzătúră, otreápă, zdreánță, (reg. fig.) loáză, (arg.) sichimeá. (E o ~ fără caracter.)

licheá s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

Intrare: lichea
lichea
substantiv feminin (F154)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lichea licheaua
plural lichele lichelele
genitiv-dativ singular lichele lichelei
plural lichele lichelelor
vocativ singular
plural

6 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

LICHEÁ, lichele, s. f. Om de nimic, lipsit de demnitate, lingușitor, slugarnic, netrebnic, om în care nu se poate avea încredere; secătură. Era un flușturatec și un ușurel de minte d-ăi mari, cum adică am zice noi un fleac de om sau o lichea. ISPIRESCU, U. 90. Ți se cade ție, Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești ? ALEXANDRESCU, M. 322.

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle

LICHEÁ ~éle f. Persoană care vădește lipsă de demnitate; om lingușitor și slugarnic. [Art. licheaua; G.-D. lichelei] /<turc. leke